Piaţa monetară se află sub incidenţa politicii monetare. Politicile monetare sunt acţiuni exercitate de autorităţile monetare (BNR, trezorerie) asupra masei monetare şi asupra activelor financiare în vederea orientării economiei spre stabilitate pentru deschiderea economiei naţionale spre exterior. Literatura economică arată că obiectivele urmărite prin politica monetară de agenţii monetari pot fi grupate în două obiective:
- organizarea activităţii bancare şi protecţia deponenţilor, prevenirea riscului şi gestiunea corespunzătoare a resurselor.
- reglarea masei monetare prin condiţii şi mijloace care să favorizeze realizarea obiectivelor generale ale politicii economice
Pe plan internaţional, această politică trebuie să asigure reglarea cererii şi ofertei de monedă, iar pe plan extern echilibrul balanţei de plăţi. Instrumentele clasice ale politicii monetare sunt în număr de 4:
- manevrarea taxei scontului şi a rescontului
- cumpărarea şi vânzarea de titluri de valoare pe piaţa deschisă
- variaţiile cotelor rezervelor obligatorii pe care BNR le controlează
- rata de refinanţare bancară
- Manevrarea taxei scontului şi a rescontului
Banca centrală joacă un rol important în crearea de monedă prin tehnica indirectă a rescontării titlurilor de credit. Aici se aplică scontarea taxei scontului şi taxa rescontului. Scontul este o operaţie de credit, de cumpărare a efectelor de comerţ care nu au ajuns la scadenţă (bilete de ordin). Rescontarea este operaţia efectuată de banca centrală a unei ţări în vederea aprovizionării cu mijloace băneşti lichide a băncii comerciale.
Pe baza vânzării la banca centrală a unui portofoliu de cambii scontate de ele, băncile comerciale obţin în schimb mijloace băneşti înainte de scadenţele cambiilor respective. În acest fel rescontul apare ca o operaţie de refinanţare de către banca centrală, iar creditele de rescont constituie o pârghie de acţiune asupra circulaţiei monetare.
2) Cumpărarea şi vânzarea de titluri de valoare pe piaţa deschisă (open market)
Acest instrument este folosit mai ales în SUA întrucât tranziţia între banca comercială generează fie un excedent, fie un deficit global de lichidităţi, banca de emisiune intervine pentru ,,a reteza” excedentul respectiv şi pentru ,,a completa” deficitul după caz.
În prima situaţie, banca de emisiune cedează pe piaţa monetară o fracţiune din efectele publice (creanţe asupra trezoreriei) sau din cele private. Astfel, prin cumpărăturile pe care le efectuează agenţii economici, diminuează masa monetară. În cazul opus, banca de emisiune achiziţionează pe piaţă o parte a efectelor publice sau private deţinute de banca comercială.
Se pun astfel în circulaţie cantităţi sporite de monedă. Această politică înseamnă că intervenţia sa, BNR ,,deschide” piaţa care în stadiul său nu funcţionează doar pe baza tranziţiei între băncile comerciale.
3) Acest instrument trebuie folosit cu multă precauţie de către BNR.
- Rata de refinanţare bancară – BNR furnizează lichidităţi societăţilor bancare solicitante în conformitate cu obiectivele de politică monetară. Este o operaţie de creditare pe timp scurt (circa 90 de zile) prin linii de credit create de BNR prin creditul de lichiditate.
Politica banilor ieftini. Dacă echilibrul BNR este realizat la un anumit nivel care este însoţit de şomaj, de folosire incompletă a capacităţii de producţie urmează să se recurgă la politica banilor ieftini.
Ea constă în setul de măsuri care să facă creditul ieftin şi uşor de obţinut. Pentru sporirea ofertei de bani, banca centrală va face:
- cumpărări de hârtii de valoare de la bănci şi populaţie şi piaţa deschisă
- reducerea ratei legale de rezervă
- reducerea taxei scontului
Urmare a unor asemenea măsuri are loc sporirea rezultatelor suplimentare ale sistemului băncii comerciale.
Politica banilor scumpi. Dacă un asemenea nivel al PNB generează inflaţie prin cerere se recurge la această politică monetară. Constă în reducerea posibilităţilor de a obţine credit şi în creşterea costurilor lui. Acţiuni întreprinse:
- vinderea de hârtii de valoare de către trezorerie pe piaţa deschisă către instituţiile de depozit şi către populaţie.
- Ridicarea ratei legale de rezervă
- Ridicarea ratei dobânzii: instituţiile îşi reduc afacerile curente şi nu acordă noi împrumuturi
Astfel, oferta de bani se reduce ceea ce antrenează creşterea ratei dobânzii. Această creştere duce în final la restrângerea investiţiilor, la limitarea inflaţiei prin cerere.
