Publicat în

Populatia si esantionul in cercetarea de piata

În cercetarea de piaţă prin populaţie cadru (frame population) se înţelege întregul grup de persoane (fizice şi sau juridice) care ar trebui studiat în conformitate cu obiectivele studiului.

Managerii au de regulă o idee mai vagă decât personalul de cercetare de piaţă privind populaţia în cazul unui studiu dat. Pe de altă parte populaţia poate fi precis definită (după domiciliu, de exemplu) sau relativ greu de definit cantitativ (de exemplu persoanele care străbat uzual o anumită zonă). Este de menţionat că erorile în definirea populaţiei cadru pot avea urmări deosebit de nefavorabile asupra cercetării de piaţă.

 

Se poate apoi distinge populaţia accesibilă prin cercetarea de piaţă în sensul de ansamblul de elemente identificabile, care pot fi determinate pe bază de liste sau în alt mod bine definit.

 

Deoarece de fapt numai o parte a populaţiei cadru va fi abordată ulterior ca şi clienţi potenţiali trebuie distinsă submulţimea care alcătuieşte populaţia ţintă (target population) ca obiect al cercetării de piaţă.

 

Cercetarea se poate face prin două modalităţi de lucru:

 

  • recensământ, în care sunt solicitate opiniile tuturor elementelor (persoane fizice şi juridice) populaţiei ţintă, cale care necesită resurse financiare şi umane foarte mari şi un personal numeros; această modalitate nu se aplică, de regulă, în cercetarea de piaţă; se poate proceda la o astfel de cercetare de piaţă exhaustivă atunci când populaţia ţintă este puţin numeroasă şi stabilă;

 

  • examinarea unui grup, a unui eşantion, a unei “probe” (sample) constituită prin selecţionarea unui număr redus de elemente ale populaţiei ţintă; aceasta este calea uzuală de efectuare a cercetărilor de piaţă.

 

Referitor la utilizarea eşantioanelor aspectele cele mai importante se referă la stabilirea:

  • mărimii eşantionului/probei;
  • modului de extragere/alegere a eşantionului.

 

Mărimea eşantionului este dependentă de mărimea şi variabilitatea/mobilitatea elementelor populaţiei precum şi de cerinţele privind precizia (rezultatelor) care se doreşte a se obţine. În mod mai concret mărimea eşantionului depinde de:

 

  • eroarea de eşantionare acceptabilă;
  • mărimea populaţiei;
  • variabilitatea populaţiei privind caracteristicile/opiniile cercetate;
  • cel mai mic grup/segment al populaţiei care trebuie să fie prezent în cadrul eşantionului.

 

 

 

Tabelul 4.3

Stabilirea mărimii eşantionului în funcţie de mărimea populaţiei, a caracteristicilor acesteia şi nivelul de încredere dorit *

 

Eroarea de eşantionare

±3%

±5%

±10%

Varietatea opiniilor

50/50

20/80

50/50

20/80

50/50

20/80

Mărimea populaţiei

Mărimea probei pentru un nivel de încredere de 95%

500

1000

2500

5000

10000

25000

50000

100000

341

516

748

880

964

1023

1045

1056

289

406

537

601

639

665

674

678

217

278

333

357

370

378

381

383

165

198

224

234

240

244

245

245

81

88

93

94

95

96

96

96

55

58

60

61

61

61

61

61

 

Stabilirea mărimii probei se face, ţinând seama de aceste aspecte, cu ajutorul unor tabele ca acela prezentat în tabelul 4.3.

 

Utilizarea tabelului se face astfel: pentru o populaţie de 1.000 elemente la o relativă omogenitate a opiniilor presupusă, mărimea eşantionului (din coloanele 20/80) va fi:

  • pentru o eroare acceptabilă la eşantionare de ±3% de 406 elemente;
  • pentru o eroare acceptabilă la eşantionare de ±5% de 108 elemente;
  • pentru o eroare acceptabilă la eşantionare de ±10% de 58 elemente.

 

În cazul în care este de aşteptat să existe o varietate mare a opiniilor (coloanele 50/50) mărimile eşantionului vor fi de 516,   278 şi respectiv 88 elemente.

 

Aceste numere se referă la chestionare complete, utilizabile. Eşantionul real va fi mai mare, chiar de două ori, pentru a se ţine seama de erorile legate de lipsa de răspuns, chestionare incomplete sau inutilizabile.

 

 

 

 

Tabelul 4.4.

Numere aleatoare

 

 
   

 

8057

5161

2961

1494

8153

 

0703

6928

6961

2030

3503

 

 

9706

0303

0338

7129

7758

 

8148

3015

1672

5510

4668

 

 

1402

4073

2608

7673

8428

 

7855

4895

8765

1801

5292

 

 

1354

7434

2693

2919

3110

 

2170

1516

3065

8771

1721

 

 

3701

7356

3476

4907

1047

 

5015

0818

1761

2035

4272

 

 

8628

1305

2440

5589

6293

 

0953

5694

2424

4242

9143

 

 

9353

4898

2977

3983

8630

 

7071

5275

2032

4375

3494

 

 

3909

1645

4174

8411

0712

 

1357

1414

8957

9175

7080

 

 

5738

3646

7437

5153

4302

 

1514

3953

8525

0234

1727

 

 

6473

5986

9074

7304

5871

 

4598

9486

2920

5533

4707

 

 

În ceea ce priveşte tehnica de lucru în extragerea eşantionului din populaţie se pot aplica o serie de metode, mai frecvent folosite fiind următoarele:

 

  • extragerea la întâmplare pe bază de tabele de numere aleatoare; se asociază un număr de ordine fiecărui element al populaţiei din listă şi apoi începând dintr-un punct al unuitabel de numere aleatoare se extrag, parcurgându-l după o regulă simplă, numere de ordinul de mărime al populaţiei. În tabelul 4.4. este prezentat un segment de tabel de numere aleatoare format cu o distribuţie plată a cifrelor de la 0 la 9 şi se ilustrează tehnica prezentată pentru cazul în care, conform tabelului 4.3. proba are 61 de elemente la o populaţie de 10000 de elemente. Se vor lua, pentru mărimea reală a probei, 100 elemente având numerele de ordine 8148, 703, 6928, 3015, 4985, ş.a.m.d. Dacă numărul apare a doua oară se ignoră
  • extragerea sistematică; se porneşte dintr-o poziţie în lista aleasă la întâmplare, sărindu-se peste un număr de constant de poziţii şi parcurgându-se întreaga listă până la obţinerea numărului de elemente stabilit prin mărimea probei, determinată anterior;
  • extragerea stratificată; se aplică atunci când cercetătorii pot identifica pe baza unor criterii, subpopulaţii denumite straturi; mărimea eşantionului pentru fiecare strat se determină aplicând cota procentuală a stratului În cadrul populaţiei la mărimea întregului eşantion, stabilită anterior; în cadrul fiecărui strat se procedează la extragerea la întâmplare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *