Nevoile ca punct de pornire al tuturor activităţilor umane
Să pornim deci la drum. Care însă din nenumăratele fenomene economice ar putea să ne servească drept poartă prin care am pătrunde mai uşor în universul economic? Banii, piaţa, profitul, statul, preţul, capitalul, munca? Vom ajunge şi acolo, dar mai întîi se cere să examinăm noţiunile de „nevoie” şi „resurse”, deoarece de aici porneşte viaţa economică, acestea fiind premisele iniţiale ale oricărei activităţi umane. Să începem, aşadar, cu nevoile.
Nevoile umane sînt nişte cerinţe, nişte necesităţi obiective (sau subiective) ale indivizilor şi societăţii de a poseda şi a folosi anumite bunuri, după destinaţia acestora. Nevoile constituie motorul, impulsul tuturor activităţilor umane.
Omul are nevoie de hrană şi locuinţă, dar şi de lumina soarelui, de protecţie, de haine, de apa mării, de dragoste etc. Diversitatea enormă a nevoilor a impus clasificarea (gruparea) acestora după mai multe criterii.
în funcţie de caracterul tridimensional al existenţei umane (biologic, social şi spiritual), nevoile pot fi divizate în trei mari categorii:
- nevoi fiziologice (sau natural-biologice) – de hrană, de îmbrăcăminte, de locuinţă etc.
- nevoi sociale, care pot fi satisfăcute prin comunicare, prin participarea la viaţa socială;
- nevoi spiritual-psihologice (nevoia de a se instrui, a se autodesă-vîrşi, nevoia de dragoste, nevoia de a se informa).
Sociologul american A. Maslow propune ca nevoile umane să fie sistematizate şi ierarhizate sub forma unei piramide. Drept criteriu al ierarhizării este luat principiul calităţii nevoilor. Astfel, în partea de jos a piramidei sînt situate nevoile cele mai elementare, nevoile fiziologice, iar în vîrful acesteia – nevoile spirituale, aspiraţiile oamenilor, cum ar fi nevoia de a crea, de a se manifesta ca personalitate. Piramida lui Maslow are şi misiunea de a reconstitui, în formă grafică, evoluţia nevoilor, de la simplu la compus.
Clasificate după gradul de complexitate, determinat de nivelul dezvoltării economice şi culturale a societăţii, nevoile pot fi: a) de bază sau inferioare (hrană, haine, apă) şi b) superioare (complexe) – studii, cunoştinţe, distracţii.
Legea creşterii nevoilor umane
Nevoile umane sînt nelimitate ca număr; sînt concurente, în sensul că unele nevoi apar şi se dezvoltă în detrimentul altora, pe care le înlocuiesc; sînt complementare, adică satisfacerea unei nevoi generează necesitatea satisfacerii altor nevoi.
Trăsătura principală a nevoilor constă în caracterul lor nelimitat, numărul lor crescînd fără încetare o dată cu dezvoltarea societăţii.
în această ordine de idei, este suficient să comparăm nevoile unui om contemporan (calculator, maşină, telefon mobil, vilă, mare, televizor, ziare, cărţi etc.) cu nevoile unui individ din Antichitate sau chiar din Evul Mediu.
Sporirea necontenită a numărului şi calităţii nevoilor umane şi preocuparea permanentă a omului de a le satisface constituie motivaţia principală a oricărei activităţi umane, a oricărui progres, întrucît numărul nevoilor creşte întruna o dată cu dezvoltarea societăţii, acest proces obiectiv constituie conţinutul unei legi speciale, numită legea creşterii nevoilor umane.
Raritatea resurselor economice
în scopul satisfacerii nevoilor sale, individul (ca, de altfel, şi întreaga societate) este obligat să desfăşoare în permanenţă diferite activităţi economice, politice, religioase, sociale şi culturale, în procesul desfăşurării acestor activităţi, el trebuie să valorifice, să folosească anumite resurse, în cazul activităţilor economice, acestea sînt resursele economice. Ce reprezintă ele?
Resursele economice constituie totalitatea elementelor naturale, umane, financiare, informaţionale şi tehnologice atrase şi utilizate pentru producerea bunurilor necesare satisfacerii nevoilor umane.
Resursele economice sînt folosite atît de persoanele fizice, cît şi de întreprinderi şi de administraţiile publice locale şi centrale. O dată cu creşterea nevoilor umane, în activitatea economică este atrasă o cantitate tot mai mare şi mai diversă de resurse.
Resursele economice constituie cea de a doua premisă a oricărei activităţi umane. Ele sînt extrem de numeroase şi de variate. Unele sînt luate direct de la natură (resurse primare), altele sînt produse, acumulate şi păstrate de oameni (resurse derivate). Clasificarea resurselor economice în grupuri mai mult sau mai puţin omogene se poate face în felul următor:
- Resurse primare (create de natură):
- resurse umane (populaţia din punct de vedere cantitativ, calitativ şi structural – număr, calificare, experienţă etc.);
- resurse naturale (fondul funciar, pădurile, apele, zăcămintele minerale).
- Resurse derivate (acumulate, create de om):
- resurse materiale (capitalul tehnic sub formă de maşini, utilaje, construcţii, precum şi sisteme de transport);
- resurse financiare, de care dispune populaţia, întreprinderile şi statul;
- resurse inovaţionale (cunoştinţe, experienţă ştiinţifică, tehnologii);
- resurse informaţionale, care permit agenţilor economici să cunoască realitatea, să ia deciziile cuvenite şi să acţioneze.
Trăsătura fundamentală a resurselor economice constă în caracterul lor limitat. Deşi o dată cu dezvoltarea societăţii cantitatea de resurse atrase în activitatea economică a crescut neîncetat şi continuă să crească, raritatea rămîne a fi un fenomen general şi absolut (cel puţin pe planeta Pămînt). Sînt limitate resursele de apă şi sol, resursele de aer şi soare etc. Devin tot mai rare resursele neregenerabile (zăcămintele minerale, inclusiv gazele naturale, petrolul, minereul de fier, cărbunele etc.), iar într-un viitor previzibil unele din ele ar putea să dispară cu totul. Raritatea resurselor condiţionează şi raritatea (altfel spus, caracterul limitat) bunurilor economice produse de societate, în asemenea condiţii, apare o neconcordanţă, o tensiune între nevoile care cresc întruna şi resursele (bunurile economice) care sînt limitate şi rare. Acest raport dintre resurse şi nevoile umane constituie conţinutul unei alte legi economice, numită legea rarităţii resurselor sau pur şi simplu legea rarităţii.
