Economia modernă este economia schimburilor libere, iar formarea preţurilor depinde de comportamentul producătorilor şi consumatorilor şi de politica statului. Vânzătorii producători propun spre negociere cu cumpărătorii preţuri pornind de la costuri (preţ de revenire) şi marja beneficiului (profit).
Jocul liber al preţurilor este rezultanta a doi factori:
o raportul cerere-ofertă: cerere > ofertă, preţul urcă; cerere < ofertă, preţul coboară;
o concurenţa între producători: cerere > ofertă, preţul de cumpărare creşte; cerere < ofertă, preţul de vânzare scade.
Pentru a studia cererea, este necesar să se studieze cantitatea de marfă pentru care cumpărătorii sunt solvabili la preţul stabilit; de obicei, cantitatea cumpărată este invers proporţională cu preţul:
- deplasarea curbei cererii la stânga determină reducerea cantităţii vândute şi creşterea preţului;
- deplasarea curbei ofertei la dreapta semnifică creşterea cantităţii vândute şi reducerea preţului.
Datorită influenţei ofertei asupra preţurilor este necesar ca producătorii să se informeze asupra cererii fiecărui produs şi asupra orientării consumatorilor în privinţa preţului.
Alt factor important ce determină modelarea ofertei în raport cu cererea este concurenţa. Economia concurenţială este opusă economiei bazate pe monopol şi presupune existenţa mai multor producători. Efectele concurenţei asupra preţurilor, consumului şi câştigurilor sunt:
-O- un singur producător – preţuri de vânzare mari, câştiguri mari, consum limitat;
-O- mai mulţi producători – preţuri de vânzare mici, câştiguri diminuate, consum mare;
-O- un singur consumator (statul) – preţuri de vânzare mici, cheltuielei mici, consum ridicat;
-O- mai mulţi consumatori – preţuri de vânzare mari, cheltuieli diminuate, consum redus pe consumator.
Echilibrul pieţei – piaţa se echilibrează pentru acea mărime a preţului ce permite egalitatea cantităţii cerute de consumator cu cantitatea oferită de producător. Preţul care stabileşte această stare este preţul de echilibru. Pentru ilustrarea formării preţului, considerăm că preţul scade într-un moment şi oferta rămâne constantă, producându-se, astfel, o penurie. Coborârea preţului va influenţa creşterea cererii care va influenţa creşterea ofertei şi, implicit, creşterea preţului, ajungându-se înapoi la echilibru. Creşterea preţului determină excedent de ofertă, concurenţă între producători, scăderea preţului tinzând către preţul de echilibru ce stimulează revenirea cererii.
Dacă mişcarea preţului este efectul măsurilor luate de stat prin intervenţia asupra preţurilor libere cu ajutorul limitelor, asemenea măsuri trebuie însoţite de o serie de măsuri pentru funcţionarea normală a pieţei, întrucât, dacă preţul de vânzare scade, atunci producătorii nu vor mai fi interesaţi să producă, consumatorii nu vor mai avea de unde să-şi procure produse şi va apărea specula. Dacă preţul de vânzare este mai ridicat decât cel de echilibru, atunci cantitatea suplimentară oferită pe piaţă trebuie achiziţionată sau exportată chiar de către stat.
Pentru a nu afecta direct raportul cerere-ofertă, statul poate folosi subvenţiile de preţ sau pentru a preîntâmpina consumul iraţional de resurse, statul poate influenţa restrângerea consumului de resurse de către întreprinderi.
Statul este interesat în dublă calitate de a interveni asupra preţului:
- în primul rând, ca reprezentant al tuturor membrilor societăţii, pentru a asigura măsuri de orientare a schimbului pe piaţă, pentru a asigura satisfacţie tuturor consumatorilor în funcţie de veniturile lor;
- în al doilea rând, pentru a finanţa diferite obiective cu caracter economic sau social, statul are nevoie de resurse de la buget -atât resursele publice, cât şi cheltuielile publice sunt influenţate de sistemul de preţuri sub incidenţa impozitelor şi subvenţiilor.
