În sens general, preţul exprimă cantitatea de monedă ce trebuie plătită pentru cumpărarea unor bunuri materiale şi servicii în cadrul tranzacţiilor bilaterale de piaţă.
Preţul este determinat de piaţă şi reprezintă suma de bani pe care o primeşte vânzătorul unui bun economic de la cumpărătorul acestuia.
Considerat ca o variabilă independentă, creşterea sau scăderea preţului determină modificarea cererii şi ofertei, în sens invers una faţă de cealaltă. Nivelul şi dinamica cererii şi ofertei pot determina modificări ale preţurilor de piaţă astfel:
Din partea cererii, preţul va fi influenţat de:
- utilitatea economoică pe care consumatorul o atribuie unui bun;
- veniturile de care dispune;
- preferinţele sale;
- preţul aceluiaşi obiect pe alte pieţe;
- preţul unor mărfuri similare (bunuri substituibile).
Atunci când cererea pentru un produs este mai mare decât oferta, preţul bunului respectiv creşte ceea ce va determina reducerea cererii şi apropierea ei de ofertă, şi invers, când cererea este mai mică decât oferta, preţul scade stimulând cererea consumatorilor să crească pentru a se apropia sau egaliza cu bunul respectiv.
Din partea ofertei, preţul va fi influenţat de:
- costul producţiei;
- costul stocării produselor;
- nivelul impozitelor şi al taxelor;
- numărul firmelor concurente pe piaţă;
- preţul aceluiaşi produs pe alte pieţe.
Atunci când oferta de mai mare decât cererea la un bun economic va determina scăderea preţului, stimulând cererea să crească la nivelul ofertei existente, şi invers, dacă oferta este mai mică decât cererea, ea va duce la scumpirea produsului, reducând cererea la nivelul scăzut al ofertei.
Experienţa istorică reliefează existenţa unor trăsături general-valabile ale formării şi funcţionării preţurilor, trăsături care îşi au sursă primară în teoria factorilor de producţie. În practica economică, se întâlnesc trei categorii de preţuri:
- preţuri libere – care se formează în condiţii de concurenţă deschisă, la intersecţia cererii cu oferta;
- preţuri administrate – care sunt impuse de firme mari, dominate pe piaţă sau controlate de stat;
- preţuri mixte – care se formează prin împletirea mecanismului pieţei cu intervenţia statului sau a firmelor care, prin puterea lor economică, domină segmente mari ale pieţei.
Pe o piaţă cu concurenţă perfectă, unde preţurile s-ar forma liber, acestea ar tinde să echilibreze cererea şi oferta totală, formându-se astfel preţul de echilibru.
Preţul de echilibru poate fi definit ca fiind preţul la care cantitatea ce se poate vinde dintr-un bun economic este cea mai mare, când cererea şi oferta acestuia se egalizează la nivelul celui mai mare volum de vânzări şi cumpărări pe piaţă.
Creşterea sau diminuarea preţului de echilibru duce, în anumite cazuri, la scăderea cantităţii vândute. Cunoscut şi sub denumirea de preţ de piaţă, el reprezintă acel preţ la care produsele şi serviciile vor fi efectiv schimbate pentru bani, formându-se pe baza forţelor pieţei, la acel punct de echilibru la care curba cererii intersectează curba ofertei.
Agenţii economici tind spre acest preţ de echilibru, deoarece el este un punct de atracţie, pe măsură ce se apropie mai mult de el:
- riscurile lor se diminuează şi dispar;
- creşte gradul de reuşită în acţiunile lor;
- cererea şi oferta tind să se echilibreze.
De aceea preţul de echilibru este căutat frecvent de toţi participanţii la actele de schimb pe piaţă, deoarece mărimea sa, la un moment dat, depinde de:
- costurile de producţie;
- veniturile şi comportamentul consumatorului;
- preţurile altor bunuri economice;
- evoluţia cererii şi ofertei etc.
Preţul de echilibru se poate stabili:
- la un nivel înalt, când cresc veniturile cumpărătorilor;
- la un nivel scăzut, când agenţii economici produc cu costuri mai mici. Caracteristicile esenţiale ale preţului de echilibru sunt:
- apare spontan pe piaţă, prin jocul liber al forţelor pieţei (cererea şi oferta);
- reglează raportul cerere-ofertă, prin egalizarea acestor forţe ale pieţei la acel nivel la care vânzările sunt maxime;
- este unic pentru fiecare bun economic;
- selecţionează agenţii economici eliminându-i pe cei necompetitivi fiind
un punct de atracţie ce le permite să-şi atingă scopurile;
- este un preţ dinamic, creşterea sau scăderea lui depind de evoluţia
raportului cerere-ofertă;
- asigură un echilibru dinamic al pieţei.
Deoarece aceste condiţii nu pot fi realizate pe piaţa reală, rezultă că starea de echilibru şi preţul de echilibru nu pot fi atinse, decât ca tendinţă.
