În economia de piață contemporană prețurile totale libere reprezintă o tendință a procesului de determinare a prețurilor, ca și echilibrul economic pe piață. În general, prețul este mixt, adică se formează în funcție de raportul dintre cererea și oferta bunului respectiv, dar și ca efect al măsurilor de politică.
Prețurile administrate prin intervenție publică pot fi de limită maximă, numită plafon de preț sau preț de control și limită minimă, numită prag de preț sau preț suport.
Prețurile plafon. Statul intervine în domeniul pieței prin impunerea unor limite maxime de preț, atunci când bunul tranzacționat se află în cantitate insuficientă. Potrivit legii cererii și ofertei, dacă cererea este superioară ofertei, prețul se majorează. Acest rezultat este influențat legal, prin fixarea unui plafon peste care nivelul prețului nu trebuie să se ridice, deoarece puterea de cumpărare a banilor nu ar putea suporta depășirea acestui preț de control.
Deficiența în planul ofertei nu înseamnă că produsul este rar. Deficiența presupune că nu pot fi satisfăcute toate cerințele pieței, în timp ce raritatea este o permanență a pieței contemporane. Diamantul de exemplu, este rar, dar oferta sa nu este deficitară; oricine este dispus să plătească prețul diamantului, poate să-l cumpere. În aceste condiții, producătorul este obligat să respecte prețul limită maximă și nu poate mări cantitatea oferită la nivelul celei cerute. De aceea, el va satisface consumatorii pe baza unui sistem preferențial propriu sau pe principiul primul venit – primul servit. În oricare variantă, rămân consumatori cu cerere nesatisfăcută.
Prețurile plafon încurajează concurența între cumpărători, care încearcă să obțină produsele dorite prin crearea „cozilor” de așteptare. Astfel, se pierd resurse importante, deoarece participanții la schimb nu obțin nici un avantaj, cu excepția cumpărătorilor care au intrat în posesia bunului. Aceasta se întâmplă deoarece ofertantul nu câștigă nimic în plus, indiferent de timpul petrecut de cumpărător pentru achiziționarea bunului.
În anumite condiții economice, prețurile plafon sunt considerate o necesitate pentru creșterea gradului de satisfacere a cererii. Uneori, ele sunt înlocuite de cupoane de raționalizare a cumpărărilor, care permit asigurarea unei cantități limitate tuturor consumatorilor. Desigur, o asemenea soluție atrage nemulțumiri ale consumatorilor, deoarece înregistrează un grad scăzut de satisfacere a cererii. În plus, aceste decalaje sunt premise pentru apariția pieței paralele (negre) pe care produsele sunt oferite la prețuri superioare celor plafon.
Prețurile prag. Pragul de preț apare sub forma unei limite de preț sub care acesta nu poate coborî. Pe o piață liberă, prețul de echilibru ar fi prea mic și atunci veniturile ofertanților sunt susținute prin intervenția publică sub forma fixării unei limite minime de preț, care este superioară prețului de echilibru. Situațiile frecvente de prețuri suport se întâlnesc la produsele agricole și pe piața muncii, sub forma salariului minim. Apariția prețului suport caracterizează piața prin excesul cantității oferite față de cea cerută. În practică, se folosesc mai multe modalități pentru menținerea prețurilor limită minimă și anume:
- achizițiile guvernamentale;
- restricționarea producției, prin impozitarea veniturilor producătorilor;
- promovarea cererii, prin subvenționare;
- sistemul de plăți directe producătorilor;
- interdicția legală a tranzacțiilor sub prețul minim.
