Preţurile mondiale (externe) reprezintă expresia în bani a valorii internaţionale a mărfurilor comercializate pe piaţa externă.
Dacă în condiţiile capitalismului premonopolist şi liberei concurenţe, preţurile mondiale oscilau în jurul valorii internaţionale, în condiţiile actuale, datorită monopolurilor, a grupărilor statale închise şi a unor dificultăţi de ordin valutar, nu mai există preţuri mondiale în accepţiunea clasică, adică preţuri mondiale unice. În prezent, prin preţuri mondiale se înţeleg preţurile formate pe pieţele tradiţionale caracteristice pentru anumite produse, unde se desfăşoară, de altfel, un volum mare de tranzacţii cu caracter frecvent şi cu plata în valută liber convertibilă.
Deşi preţurile mondiale se formează pe baza valorii internaţionale a mărfurilor, iar preţurile interne pe baza valorii naţionale a mărfurilor, între acestea există o influenţare reciprocă. Astfel, valoarea internaţională este determinată de valorile naţionale a acelei părţi a volumului producţiei din fiecare ţară care intră în comerţul exterior pe anumite pieţe caracteristice ale produselor respective. Valoarea internaţională influenţează valorile naţionale în primul rând pe calea importurilor de mărfuri (când importurile sunt mai ieftine faţă de produsele similare fabricate în ţară atunci se reduce valoarea naţională). Orice reducere a valorii naţionale la mărfurile exportate (în ţări cu pondere mare în export) are ca efect reducerea valorii internaţionale a respectivelor mărfuri, fapt ce îndeamnă la competitivitate.
Influenţarea preţurilor interne ale unei ţări de către preţurile externe are anumite limite determinate de următoarele aspecte:
- p olitica economică a statului;
- necesitatea protejării economiei naţionale de concurenţa
externă;
> a sigurarea echilibrului economic.
În unele state, legătura dintre preţurile interne şi cele externe a fost realizată în mod direct, în altele, în mod indirect, prin intermediul sistemului de taxe vamale, sistemului de diferenţe de preţ, sistemului cursurilor valutare impuse.
Dacă o ţară participă la schimburile economice internaţionale, diferenţa dintre valoarea internaţională şi valoarea naţională a mărfurilor determină modificări ale PIB, sub formă de economii sau pierderi (scurgeri) valorice din şi spre piaţa externă.
Factori de formare şi modificare a preţurilor externe se referă la:
- oferta de mărfuri – este dependentă de volumul factorilor de producţie. În funcţie de modul în care au fost folosiţi, ei determină mărimea producţiei, dar şi nivelul costurilor ca limită teoretică a preţurilor (teoria avantajului comparativ);
- cererea de mărfuri – este dependentă de nivelul consumului mondial, posibilitatea substituirii produsului cu altele, modul de concentrare a cererii pe anumite pieţe, elasticitatea cererii în funcţie de preţuri şi venituri;
- c) factori exogeni relaţiei cerere-ofertă:
p olitica comercială, vamală, fiscală – politica de dumping (politică comercială neloială ce constă în practicarea de către unele ţări, în dorinţa de câştiga noi pieţe, a unor preţuri mai mici decât preţurile mondiale de pe pieţele respective), politica de embargo, regim vamal discriminatoriu, taxe vamale autonome, taxe vamale preferenţiale;
*v~ p olitica valutară – preţul unei mărfi pentru o anumită ţară variază în funcţie de cursul valutar. Prin deprecierea cursului monedei naţionale se stimulează exportul şi se limitează importul, cu condiţia ca deprecierea internă (reflectată în creşterea nivelului preţurilor interne) să fie mai mică decât deprecierea externă (reflectată în noul curs de schimb valutar al valutelor).
Deprecierea monedei unei ţări are în acelaşi timp efecte opuse pentru ţara parteneră, adică preţurile sale de import se reduc, iar cele de export cresc. Atunci când deprecierea monedei naţionale se realizează la nivelul la care se permite echilibrul dintre puterea de cumpărare internă şi externă a monedei, dintre nivelul preţurilor interne şi al cursurilor valutare, atunci acest avantaj al deprecierii monedei dispare şi nu mai stimulează exportul (teoria dobânzii).
*v~ factori naturali, sociali.
Formele preţurilor externe sunt:
- a) cotaţii la bursele internaţionale de mărfuri – Reprezintă preţurile la care se încheie tranzacţiile la bursă. Prin intermediul burselor de mărfuri, ţările dezvoltate au influenţat raportul cerere-ofertă reuşind, în general, să stabilească preţuri la mărfurile respective sub valoarea lor economică, obţinând în acest fel mari avantaje în schimburile comerciale. Tranzacţiile la termen dau naştere şi la operaţiuni speculative. Formarea preţurilor prin bursă este rezultatul stabilirii punctului de echilibru valoric între totalitatea ofertelor şi totalitatea cererilor pronunţate în orele de funcţionare ale bursei.
Cotaţiile la bursă pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii, şi anume:
♦ după modul de realizare a tranzacţiilor, acestea pot fi:
- efective – se determină pe baza tranzacţiilor încheiate nemijlocit în perioada respectivă;
- nominale – se stabilesc în funcţie de cotaţiile anterioare fără a avea în vedere operaţiunile din ziua respectivă; sunt folosite în cazul unor produse cotate, dar pentru care, din lipsă de cerere sau de ofertă, nu s-au încheiat tranzacţii în perioada respectivă;
♦ după modul în care se calculează, cotaţiile la bursă pot fi:
o medii – media preţurilor la care s-au oferit şi cerut
produsele;
o limită – media preţurilor maxime pe de o parte şi media preţurilor minime pe de altă parte;
o de lichidare – pentru lichidarea tranzacţiilor la termen.
Cotaţiile la bursă se stabilesc pentru tranzacţii la disponibil, prompte sau la termen. În cazul cotaţiilor la termen, livrările urmează să se efectueze într-un interval de 2-i5 luni. La termenul de livrare nu are loc întotdeauna expedierea efectivă a mărfurilor, caz în care părţile urmează să deconteze diferenţele dintre preţul cu care s-a încheiat tranzacţia şi preţul la cursul din ziua respectivă. Când tranzacţia se încheie cu termen imediat de realizare, mărfurile se expediază la câteva zile după încheierea tranzacţiei.
- preţuri de monopol – Datorită poziţiei lor, monopolurile pot impune şi practica preţuri ridicate care cuprind profituri mari. Pentru aceasta, monopolurile acţionează pe linia producţiei pentru ca aceasta să fie inferioară cererii prin dirijarea cererii, politica de stocuri ori practicarea unor stimulente. În unele perioade, pentru a câştiga noi pieţe, monopolurile practică şi preţuri mai scăzute.
- preţuri de licitaţie – Sunt preţuri stabilite cu prilejul licitaţiilor organizate pentru anumite produse sau lucrări în cadrul unor centre comerciale tradiţionale din lume. Licitaţiile se organizează, în principal, pentru: echipamente de investiţii, construcţii, obiecte de artă, mărfuri de export perisabile etc.
Preţurile de licitaţie se pot forma prin:
> metoda preţului minim de strigare;
- stabilirea de către vânzător a preţului de vânzare în acord cu societatea de licitaţie;
- metoda de scădere a preţului atunci când preţul maxim de strigare se reduce succesiv până când cumpărătorul îşi manifestă acceptul faţă de preţ.
- d) preţuri de tranzacţie – Reprezintă preţurile care se stabilesc pe
bază de tratative între vânzător şi cumpărător şi se situează de regulă în
jurul preţurilor internaţionale, dar se corectează cu diferite majorări sau
reduceri în funcţie de rabaturi, diferenţa de calitate, cantitate, ambalaj,
termen de livrare etc. - preţuri de listă (catalog) – Sunt preţurile ce se comunică prin liste eventualilor cumpărători şi se practică pentru mărfurile fabricate într-o gamă sortimentală şi cu parametrii uşor de determinat. Aceste preţuri asigură o oarecare elasticitate, care, în funcţie de necesităţi, se poate amplifica prin practicarea unor bonificaţii sau majorări de preţuri (preţuri practicate de OPEC).
- preţuri de acord – Se stabilesc pe baza unor acorduri internaţionale încheiate pe produse între firme sau între ţări, având o pondere mare în schimburilor internaţionale. Prin acorduri se pot prevedea şi unele limitări (contingente).
