Principalele mecanisme şi procedee care fac obiectul contabilităţii creative pot fi grupate în funcţie de obiectivele urmărite în[1]:
A. Procedee care au impact asupra măsurării rezultatului:
- imobilizarea cheltuielilor de dezvoltare;
- încorporarea cheltuielilor financiare în costul de producţie al imobilizărilor;
- cesiunea unei imobilizări, apoi reluarea aceluiaşi bun prin leasing (lease-back)
- întocmirea şi revizuirea planului de amortizare;
- subevaluarea (sau supraevaluarea) provizioanelor pentru depreciere;
- existenţa mai multor metode de contabilizare a contractelor pe termen lung (pe măsura avansării, la terminare; în unele cazuri, recunoaşterea veniturilor imediat după semnarea contractului – Enron).
B. Procedee care au impact asupra prezentării contului de profit şi pierdere:
- pierderi privind creanţele neîncasabile;
- creşterea rezultatului curent prin încorporarea plusurilor de valoare din cesiunea activelor.
C. Procedee care au impact asupra prezentării bilanţului:
- cesiunea unei imobilizări, apoi reluarea aceluiaşi bun prin leasing (lease-back);
- scontarea unei cambii sau bilet la ordin;
- dezîndatorirea în fapt: anularea economică a unei datorii (transferul unei datorii în gestiunea unui trust însărcinat să efectueze rambursarea), ceea ce determină diminuarea ratei îndatoririi, creşterea ratei autonomiei financiare şi creşterea rentabilităţii financiare.
În România, o serie de elemente vin să completeze înclinaţia profesioniştilor contabili spre creativitate:
- mărimea rezultatului contabil este punct de plecare în determinarea impozitului pe profit.
- importanţa excesivă care se acordă rezultatului contabil în determinarea valorii întreprinderi, în detrimentul altor indicatori, precum: cifra de afaceri, activul net contabil, mărimea fluxurilor de numerar.
Astfel, contabilitatea creativă vizează trei direcţii: creşterea capitalurilor proprii, reducerea ratei îndatorării şi maximizarea rezultatului.
[1] Clasificare realizată de Stolowy, citat de N. Feleagă, Controverse contabile, Editura Economică, 1996, pag. 148.
