Principalele riscuri financiare la care este expusă întreprinderea sunt:
-riscul de exploatare are în vederea stucturarea costurilor întreprinderii în costuri fixe şi costuri variabile, această repartiţie determinând o dependenţă mai mică sau mai mare a rezultatelor la evoluţia producţiei şi vânzărilor. Astfel, o întreprindere având cheltuieli fixe foarte mari este mai supusă ricului deoarece dacă aceste cheltuieli se repartizează pe o cantitate limitată de producţie determina pierderi însemnate. Dacă activitatea întreprinderii şi cererea de piaţă permit o producţie ridicată, cheltuielile fixe se repartizează asupra unei producţii suficiente şi se pot obţine profituri.
-riscul de îndatorare este legat de structura de finanţare a întreprinderii şi se manifestă atunci când rentabilitatea economică a întreprinderii îndatorate este inferioară ratei medii a dobânzii aferente creditelor acordate. Dacă întreprinderea creşte volumul de credite ea se obligă să obţină profituri suplimentare care permită remunerarea şi rambursarea acestor credite.
-riscul de faliment este consecinţa insolvabilităţii întreprinderii şi poate determina chiar dispariţia acesteia. Crizele de solvabilitate nu conduc întotdeauna la faliment, deseori întreprinderea îsi asigură supravieţuirea dar chiar şi în acest caz sunt antrenate costuri specifice care pot afecta activitatea viitoare a întreprinderii.
-riscul valutar şi riscul de rată a dobânzii sunt riscuri financiare specifice legate de evoluţia cursului de schimb a monedei naţionale şi de evoluţia posibilă a ratei dobânzii. Orice întreprindere care efectuează operaţii în devize sau monedă străină se expune riscurilor de pierdere legate de evoluţia nefavorabilă a cursului de schimb între momentul încheierii unei tranzacţii şi momentul efectuării efective a plăţii. De asemenea, întreprinderile sunt expuse efectelor nefavorabile date de variaţia ratelor dobânzii pe piaţa de capital. Acest risc afectează atât întreprinderile care angajează noi credite (cheltuielile financiare cresc ca urmare a creşterii dobânzilor) cât şi cele împrumutate (dacă au acordat credite cu dobândă fixa care asigură o remuneraţie plafonată în timp ce dobânda de pe piaţa financiară poate creşte).
- Menţinerea solvabilităţii sau stăpânirea echilibrului financiar
Solvabilitatea reprezintă aptitudinea unei întreprinderi de a face faţă datoriilor sale când acestea ajung la scadenţă. Menţinerea solvabilităţii este esenţială, asa cum am arătat, pentru prevenirea riscului de faliment. În cazul întreprinderilor insolvabile creanţierii prejudiciaţi pot cere urmărirea în justitie, acţiune ce se poate încheia cu pierderea totală sau parţială a patrimoniului debitorului falimentar. Prin urmare, gestiunea financiară are un domeniu de acţiune foarte larg impunând, în special, rezolvarea a două probleme esenţiale:
-asigurarea echilibrului financiar, respectiv echilibrarea fluxurilor de încasari şi plăţi;
-rentabilizarea utilizării fondurilor, asigurându-se atât remunerarea acestora cât şi dezvoltarea întreprinderii.
Respectarea cerinţelor gestiunii financiare impune efectuarea unui control riguros ce urmareşte:
– să măsoare diferenţele între previziuni şi realizări;
– stabilirea cauzelor dificultăţilor financiare care afectează sau ameninţă întreprinderea;
– sa indice decizii corective care să redreseze situaţia financiară atunci când este
nevoie;
– sa revizuiască, dacă este necesar, obiectivele şi previziunile iniţiale.
