Experienţa confirmă că repartizarea teritorială a producţiei influenţează substanţial asupra eficienţei ei. Repartizarea teritorială a întreprinderilor de diferite ramuri ale economiei constă în amplasarea şi dezvoltarea acestora în subdiviziunile administrative ale unei ţări (regiuni geografice): raioane, oraşe, comune.
Ca orice acţiune ce se desfăşoară pe bază de criterii economice, amplasarea teritorială trebuie să fie în primul rînd raţională. La amplasarea teritorială a întreprinderilor trebuie să se ţină cont de faptul că, în genere, pentru a putea fi consumate, bunurile industriale trebuie să fie transportate. Din aceste considerente, amplasarea teritorială este o problemă a distanţelor dintre diferite elemente ale procesului de producţie, dintre unităţile economice şi centrele de consumare a produselor acestora. Astfel, amplasarea raţională a industriilor apare ca o acţiune prin care se urmăreşte obţinereaa unui efect maximal cu consum minimal de muncă socială.
În procesul amplasării industriilor s-au conturat o serie de principii generale: dezvoltarea economico-socială a unor zone geografice; valorificarea resurselor materiale din zonă; creşterea gradului de urbanizare; protecţia mediului înconjurător; reducerea cheltuielilor de producţie etc. Toate aceste principii generale trebuie să aibă la bază criteriul eficienţei.
Procesul amplasării teritoriale este influenţat de un complex de factori (vezi 1, p.126-139), care acţionează deseori contradictoriu, fapt pentru care se impune cunoaşterea lor în detaliu şi la momentul oportun. Printre aceştia:
factorii economici – determină în mod obiectiv amplasarea unităţilor economice în zonele, centrele, localităţile în care se obţin cele mai mari efecte economice sau se realizează cel mai mic consum de resurse, respectiv, se asigură cel mai înalt nivel al eficienţei economice exprimat prin rentabilitate, productivitate, costuri la 1000 lei cifră de afaceri etc. Factorii economici nu pot fi analizaţi şi apreciaţi independent, ci în corelaţie.
factorii naturali – pot influenţa mai intens sau mai puţin intens asupra amplasamentului industriilor. Cea mai puternică influenţă a factorilor naturali se exercită asupra industriilor extractive sau de prelucrare primară a materiilor prime şi materialelor, a căror apropiere de aceste resurse este determinată de volumul şi structura zăcămîntului. Industriile de prelucrare primară a minereurilor, materialelor de construcţii, sfeclei de zahăr, lemnului etc. vor fi amplasate lîngă sursa de materii prime, întrucît cheltuielile pentru transportul acestora sunt mult mai mari decît cheltuielile pentru transportul produselor finite. Prin aceeaşi prisma a factorilor naturali trebuie privită şi amplasarea întreprinderilor consumatoare de apă industrială (textile, chimice, de îngrăşăminte, celuloză etc.) sau potabilă (bere, conserve, legume, oţet etc.) precum şi asigurarea unor condiţii climatice adecvate (mecanică fină, optică, etc.).
Progresul tehnico-ştiinţific constituie un factor ce permite amplasarea relativ liberă a industriilor în teritoriu, mai ales dacă e privit prin prisma perfecţionărilor aduse infrastructurii şi suprastructurii transporturilor şi tehnologiilor de fabricaţie. Ca urmare a acţiunii acestui factor este posibilă amplasarea industriilor în apropierea zăcămintelor cu conţinut scăzut în util, precum şi folosirea unor mijloace speciale de transportare a materiilor prime şi produselor finite care dezvoltă viteze mari şi foarte mari de deplasare.
Formele sociale de organizare ale producţiei influenţează contradictoriu asupra variantelor de amplasare ale industriilor. Astfel, în timp ce specializarea şi cooperarea oferă mai multe variante de amplasare în spaţiu a industriilor, concentrarea şi combinarea reduc substanţial numărul variantelor de amplasare, ca urmare a faptului că acestea determină un grad ridicat de integrare a fabricaţiei şi implicit creşterea considerabilă a dimensiunilor întreprinderilor. Alegerea uneia sau alteia dintre cele două posibilităţi se face în funcţie de limitele optime ale acestor forme de organizare şi de necesitatea îmbinării eficiente a specializării-cooperării cu concentrarea-combinarea producţiei.
Populaţia constituie un factor de amplasare care trebuie abordat prin prisma a două ipostaze: populaţia în calitate de forţă de muncă disponibilă; populaţia în calitate de consumator al produselor industriale.
În situaţia în care populaţia este abordată în calitate de forţă de muncă disponibilă, industriile se vor amplasa în apropierea acestor zone, în aşa fel încît timpul pentru transportul muncitorilor pînă la sau de la întreprindere să nu fie prea mare (45 minute maximum) fapt ce conduce la reducerea costului transportării salariaţilor, la diminuarea oboselii (stresului) cu implicaţii directe asupra productivităţii şi calităţii produselor, iar problema locuinţelor (habitatului) se rezolvă mult mai uşor. Similar cu această situaţie trebuie privită şi apropierea de centrele cu tradiţie în unele domenii de activitate industrială cum ar fi: fabricarea covoarelor, stofei, industria sticlei, brînzeturile, preparatele din carne etc., întrucît experienţa transmisă din generaţie în generaţie asigură o calitate şi productivitate net superioare.
În calitate de consumator de produse industriale, populaţia joacă un rol foarte important pentru industriile la care cheltuielile pentru transportul produselor finite sunt mai mari decît cele pentru transportul materiilor prime, precum şi în cazul produselor industriale perisabile (mobilă, prefabricate, produse de panificaţie, produse lactate, bere etc.). Este de reţinut faptul că, drept urmare a progreselor realizate în domeniul conservării şi ambalării produselor industriale, orientarea amplasării industriilor după locul de consum (vînzare) a produselor finale, poate fi mai mult sau mai puţin atenuată.
Factorii social-politici cum sunt: politica generală de dezvoltare economico-socială a ţării; urbanizarea; infrastructura; ocrotirea sanitară a populaţiei contra poluării mediului; apărarea naţională etc., pot influenţa amplasarea industriilor, dar trebuie reţinut faptul că este necesar ca aceste aspecte să nu contravină criteriului general al eficienţei economice de care se va ţine cont în mod obligatoriu, indiferent de factorul preponderent la un moment dat sau în perspectivă.
Din punctul de vedere al ponderii pe care trebuie s-o aibă fiecare grupă de factori în deciziile de amplasare teritorială a industriilor, nu există o unitate de vederi în literatura economică. Astfel, în unele ţări cu industrie dezvoltată se manifestă tendinţa de creştere a importanţei factorului natural în genere şi în special a resurselor de apă industrială şi potabilă, tendinţă justificată, avînd în vedere cadrul normativ privind protecţia mediului ambiant din aceste ţări.
La analiza posibilităţilor de amplasare a industriilor este important de avut în vedere pe lîngă aceşti factori şi unele premise (acţiuni premergătoare); existenţa unui cadru administrativ adecvat; existenţa unor oraşe, localităţi, teritorii în care au loc activităţi industriale; descoperirea şi atragerea în circuitul economic a unor resurse materiale locale.
În dependenţă de particularităţile şi influenţa predominantă a anumitor factori asupra amplasării ramurilor, se disting următoarele grupe (2, p.142): 1) ramuri ce tind preponderent spre sursele de materie primă; 2) ramuri, întreprinderi care se amplasează în raioanele de consum ale produselor; 3) ramuri, întreprinderi care se amplasează în raioanele unde sunt concentrate resursele de muncă; 4) ramuri ce se amplasează în localităţile cu energie ieftină; 5) ramuri ce tind spre sursele de combustibil; 6) ramuri, întreprinderi care n-au caracter orientativ pronunţat.
La fundamentarea problemelor amplasării întreprinderilor pe teren este necesar de a se ţine cont nu numai de principiile şi factorii generali, ci şi de particularităţile fiecărei ramuri industriale.
De aceste cerinţe se ţine cont la elaborarea documentelor de bază în problema dată, anume: întocmirea schemelor de amplasare şi dezvoltare ale forţelor de producţie; determinarea condiţiilor naturale şi economice de dezvoltare ale economiei; argumentarea direcţiilor de bază în domeniul specializării şi cooperării de producţie; fundamentarea amplasării forţelor de producţie (a întreprinderilor); elaborarea avizelor, calculelor economice şi propunerilor cu privire la dezvoltarea forţelor de producţie.
Crearea complexelor teritoriale de producţie asigură un efect economic sporit pe baza folosirii raţionale a teritoriului, reducerii pierderilor de terenuri arabile ocupate de construcţii, reducerii reţelelor de transport şi comunicaţii, creării unui sistem energetic unic pentru deservirea tuturor întreprinderilor din complex etc.
