Problematica economica a Mării Negre

Astăzi, după 15 ani de la căderea regimului comunist, ţările din bazinul Mării Negre nu au depăşit multiplele divergenţe istorice care le separă. Obiec­tivele naţionale ale acestor state nu sunt compatibile – şi asta poate şi din cauza că încă nu există afinităţi între noile state din regiune, acest lucru având conse­cinţe globale asupra securităţii în regiune. Riscurile de securitate astăzi trebuie privite mai profund, depăşind doar riscurile militare. Luându-le şi pe acestea în calcul ar trebui să ne orientăm mai mult spre problemele stringente: actele teroriste; pierderea surselor de aprovizionare cu materie primă şi, în special, de energie (ale cărei victime pot fi majoritatea statelor din regiune); modifi­carea fluxurilor migratoare sau presiuni demografice neacceptate, cum ar fi, bunăoară, cazul tătarilor întorşi în Crimeea şi, bineînţeles, problemele legate de controlul căilor de transportare a petrolului şi gazului etc. De fapt, numă­rul şi motivele conflictelor potenţiale în zonă sunt mult mai mari decât ni le imaginăm, iar în 1993 Michel Foucher în lucrarea sa „Fragments d’Empire” identifică 173 de cauze posibile de conflicte la periferia Rusiei.

Aceasta este, în general, moştenirea războiului rece şi, în special, a poli­ticii Moscovei în această regiune timp de jumătate de secol. Or, astăzi ne dăm şi mai bine seama că această parte a Europei se va confrunta şi în continuare cu probleme de securitate. Vorbind în termeni strategici, această zonă e una aflată la „periferia” a două mari forţe Europa şi Rusia. De altfel, şi Bruxelul este conştient de acest lucru, drept dovadă fiind faptul că Strategia de Secu­ritate Comună dă prioritate ideii de Vecinătate Comună, care, după părerea analiştilor externi dar şi din regiune, va sta la baza unei noi arhitecturi de securitate pe vechiul continent, aflat astăzi încă în construcţie (poate şi din cauză că multă vreme a fost privită cu superficialitate de europeni).

În acest studiu vom examina dinamica acestor fenomene, referindu-ne doar la hidrocarburi, care nu sunt singurele resurse energetice de bază în eco­nomia mondială, ci doar un element foarte important ce va influenţa noua arhitectură de securitate în Europa. De fapt, importanţa şi relevanţa acestui aspect reiese mai degrabă din faptul că logica lor e deseori diferită de cea poli­tică, dar de fiecare dată sunt tratate din perspectiva consecinţelor lor reale. Pentru un stat ca Rusia, a cărei dorinţă seculară e de a fi tratată ca mare putere, chiar dacă PIB-ul ei nu-l depăşeşte astăzi pe cel al Olandei, politica energetică devine atu-ul esenţial (dacă nu cumva singurul real) în negocierile sale exter­ne şi ne referim aici, în special, la cele cu Europa. Astfel încât, statele mici din regiune se află în dublu prizonierat generat de politică energetică a Rusiei – pe de o parte, prin dependenţa lor de hidrocarburile ruseşti iar, pe de altă parte prin dependenţa ascendentă a Europei de aceste hidrocarburi. În cele ce ur­mează vom încerca să analizăm cum stau lucrurile astăzi în această regiune din perspectiva hidrocarburilor dar şi cum ar putea evolua ele pe termen scurt. Mai ales că astăzi, după o revenire în forţă a pro-europenismului în fostele re­publici sovietice, dezideratele sunt mult mai clare. A devenit evidentă dorinţa acestor state de a ieşi de pe orbita rusească, fie că e vorba de cea politică, eco­nomică sau de securitate, iar pe de altă parte este evident că ele depind în mare măsură de „înţelegerea” dintre Rusia şi Europa referitoare la acest spaţiu.