Întreprinderile pot mobiliza sursele necesare dezvoltării afacerii atit prin intermediul emisiilor publice de valori mobiliare, cit si prin plasamentele private. In cazul emiisiilor publice actiunile se vind unui numar mare de investitori in baza unor acorduri elborate conform cerintelor comisiei nationale a pieteii valorilor mobiliare. Plasamentele private au loc in cadrul unui numar mic de investitori iar conditiile de plasare se negociaya direct cu investitorii.
De regula emisiile publice au loc sunb controlul unei banci de investitii sau companii de subscriere, care ori procura emisia si apoi o revind, ori organizeaza procesul de plasare a banilor. Companiile de subscriere realizează funcţiile de subscriere, consultanţă si distribuire a titlurilor de valoare.
Subscrierea este funcţie prin care se asigură asumarea riscurilor nefavorabile de pret in perioada in care este distribuita noua emisie de valori mobiliare. De regula compania de subscriere promite un anumit pret de vanzare si anumite incasari din plasarea VM (valorilor mobiliare), sau procura emisia de valori mobiliare integral. In acest caz apre riscul imposibilităţii vînzării la pretul promis.
Compania de subscriere de regula isi formeaza anumite relatii cu diferiti potentiali investitori si de regula poate realiza plasamentul in perioade mici si cu costuri mici. La fel se poat recomanda diferite metode de plasament oferta publica, plasamente private, etc.
A III activitate a companiilor de subscriere este distribuirea (vinzarea titlurilor).
Primul pas al procesului de emisie este:
- Decizia de emisie aprobată de adunarea generală a fondatorilor sau de consiliul directorilor companiei)
- Declararea emisiei, stiri, conferinte de presă de presuscriere pentru a analiza interesul pietei in VM ce vor fi emise si de a estima incasarile potentiale, etc.
- Pegatirea prospectului preliminar al emisiei (informatii despre emisie, si informatii financiare despre intreprindere). Prospectul preliminare reflecta acordul tuturor partilor implecate asupra termenilor emisiei. O firma de audit va realiza un audit al rapoartelor financiare ale firmei.
- Prezentarea prospectului catre comisia nationala a valorilor mobiliare. De regula intreprinderea trebuie sa astepte o perioda intre 21-30 zile pentru a primi raspunsul cu propunerile de perfectare. Insa pot fi si intirzieri daca deficientele in elborare sunt importante.
- Perfectarea/aprobarea emisiei, si pregatirea prospectului final, dupa ce toate deficientele au fost omise. Prospectul final este publicat si este depus la Comisia Nationala a VM.
- Intierea procesului se subscriere, In acelas timp se semneaza acordul de subsciere care prevede termenii de subsciere, comisiunul companiei de subscriere, etc. De regula compania de subscriere are la dispozutie 3-4 saptamini pentru a procura emisia (subscriere ferma) sau a o plasa (subscriere cu effort maxim).
- Emisia valorilor (sau procurarea emisie de catre compania de subscriere si plasarea ei ulterioara)
- Trasmiterea datelor despre lplasare la Comisie, care poate aproba sau anula emisia. In RM se consideră emisiunea efectuată, dacă au fost plasate cel puţin 35% din acţiunile emise. Altfel emisia se anuleaza.
- Transferarea banilor la intreprindere si transmiterea inscrisurilor de proprietate (datorie ) investitorilor.
Pentru a nu repeta formalitatile de subscriere de mai multe ori intreprinderile din SUA au optiunea de a inregistra un numar mai mare de actiuni decit ei vor plasa in rezultaul subscrierii si apoi de fiecare data cind vor avea nevoie de bani vor vinde pe pietele financiare contitatea dorita. Astfel se obtin si costuri mai mici de plasare 2-3%, fata de 3-4% prin subscrierea clasica.
Procedura de emisie a actiunilor simple trebuie sa respecte dreptul de preemtie.
Dacă un investitor doreşte să procure mai mult de 25% din acţiunile unei firme el trebuie să o facă pe piaţă secundară în urma unei oferte publice difuzate de mas-media. Totuşi finanţarea cu hârtii de valoare nu este importantă pentru economia ţării, iar investitorii privaţi nu sunt dispuşi să plaseze bani în întreprinderile autohtone. Peste 60% valorile mobiliare emise s-au cumpărat de persoanele juridice şi doar 10% de investitorii externi. Cauzele fiind veniturile ici, lipsa încrederii în întreprinderile locale.
Comisia regleaza si tranzactiile cu actiunile pe pietele secundare, cerind raporte despre suma tranzactiilor, schimbarea proprietarilor, etc.
Sursa principală de finanţare sunt acţiunile comune. Deţinătorii de acţiuni comune sunt de fapt, proprietarii firmei care şi-au asumat riscurile ce apar datorită iniţierii unei afaceri. Drepturile şi responsabilităţile iniţierii unei afaceri pot fi: pozitive (potenţial de venituri şi controlul afacerii) şi negative (potenţial de pierdere şi răspundere legală personală).
Din punct de vedere al firmei finanţarea prin acţiunile comune are câteva avantaje şi dezavantaje comparativ cu alte tipuri de finanţări. Avantajele principale ale finanţări prin acţiuni comune constau în:
- Acţiunile comune nu obligă firmă să efectueze plăţi fixe către acţionari. Dacă firma are profituri şi nu este nevoie de surse importante pentru dezvoltarea ulterioară firma poate decide plata dividendelor, iar dacă nu sunt profituri atunci nu se vor plăti dividende.
- Acţiunile comune nu au scadenţă, şi nu trebuiesc rambursate niciodată.
- Vânzarea de acţiuni comune măreşte capacitatea de îndatorare a firmei, ceia ce îmbunătăţeşte raitingul obligaţiunilor, şi firma se va putea îndatora mai mult.
- Dacă compania are perspective atunci acţiunile comune adesea pot fi vândute mai bine ca obligaţiunile. Acţiunile comune atrag anumite grupuri de investitori deoarece au de regulă o rentabilitate mai mare şi conferă totodată o protecţie mai mare contra riscului inflaţiei.
- Pentru a asigura posibilitatea de finanţare în perioadele de recesiune este important de menţinut mereu o rezervă a capacităţii de îndatorare pentru a asigure posibilitatea de finanţare în perioadele nefaste.
Dezavantajele finanţării prin acţiuni comune pot fi următoarele:
- Proprietarii pot pierde controlul asupra firmelor, de aceia firmele mici deseori nu se pot folosi de această metodă de finanţare.
- În cazul creşterii profiturilor noii proprietari au dreptul asupra lui la fel ca cei vechi, însă la finanţarea prin obligaţiuni acest drept este fixat şi nu depinde de mărimea profiturilor.
- Costurile de subscriere şi distribuţie pentru acţiuni sunt mai mari decât pentru obligaţiuni, în afară de această vor fi cheltuieli legate de modificare a documentelor de constituire.
- Finanţarea exclusivă prin acţiuni comune poate duce la creşterea costului capitalului, deoarece acţiunile sunt mai riscante decât obligaţiunile şi de aceea dividendele de regulă sunt mai mari decât dobânzile.
- Dividendele nu sunt plăţi deductibile din impozitul pe profit, pe când dobânzile se scot din profitul impozabil.
