Profitul

7.1.  Profitul. Concept. Natură şi funcţii

În literatura de specialitate s-au conturat două sensuri de abordare a profitului:

1. profit – un avantaj, un câştig însuşit de o persoană fizică sau juridică,
   fără ca aceasta să aibă o contribuţie la obţinerea lui. Cel care şi-l însuşeşte
   este considerat un profitor.
2. profit (din lat. proficere) – a produce, a face ceva în avans faţă de
   ceilalţi (concurenţi), asigurând astfel progresul.

Într-o astfel de viziune, profitul presupune – prin definiţie – creştere economică, progres social, ceea ce înseamnă că însuşirea lui depinde de caracterul creator, raţional şi eficient al activităţilor.

Profitul îndeplineşte o serie de funcţii:

• de stimulare a iniţiativei, a creativităţii şi de acceptare a riscului;
• de incitare, sporire şi diversificare a eforturilor productive;
• de cultivare a spiritului de economisire;
• sursă de venit pentru bugetul statului, prin care asigură funcţionarea unor activităţi bazate pe nonprofit, dar absolut necesare pentru dezvoltarea generală a societăţii.

7.2.  Formele profitului

Profitul se determină potrivit unei metodologii oficiale, care este reglementată în mod diferit de la o ţară la alta. În acest sens, în teorie şi practică, putem întâlni mai multe forme ale profit:

1. profit legitim (normal sau legal) – este cel realizat în conţinutul
   respectării prevederilor legale;
2. profitul nelegitim (nelegal) – se realizează ca urmare a încălcării în
   mod deliberat sau nu, a legalităţii sustragerii de la plata impozitelor;
3. profitul admis – reflectă punctul de vedere oficial cu privire la
   mărimea şi dinamica profitului pe ramuri şi subramuri, pe categorii de mărime
   a firmelor;
4. profitul de monopol (cunoscut sub denumirea de supraprofit de
   monopol) – este obţinut, de regulă, de către firmele care câştigă şi îşi menţin o
   poziţie de monoplo pe piaţă, profit care este mult mai mare decât cel obişnuit

(legitim);

1. profit neaşteptat – apare ca un câştig neaşteptat, datorat unor
   conjuncturi economice şi politice favorabile;
2. profit minimal – (normal sau economic) – suma remuneraţiilor
   minime pentru diferite aporturi productive ale întreprinzătorilor. Este format
   din multe remuneraţii distincte:

• salariul întreprinzătorului;
• dobânda la capitalul propriu al întreprinzătorului;
• chiria pentru clădirile proprii;
• dividendele plătite acţionarilor;
• renta pentru pământul proprietate al întreprinzătorului;

1. profitul pur – eventualele diferenţe pozitive între profitul brut şi cel
   minimal. Sursele profitului pur sunt:

• productivitatea personală a întreprinzătorului;
• rente de care acesta beneficiază;

1. profitul brut (sau total) – profitul obţinut în urma unor afaceri
   (cuprinde inclusiv impozitul pe profit);
2. profitul contabil (oficial, legislativ, statistic) – excedentul de venit net
   peste costul contabil. În ţara noastră, impozit pe profit plătesc regiile
   autonome, societăţile comerciale, societăţile agricole, instituţiile financiare şi
   de credit, organizaţiile cooperatiste şi persoanele străine care desfăşoară
   activităţi în România;
3. profitul economic – reprezintă diferenţa dintre venitul total al firmei şi costurile de oportunitate ale tuturor intrărilor, utilizate de acesta într-o perioadă de timp. Când se face teoria generală a profitului, se are în vedere acest tip profit.
4. profit normal (minimal, economic) – minimul de profit pe care o firmă trebuie să îl obţină, pentru ca aceasta să rămână în funcţiune;

Supraprofitul – venituri nete ce depăşesc costurile totale de oportunitate.

Conform unei concepţii mai noi, în societăţile pe acţiuni moderne, mai multe categorii socioprofesionale obţin profit pentru că ele exercită anumite funcţii de întreprinzător:

–  membrii consiliului de administraţie – sub formă de dividende, jetoane de prezenţă etc.;

– acţionarii – sub formă de dividende;

• salariaţii superiori (managerii) – sub formă de participare la profit, gratificaţii etc.;
• salariaţii – sub formă de participare la profit sau dividende (atunci când sunt acţionari la societatea respectivă);
• întreprinderea însăşi – în cazul profiturilor nedistribuite şi constituite sub formă de rezerve.

7.3. Masa şi rata profitului. Pragul de rentabilitate

Mărimea profitului este variabilă în timp şi spaţiu şi poate fi apreciată cu ajutorul mai multor indicatori. Oricare ar fi însă forma de profit (contabil, economic, pur) acesta este măsurat absolut (ca masă, volum) şi relativ (ca rată).

Masa profitului – reprezintă suma totală dobândită de o firmă sub formă de profit, de o ramură, sau de economia naţională şi se stabileşte ca diferenţă între preţul de vânzare şi cost, sau ca diferenţă între venituri şi cheltuieli. Calcului el se poate face pentru întreaga masă a producţiei, pentru fiecare produs sau grupă de produse.

Rata profitului – exprimă mărimea relativă a profitului, calculată ca un raport procentual între masa profitului şi un termen de referinţă corespunzător, care reflectă efortul depus în scopul obţinerii profitului.

Modalităţile de calcul a ratei profitului (Rp)sunt:

1. Rata economică a profitului – raportul procentual dintre masa
   profitului (MP) şi totalul activelor (proprii şi împrumutate)
   agenţilor economici (AT):

Rp — (MP/AT) x 100    sau   Rp — (P/AT) x 100

1. Rata comercială a profitului – raportul procentual între masa
   profitului (MP) şi totalul încasărilor la preţul pieţei din actele
   de comerţ efectuate într-o perioadă de timp de un agent
   economic, adică cifra de afaceri (CA):

Rp — (MP/CA) x 100    sau   Rp — (P/CA) x 100

1. Rata financiară a profitului – raportul procentual între masa
   profitului (MP) şi activele proprii ale firmei (AP):

Rp — (MP/AP) x 100     sau   Rp — (P/AP) x 100

1. Rata rentabilităţii (Rr)- raportul procentual între masa
   profitului (MP) şi costul de producţie corespunzător (Cp):

Rr — (P/ Cp) x 100

Rata profitului are o limită minimă şi una maximă.

Limita minimă – rata profitului marginal, care asigură o masă a profitului considerată suficientă de agenţii economici pentru a accepta continuarea activităţii sale.

Limita maximă – este greu de determinat; teoretic, este acea rată a profitului la care volumul vânzărilor a atins punctul maxim, după care începe să scadă.

Mărimea şi dinamica ratei profitului sunt influenţate de numeroşi factori, dintre care amintim:

• nivelul productivităţii sau randamentul factorilor care influenţează şi volumul rezultatelor, fapt care impune firmelor orientarea către activităţi cu productivitate mai ridicată;
• preţul de vânzare al produselor şi serviciilor şi diferenţa dintre acesta şi cost;

• volumul, structura şi calitatea producţiei;
• viteza de rotaţie a capitalului;
• raportul dintre profit – salariu, dobândă – rentă.

Există însă o multitudine de factori de influenţă care nu depind de activitatea agenţilor economici:

• impozitele şi taxele indirecte plătite de firmă statului;
• preţul de achiziţie al factorilor de producţie;
• rata dobânzii;
• nivelul chiriilor etc.

Mărimea profitului depinde însă, în mare măsură, de activitatea întreprinderii pe linia reducerii costurilor de producţie, a îmbunătăţirii structurii şi calităţii produselor, a obţinerii unor preţuri avantajoase de desfacere etc.