Rata fiscalităţii se calculează ca un raport între totalul veniturilor fiscale şi Produsul Intern Brut, astfel:
Rf = Vf . 100,
PIB
în care Rf reprezintă rata fiscalităţii, care ne arată cât la sută din Produsul Intern Brut este concentrat la dispoziţia statului, cu ajutorul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor; Vf – totalul veniturilor fiscale, respectiv totalul încasărilor realizate într-un an din impozite, taxe şi contribuţii; PIB – Produsul Intern Brut realizat la nivelul unui an.
Nivelul fiscalităţii diferă de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta. Statul preia la dispoziţia sa, prin intermediul impozitelor, o parte însemnată din Produsul Intern Brut. Totuşi, în ţările dezvoltate rata fiscalităţii este mai ridicată decât în ţările în curs de dezvoltare. Printre ţările cu fiscalitate înaltă se situează Suedia, Danemarca, Finlanda şi Olanda, cu o rată în jur de 50%, iar printre ţările cu fiscalitate redusă se numără Mexicul şi Turcia, unde rata fiscalităţii este sub 20%. Se poate spune că există o legătură directă între gradul de dezvoltare al unei ţări şi nivelul fiscalităţii.
In ţările în curs de dezvoltare, se urmăreşte stimularea creşterii economice printr-o fiscalitate moderată, adică prin sporirea cererii de bunuri şi servicii a agenţilor economici şi a populaţiei şi în activitatea investiţională.
Fiscalitatea trebuie privită şi prin prisma structurii impozitelor şi taxelor, de exemplu, ponderea veniturilor fiscale provenite din impozite directe, respectiv din cele indirecte. De asemenea, este importantă analiza raportului dintre impozitul pe veniturile persoanelor fizice şi impozitul pe veniturile persoanelor juridice.
Toate acestea sunt necesare într-o analiză pentru a surprinde, în profunzimea lor, implicaţiile de ordin economic, financiar, social şi politic ale unui sistem fiscal.
