Procesele de dezvoltare afectează şi sunt afectate de fluxurile migratorii. S-a observat că, atunci când o ţară săracă începe să se dezvolte economic, emigrarea are tendinţă de creştere. Parţial, aceasta se datorează contactelor mai intense cu lumea exterioară, competenţei crescânde şi, parţial, oportunităţilor, în creştere, de realizare a aspiraţiilor migratorii. Când ţările ating un nivel de dezvoltare, emigrarea are tendinţe de declin, fapt întâmplat, între anii 1970 şi 1990, în Portugalia, Spania şi Italia.
În cercetările timpurii legăturile dintre fenomenele de migraţie şi dezvoltare sunt descrise ca „nerezolvate” şi „subminate”[1]. Majoritatea studiilor consacrate migraţiei externe cu scop de muncă abordează problematica sub aspectul impactului asupra creşterii economice.
Specificarea unei relaţii cauzale presupune identificarea cauzei, a asimetriei dintre cauză şi efect şi a factorilor contingent sau a condiţiilor în care relaţia se constituie. Constanţa relaţiei cauzale se asociază, uneori, cu varietatea condiţiilor în care se constituie. Varietatea acestor condiţii poate impieta asupra universalizării relaţiilor de cauzare, dar nu asupra existenţei ca atare a cauzalităţii.
De regulă, se distinge între cauzalitate lineară şi cauzalitate circulară, fiecare dintre ele putând fi simplă (implică numai două fenomene) sau în lanţ (cauza generează efecte care devin cauze etc.). În cauzalitatea lineară, un eveniment nu poate fi propria sa cauză. În cauzalitatea circulară apar cicluri sau bucle de determinare: cauza generează un efect, iar vectorul schimbărilor concretizate în efect ajunge să acţioneze drept cauză a propriei cauze.
Sintetizând reperele referitoare la determinism, concretizate prin relaţiile cauzale descrise, putem afirma că migraţia şi dezvoltarea economică sunt fenomene determinate de o relaţie cauzală. Existenţa relaţiei cauzale este demonstrată de multitudinea cercetărilor axate pe acest aspect, iar importanţa tematicii este subliniată şi de implicarea şi volumul finanţărilor pentru cercetarea acestei cauzalităţi acordate de Banca Mondială, Fondul Monetar şi Uniunea Europeană, de numărul conferinţelor internaţionale organizate cu această tematică şi de crearea de site-uri co-organizate cu sprijinul Comisiei Europene, Băncii Mondiale, al Guvernului Regatului Belgiei şi Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, ş.a.
Plasând relaţia migraţie-dezvoltare pe coordonatele teoriilor economice privind migraţia, putem afirma, cu certitudine, că relaţia migraţie-dezvoltare prezintă o relaţie circulară în lanţ.
Fiind tratate, în mod tradiţional, prin politici separate şi diferite – migraţia şi dezvoltarea – astăzi, sunt analizate, tot mai des, prin prisma relaţiilor comune, existente între cele două domenii.
Literatura economică scoate în evidenţă două aspecte contradictorii ale relaţiei cauzale remitenţe-dezvoltare: pozitiv şi negativ, ambele argumentate din punct de vedere ştiinţific.
În timp ce acţiunile orientate spre dezvoltare cuprind abordarea cauzelor fluxurilor migratoare, migraţia poate contribui pozitiv la dezvoltare, prin contribuţia la creşterea economică, la responsabilitatea socială şi la progresul tehnic. În acelaşi timp, în cazul gestionării ineficiente, migraţia poate prezenta provocări pentru eforturile de dezvoltare ale ţărilor, prin fenomenul exodului de forţă de muncă şi exodului de inteligenţă. Parteneriatul sporit între ţările de origine, ţările de tranzit şi ţările de destinaţie, precum şi integrarea deplină a dimensiunilor migraţiei în politicile de dezvoltare şi dialogul între guverne şi actorii de toate nivelurile sunt extrem de importante în sporirea potenţialului de dezvoltare a migraţiei.
Migraţia este analizată sub aspect pozitiv din punct de vedere al dezvoltării, evidenţiind influenţa remitenţelor, la nivel microeconomic, asupra îmbunătăţirii nivelului de trai al beneficiarilor de remitenţe (remitenţele), acoperind financiar necesităţile lor primare: pentru hrană, mărfuri de larg consum, îmbunătăţirea condiţiilor de trai, studii etc.
La nivel macroeconomic, remitenţele reprezintă o posibilă sursă a dezvoltării economice atunci, când ating un nivel înalt şi ajung să îndeplinească rolul de multiplicator (multiplicator al investiţiilor, al ocupării forţei de muncă ş.a.), constituie o sursă importantă de valută străină, contribuie la creşterea venitului naţional, importului financiar şi la îmbunătăţirea situaţiei balanţei de plăţi.
Avertizările economistului Philip Martin, referitoare la faptul că „..[remitenţele] rar constituie o scânteie, care ar crea activitatea economică şi care ar face ca migraţia să nu fie dependentă de necesitate”, în opinia noastră, rămân valabile pentru ţările în dezvoltare, care continuă să exporte forţă de muncă. De asemenea, Martin consideră că remitenţele nu numai că nu ajută economia, ci chiar pot favoriza reducerea posibilităţilor de dezvoltare a economiei. Fluxul de fonduri poate crea decepţii printre beneficiari, încurajând migraţia populaţiei apte de muncă, şi, prin urmare, descurajând posibilităţile de investiţii de stat şi străine din motivul insuficienţei forţei de muncă calificate sau care obişnuieşte să nu lucreze.
În afară de aceasta, realitatea economică demonstrează că volumul şi dinamica fluxurilor de remitenţe sunt imprevizibile şi favorizează creşterea inegalităţii veniturilor. În ţările în dezvoltare, remitenţele, în cele mai dese cazuri, sunt utilizate pentru procurarea mărfurilor de larg consum preponderent importate, fapt ce contribuie la reducerea potenţialului multiplicatorului financiar, la sporirea importurilor şi a inflaţiei.
Un moment important este faptul că, în ultimii ani, cercetările în domeniul migraţiei, şi-au schimbat accentul de la cercetarea migraţiei ca fenomen negativ, asociat cu exodul creierelor, la recunoaşterea efectelor pozitive ale ei asupra dezvoltării, în special a ţărilor de origine. Migraţia, de asemenea, contribuie la transnaţionalizarea sferelor economice, sociale şi politice, precum şi la dezvoltarea reţelelor de transferuri de bani, companiilor de curieri şi schimburi valutare.
Etapa care succede specificării este dimensionarea corelaţiei . Dimensionarea corelaţiei migraţie-dezvoltare reprezintă o temă de cercetare a viitorului, dat fiind caracterul foarte vulnerabil al ambelor elemente ale relaţiei cauzale.
Relaţia migraţie-dezvoltare constituie o relaţie cauzală pozitivă. Analiza şirului de beneficii şi costuri ale fenomenului migraţiei economice, descrise în lucrările contemporane, atestă că impactul migraţiei asupra dezvoltării se materializează în proporţii sporite prin remitenţe. Relaţia de corelaţie pozitivă presupune că maximizarea volumului remitenţelor va fi însoţită de (va avea ca urmare) dezvoltare economică.
În acelaşi timp, experienţa unor state cu niveluri înalte de fluxuri de remitenţe de la emigranţii externi pentru muncă (Mexic, Turcia, Filipine) demonstrează că creşterea veniturilor nu este urmată întotdeauna de dezvoltare, unul din motive fiind cheltuirea remitenţelor în scopuri sterile (cheltuieli de consum al produselor ne-locale).
Analizând lucrările de specialitate aferente fenomenului migraţiei economice externe elaborate în centrele de cercetări din ţările dezvoltate, şi cele în dezvoltare, constatăm existenţa unor decalaje în ceea ce priveşte modul de abordare a problematicii şi scopul urmărit.
Cercetările efectuate în centrele de cercetări din statele caracterizate de influxuri enorme de imigranţi, interpretează migraţia cu scop de muncă ca un fenomen nedorit şi se axează pe evidenţierea efectelor negative ale fenomenului.
[1] Petit, Veronique. Migration internationales et development. Dans: Le monde en développement. Paris: La Documentation Française, 2002, Chapitre 8. http://www.cicred.org/rdr/rdr_f/revues/revue83-84/30-83-84_f.html (vizitat 04.04.2006).
