În urma analizei politicii realizate de autorităţile ţării noastre în domeniul împrumuturilor externe am sesizat că, deşi, pentru reglementarea acestui domeniu există o bază legislativă, există organe abilitate cu responsabilităţi în atragerea, exploatarea, monitorizarea împrumuturilor; totuşi se întîlnesc deficienţe în funcţionarea politicii date. Acestea sunt de natură diferită şi pornesc de la decizia de contractare a unui împrumut, trecînd prin etapele negocierilor şi exploatării resurselor atrase şi ajung la momentul rambursării creditului obţinut şi achitării dobînzilor aferente.
Odată cu schimbările în perioada actuală a sistemului de guvernămînt în Republica Moldova, se schimbă şi direcţiile de acţiune în domeniul politicilor statului, inclusiv şi ale polticii împrumuturilor externe.
În ceea ce priveşte desfăşurarea ulterioară a unei politici eficiente, consider că principala preocupare a Guvernului ar trebui să fie regăsită în selectarea răspunsurilor optime la întrebările de bază ale acestei politici: Cît să împrumutăm?; De la cine să împrumutăm?; La ce rată a dobînzii şi pentru ce perioadă să contractăm împrumuturile?; În ce scopuri să folosim resursele atrase?
În continuare vom reflecţiona asupra acestor întrebări pentru a găsi cele mai bune variante de răspuns, care ar coicide cu specificul economic, financiar şi social al ţării noastre şi ar i-ar aduce avntaje din punct de vedere a tuturor aspectelor sus-numite.
Răspunsul la întrebarea Cît trebuie de împrumutat? este strîns corelat cu scopul pentru care se vor contracta împrumuturile. Astfel, dacă resursele din exterior sunt necesare pentru acoperirea unor deficite, evident că, cuantumul îprumutului va coincide cu nivelul deficitelor create. În ceea ce priveşte creditele externe îndreptate spre realizarea unui proiect, întîi de toate, este necesară evaluarea acestui, a costului şi rentabilităţii lui. După care urmează a decide dacă proiectul va fi finanţat în întregime sau doar parţial din fluxuri de mijloace băneşti din exterior. Doar după evaluarea posibilităţilor şi disponibilităţilor interne se va trece la luarea decizieireferitor la suma care va fi împrumutată.
Un alt aspect care trebuie luat în considerare în cadrul derulării acestei analize prevetive a cuantumului împrumutului este limita de îndatorare recomandată de organizaţiile internaţionale. Astfel, perntru Republica Moldova, în condiţiile unui PIB de circa 5400 mil.USD şi existenţei unei datorii de stat externe în mărime de 957.54 mil.USD la sfîrşitul anului 2009; în perioada anului 2010 maxim se pot contracta împrumuturi în sumă totală de 1742,46 mil USD, pentru a nu întrece limita recomandată de îndatorare de 50%.
Următoarea întrebare care necesită respuns este Care sunt cele mai favorabile rate şi termene de rambursare pentru împrumuturile externe? În ceea ce priveşte rata dobînzii răspunsul este simplu- cea mai bună rată este cea mai mică rată. Cele mai avantajoase împrumuturi din acest punct de vedere pentru ţara noastră continuie să fie cele multilaterale, deoarece anume instituţiiile internaţionale acordă credite la cele mai favorabile condiţii. Astfel cele mai mici rate a dobînzii la împrumuturi ne-au fost oferite pînă acum de AID şi FIDA, care constituie 0,75% anual. Deasemenea consider că ar fi adecvată din punct de vedere al ratei dobînzii colaborarea mai strînsă cu Banca Germană KfW, care acordă ţării noastre împrumuturi la aceeşi rată de 0,75% anual. Mai puţin raţională din acest punct de vedere rămîne a fi contractarea împrumuturilor de la partenerii bilaterali care fixează o rată a dobînzii majorată din cauza conjuncturii pieţii, elementului de risc şi altor factori.
Din punct de vedere al termenului consider că cel mai raţional pentru Moldova este atragerea împrumuturilor pe termene cît mai lungi de 40-50 ani (în condiţiile în care rata dobînzii este suficient de mică). Cu cît mai lungă este perioada de rambursare, cu atît mai mari sunt posibilităţile de a utiliza aceşti bani, de a obţine profit pe baza investirii lor şi de avea posibilitatea de a-i rambursa la timp împreună cu achitarea dobînzilor. În acest caz rambursarea creditelor este mai puţin apăsătoare pentru procesul de producţie şi asupra profitului anual de la investiţii. Creditele pe termen scurt nu acordă timp suficient, pentru investirea lor în producere si obţinerea unor rezultate ce ar da posibilitatea de rambursare, în unele condiţii poate să apară riscul nerambursării creditelor la scadenţă.Deasemenea consider că pentru ţara noastră este necesar de a negocia perioadele de graţie acordate de parteneri Astfel, pentru un împrumut acordat pe 45 de ani, o perioadă de graţie convenabilă ar fi una cuprinsă între 15 şi 16 ani (ceea ce reprezintă 35% din perioada totală de viaţă a creditului şi îl încadrează în condiţiile unui credit concesional). În cadrul perioadelor de graţie obţinute, autorităţile nu trebuie să uite de existenţa datoriei, ci să lucreze sistematic, an de an, pentru a fi gata să o deservească atunci cînd va începe perioada de plată.
Tot la compartimentul termenului de viaţă a creditului este important de ţinut cont de faptul că apar perioade de timp în care mai multe dintre împrumuturile contractate ajung la data de plată. Astfel se va întîmpla în republică peste 5-6 ani, cînd în 2016 va începe rambursarea a şase împrumutur obţinute de la AID în sumă totală de circa 40 mil USD. Pentru a nu se crea dificultăţi în domeniul achitării anuităţilor la aceste credite, ar fi normal pentru Guvern să nu contracteze alte împrumuturi pe termen scurt perioada de rambursare a cărora să coincidă cu cea menţionată mai sus.
Deasemenea aceasta se referă la perspectiva Guvernului de a apela la un număr mare şi într-un volum considerabil de împrumuturi în anul 2010. Este necesar de sesizat faptul că în cazul în care perioadele de graţie la împrumuturi ar fi de circa 10 ani, atunci la trecerea a ubui deceniu, Republica Moldova ar putea să se ciocnească de o criză puternică a datoriei externe.
Analizînd programul anual al împrumuturilor externe (anexa 4), oservăm că printre creditele care urmează a fi contractate în anul 2010 există împrumuturi pe termen scurt (de la Guvernul Poloniei în mărime de 15 mil. USD), ceea ce este foarte riscant luînd în consideraţie că scopul acestuia este de suport bugetar. Iar dintre celelalte sunt pe perioade de la 15-20 pînă la 40 de ani. Perioadele de graţie însă sunt relativ mici (3-5 ani) şi doar la împrumuturile din partea AID acestea ajung la 10 ani.
La întrebarea În ce scopuri să folosim resursele atrase? Răspunsul pare a fi evident- în scopuri preponderent productive. Însă urmează a determina care pot fi direcţiile prioritare de investire a resurselor atrase pentru obţinerea nu numai a unui profit şi rambursarea creditului, dar şi pentru atingerea şi menţinerea unei creşteri economice durabile.
Pentru ţara noastră, direcţiile în care trebuie de investit sunt:
- Dezvoltarea agriculturii şi afacerilor rurale;
- Dezvoltarea industriei alimentare;
- Dezvoltarea turismului etc.
Aceste trei domenii, după părerea mea sunt de bază pentru ridicarea economiei ţării. În ceea ce priveşte agricultura şi afacerile ruruale, acestea ar trebuie să constituie baza dezvoltării economice a statului, deoarece teritoriul ţării este unul preponderent agricol, însă el nu este exploatat la justa valoare de către oamenii de afaceri din cauză că nu există stimuli în această direcţie. În cazul în care agricultorii şi persoanele ce sunt ocupete în afaceri rurale ar fi susţinuţi de stat prin implimentarea programelor respective, ar creşte producţia agricolă ceea ce ar duce la creşterea PIB-ului pe bază de producţie şi nu de consum, şi a potenţialului lichid a ţării pe baza majorării exportului. De aici ar porni soluţionarea problemei deficitului balanţei de plăţi şi apariţia resurselor proprii pentru achitarea datoriilor cu străinătatea. Aceeaşi situaţie se conturează şi în cazul dezvoltării industriilor alimentare. Dacă în ţară s-ar intensifica producerea în acest domeniu, raportul dintre exportul şi importul al acestor bunuri s-ar schimba în direcţia îmbunătăţirii situaţiei.
Turismul este un alt domeniu, care nu se bucură de o atenţie sporită din partea statului; însă investirea în acest domeniu ar aduce mari venituri pe viitor, şi ar permite de a obţine un sold pozitiv în domeniul serviciilor din călătorii în balanţa externă. În ultimii ani aceasta a înregistrat doar rezultate negative.
Pe lîngă direcţiile menţionate, în republică mai există şi alte domenii care trebuie dezvoltate, cum ar fi : infrastructura, dezvoltarea informaţională, transporturile etc.
Pe lîngă aspectele analizate mai sus, în cadrul politicii împrumuturilor externe este necesar de a realiza şi unele îmbunătăţiri ce ţin de:
– Modernizarea legislaţiei în domeniul analizat, care va corespunde standardelor UE şi recomandărilor FMI şi Băncii Mondiale;
– Îmbunătăţirea calităţii evidenţei informaţiei cu privire la împrumuturile externe;
– Asigurarea unui nivel ridicat al transparenţei în domeniu, pentru simplificarea procesului de acces la informaţie pentru societate, etc.
În ceea ce priveşte transparenţa, primul pas în soluţionarea acestei întrebări a fost relizat în anul 2006, cînd a fost lansat site-ul oficial al Ministerului Finanţelor.
Însă, considerăm că, pentru o informare mai completă a populaţiei despre aspectele politicii împrumuturilor externe, deoarece acestea influenţează direct viaţa societăţii.
Ca exemplu, putem aduce cazul Memorandumuilui FMI, care a fost semnat, acceptîndu-se un şir de condiţii de modificare a politicii bugetar-fiscale, care lovesc peste cetăţeanul de rînd.
Astfel considerăm necesar ca societatea să fie informată nu doar post-factum, cînd decizia a fost luată, dar şi anterior acestui proces să se apeleze la opinia populaţiei prin efectuarea sondajelor, publicarea informaţiei relevante în mass-media, organizarea referendumului etc.
În acest caz, un rol deosebit ar trebui să-l joace alianţele de ONG-uri, care ar trebui să-şi îndeplinească misiunea „paznic” şi să-l informeze permanent pe cetăţeanul moldovean despre modul în care sunt cheltuiţi banii din asistenţa externă, condiţiile şi consecinţele contractării noilor împrumuturi.
Vorbind despre datoria externă de stat care se crează în urma apelării la resurse externe, se înţelege necesitatea diminuării poverii acesteia asupra economiei. Astfel pentru soluţionarea problemei în cauză putem propune două direcţii de bază:
- Restructurarea datoriei, şi
- Refinanţarea datoriei externe de stat.
Ambele modalităţi implică neajunsuri. În cazul retsructurării datoriei, aceasta, este o măsură de atenuare a situaţiei pe termen scurt şi mediu, însă volumul datoriei externe nu se diminuează ci din contra creşte pe contul dobânzilor suplimentare apărute ca urmare a termenilor prelungite.
O situaţie şi mai complicată se formează în urma refinanţării datoriei. Apelarea la noi împrumuturi pentru acoperirea obligaţiilor la cele existente pare a fi o modalitate mai simplă de soluţionare a acestei probleme, însă această metodă este „o monedă cu două feţe”. În cazul dat refinanţarea datoriilor, chiar dacă ea se efectuează în condiţii mai loiale, implică debitorul într-o spirală continuă de creştere a datorilor şi plăţilor pe care le generează, fără careva perspective la soluţionare a problemei date.
Conştientizînd efectele negative ce pot fi generate de aceste modalităţi, statul nostrum nu poate renunţa la utilizarea acestora atît timp cît nu are resurse proprii, nu are o cantitate de lichidităţi suficientă, ci dimpotrivă relizează deficite la diferite nivele ale economiei. De aceea preocuparea principal în cadrul politicii împrumuturilor externe rămîne a fi alegerea acelor proiecte pentru a fi finanţate din surse străine, finanţarea cărora va duce la soluţionarea problemelor principale legate de activitatea investiţională şi infrastructură, la creşterea vnitului statului, la majorarea exportului şi acoperirea deficitelor. Doar creîndu-se o astfel de bază solidă care va tinde spre dezvoltare şi creştere economică, Republica Moldova va putea ieşi din impas, şi tendinţa apelării la resurse externe va fi una de diminuare creînd o imagine favorabilă pentru ţara noastră pe plan internaţional din punct de vedere a atractivităţii pentru colaborare.
