Sistemul economiei de comandă, aşa cum a fost el conceput şi realizat n fosta URSS şi într-un şir de ţări din Europa Centrală, s-a dovedit a fi ineficient. Pînă la urmă, el a dat faliment. La începutul anilor 1990, 28 de ţări din Europa şi Asia au pornit pe calea transformării economiilor socialiste (de comandă sau planificate), demarînd procesul de revenire a acestora la economia de piaţă.
Reformele principale realizate în perioada tranziţiei la economia de riaţă sînt: liberalizarea vieţii economice (liberalizarea preţurilor, liberalizarea comerţului exterior etc.) şi privatizarea, adică transformarea în-:reprinderilor de stat în întreprinderi private.
Tranziţia are trei puncte de reper. Ea începe cu schimbarea puterii politice, regimurile totalitare fiind înlocuite cu parlamente şi guverne democratice. La această primă etapă are loc şi liberalizarea vieţii economice. Tot în această perioadă sînt elaborate legile şi actele normative, care stau la temelia economiei de piaţă.
La cea de a doua etapă, mult mai îndelungată decît prima, accentul este pus pe înfăptuirea privatizării şi pe crearea unui sector privat dominant în economie. Acest sector apare atît în urma transformării proprietăţii de stat în proprietate privată, cît şi a constituirii noilor întreprinderi private din capul locului.
în procesul privatizării au fost folosite trei metode, şi anume:
- privatizarea prin vînzare;
- cumpărarea întreprinderilor de stat de către salariaţii lor;
- privatizarea prin distribuirea gratuită a titlurilor de proprietate.
Privatizarea prin vînzare s-a înfăptuit, în cea mai mare parte, în Ungaria, Estonia, Germania Democratică, în Rusia circa 55% din întreprinderi au fost privatizate prin metoda cumpărării acestora de către salariaţii lor. Cea de a treia metodă – de distribuire a titlurilor de proprietate (bonuri patrimoniale, cupoane, vaucere) – a fost pe larg folosită în Cehia şi Lituania.
în Republica Moldova privatizarea s-a înfăptuit prin folosirea celor trei metode. La început a avut loc privatizarea în masă a întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a apartamentelor de stat prin intermediul bonurilor patrimoniale. Restul întreprinderilor a fost privatizat prin vînzarea acestora întreprinzătorilor autohtoni şi străini.
La etapa a treia a tranziţiei continuă restructurarea întreprinderilor şi crearea instituţiilor proprii economiei de piaţă – a instituţiilor juridice, fiscale, creditare etc. Tot în această perioadă este pusă temelia unui nou sistem de protecţie socială, unui model de echitate socială, recunoscut de majoritatea populaţiei. Pe baza respecializării şi a exploatării avantajelor comparative are loc integrarea echitabilă şi eficientă a acestor ţări în circuitul economic mondial.
Schematic, transformările şi etapele tranziţiei pot fi reprezentate în felul următor:
Pentru multe ţări tranziţia nu s-a terminat încă, consecinţele acesteia fiind preponderent negative (pe termen scurt). Astfel, în anul 2006, PIB-ul tuturor ţărilor din fosta URSS constituia doar circa 60% din PIB-ul anului 1990, iar în Republica Moldova ceva mai mult de 40%. Totuşi şi aceste ţări au devenit ţări cu economie de piaţă, care se dezvoltă, în fond, după acelaşi principiu ca şi ţările dezvoltate din Europa şi America de Nord.
