Publicat în

Rolul Acordului de Asociere UE-RM în dezvoltarea comerțului exterior

Republica Moldova și Uniunea Europeană (UE) au o relație de cooperare care datează începând cu anul 1994 când a fost semnat Acordul de Parteneriat și Cooperare dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte. Intrat în vigoare la 1 iulie 1998, Acordul de Parteneriat și Cooperare a constituit cadrul juridic adecvat de aprofundare a relațiilor, de consolidare a asocierii politice și de cooperare dintre părți.

Republica Moldova a înregistrat un pas important în realizarea obiectivului de integrare europeană prin semnarea, la 27 iunie 2014 la Bruxelles, a Acordului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și ratificarea acestuia în ziua de 2 iulie 2014.

Acordul presupune o liberalizare graduală a comerțului (în decurs de până la 10 ani din momentul semnării), în funcție de nivelul de sensibilitate a produselor la concurența cu producătorii străini [29]. Liberalizarea nu va fi una completă, Republica Moldova limitează importul fără taxe pentru carne și produse din carne, produse lactate și zahăr, fiind stabilite cote cantitative. Eliberarea barierelor din calea importului și exportului oferă acces direct Republicii Moldova la piața unică europeană și va spori, totodată, concurența pe piața internă, ceea ce, în final, va contribui la diminuarea prețurilor și creșterea diversității și calității produselor. Prin urmare, liberalizarea comerțului: avantajează companiile oneste și eficiente, interesate de a-și moderniza producerea; avantajează consumatorii care vor avea acces la o gamă mai largă de produse mai calitative și mai ieftine (grație eliminării tarifelor vamale și a creșterii concurenței); avantajează statul grație creșterii încasărilor la buget ca rezultat al creșterii consumului și al intensificării activității economice.

O componentă importantă a Acordului de Asociere este crearea unei Zone de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător. ZLSAC oferă Republicii Moldova cadrul necesar modernizării relațiilor sale comerciale și o bază solidă pentru dezvoltare economică prin eliminarea progresivă a tarifelor vamale și a cotelor și, printr-o armonizare extinsă a legilor, normelor și reglementărilor în diverse sectoare comerciale [27]. Crearea zonei de liber schimb între Moldova și UE implică nemijlocit domeniul standardizării. Deși, preluarea standardelor europene este un proces îndelungat, complicat, care necesită investiții, menționăm că adoptarea eficientă a acestora va genera o serie de oportunități, cum ar fi:

  • integrarea în spațiul economic european. Prin standardele europene se asigură o interoperabilitate și compatibilitate a procesului de producție, livrare și vânzare a produselor și serviciilor. Astfel, acestea contribuie la intensificarea legăturilor dintre mediul de afaceri autohton cu cel european. Facilitarea accesului pe piața unică a UE se datorează faptului că standardele europene sunt recunoscute de către organismele naționale a statelor membre ale UE, inclusiv state non-UE, precum Elveția, Norvegia, Islanda, Macedonia și Turcia. Așadar, standardele europene permit accesarea unei piețe de circa 600 mil. de consumatori;
  • diversificarea piețelor de desfacere. Adoptarea și aplicarea standardelor europene va crea condiții favorabile pentru o convergență mai strânsă între economia moldovenească și cea europeană, ceea ce va contribui la creșterea competitivității produselor și accesul lor sporit pe diverse piețe internaționale, suplimentar la cea a UE;
  • produse mai sigure și mai calitative. La elaborarea standardelor se iau în calcul propunerile organizațiilor specializate în asigurarea sănătății și protecției consumatorilor. În aceste condiții, produsele conforme cu aceste standarde sunt sigure și calitative, or, piața europeană este considerată una din cele mai exigente piețe din lume. În concluzie, preluarea acestor standarde va duce la sporirea calității și, respectiv, la maximizarea siguranței produselor.

Preluarea și aplicarea de către Republica Moldova a acquis-ului comunitar în domeniul vamal va asigura buna funcționare a comerțului dintre Republica Moldova și UE, prin eliminarea taxelor de import și simplificarea cerințelor și formalităților vamale, simultan prevenind fraudele vamale. În acest context, alinierea legislației vamale la acquis-ul comunitar se va efectua prin ajustarea Codului Vamal Comunitar (Regulamentul nr. 2913/92). Prin cod sunt stabilite procedurile vamale aplicabile bunurilor intrate în teritoriul Comunității precum și regimurile vamale sub care acestea pot fi declarate. O atenție specială este acordată antrepozitelor și zonelor libere ca și reexportării, distrugerii sau abandonării bunurilor necomunitare.

Republica Moldova s-a obligat să adere la Convenția de Tranzit Comun și la Convenția referitoare la simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri, implementarea cărora vor simplifica formalitățile în comerțul cu mărfuri între părțile contractante, în special prin introducerea unui document administrativ unic care va fi folosit pentru orice regim de export și import și pentru regimul de tranzit comun, și care se va aplica comerțului dintre părțile contractante, indiferent de tipul și originea mărfurilor [35]. Prin urmare, Republica Moldova va deveni stat membru al sistemului de tranzit electronic (NCTS) care este un sistem european, bazat pe depunerea declarației de tranzit în format electronic și pe schimburi electronice de date între birourile vamale implicate într-o operațiune de tranzit. Drept consecință, vor fi înlocuite diversele documente pe suport de hârtie și simplificate formalitățile în cadrul operațiunilor de tranzit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *