Rolul investiţiilor străine directe

Investiţiile străine directe sunt o parte componentă a fluxurilor de capital pe termen lung şi constitue un factor important al creşterii economice atât pentru ţările dezvoltate cât şi pentru cele în curs de dezvoltare.

Deşi economia mondială a fost lovită de o undă de şoc puternică în anii 1997 – 1998, totuşi descreşterea fluxului de investiţii străine directe nu a fost direct proporţională (1998 -155 miliarde dolari, 1997 – 163 miliarde dolari). Fluxurile de investiţii străine directe tind să fie mai puţin volatile decât fluxurile de portofoliu în general, fiind mai puţin afectate de şocurile financiare, deoarece determinanţii cei mai importanţi (mediul politic, factorul natural, oferta de forţă de muncă şi capital fizic, facilităţile de infrastructură, accesul la piaţă) nu sunt neapărat afectaţi de criza financiară.

Investiţiile străine directe au contabilizat 56% din totalul de fluxuri pe termen lung în anul 1998 şi au constituit în continuare forma dominantă a finanţării externe pentru ţările în curs de dezvoltare, deşi criza globală a redus nivelul acestora în comparaţie cu ultimii ani. Descreşterea fluxului de investiţii străine externe a avut loc din cauza diminuării ritmului de creştere economică şi a volumului comerţului internaţional, precum şi din cauza măririi gradului de incertitudine la nivel global.

Investiţiile străine directe sunt un catalizator al efectelor negative în perioadele de criză financiară, ce permit ţărilor în curs de dezvoltare să urmeze calea reformelor economice şi politice.

Investiţiile străine directe constitue un factor important al creşterii economice, facilitând transferul internaţional de tehnologie, forţă de muncă calificată, promovarea competiţiei, creşterea exporturilor. Însă ţările în curs de dezvoltare nu întotdeauna beneficiază de investiţii, iar efectele pozitive ale acestora asupra creşterii economice depind de calitatea politicilor de mediu, reducând accesul ţărilor în curs de dezvoltare la piaţa internaţională de capital. În ultimii ani creşterea fluxurilor de investiţii străine directe a fost facilitată de liberalizarea economiilor ţărilor în curs de dezvoltare, de creşterea comerţului internaţional şi al producţiei în contextul scăderii rapide a costurilor transportului şi telecomunicaţiilor. Investiţiile străine directe au jucat un rol central în accelerarea creşterii economice pentru ţările în curs de dezvoltare, cuplate cu politici macroeconomice viabile şi deschidere economică şi politică.

Din punct de vedere al societăţilor transnaţionale, investiţiile străine directe reprezintă o pârghie utilizată în vedrerea exploatării avantajelor comparative dintr-o anumită ţară, de exemplu materiile prime, forţa de muncă ieftină şi bine pregătită. Ca urmare investiţiile generează de multe ori capacităţi productive care pot asigura, cel puţin pe termen scurt, creşterea gradului de ocupare al forţei de muncă.

Producţia internaţională asociată cu activitatea corporaţiilor transnaţionale are o importanţă considerabilă pentru economia mondială. Se manifestă o largă convergenţă a părerilor analiştilor scenei economice atunci când apreciază că această producţie constitue nucleul procesului de globalizare a economiei mondiale.

Evoluţiile care au marcat investiţiile străine directe în ultimele două decenii evidenţiază cu deosebită claritate că aceste fluxuri au devansat considerabil – atât ca dimensiune, cât şi ca dinamică – formele tradiţionale de internaţionalizare, cum ar fi comerţul internaţional.

Deosebit de semnificativ este faptul că, începând de la mijlocul anilor ’80, vânzările globale ale filialelor străine şi produsul brut asociat cu producţia internaţională au sporit în ritmuri superioare exporturile globale şi PIB global. Drept urmare, valoarea globală a vânzărilor efectuate de filialele străine ale corporaţiilor transnaţionale a fost în 1999 de două ori mai mare decât valoarea exporturilor globale de bunuri materiale şi servicii, comparativ cu două decenii în urmă, când cele două mărimi se aflau aproximativ la paritate. Astfel, de exemplu, în 1982, valoarea globală a vânzărilor efectuate de filialele străine s-a ridicat la 2.462 miliarde dolari, iar cea a exporturilor globale de bunuri materiale şi servicii la 2.041 miliarde dolari.

De asemenea, produsul brut global atribuit filialelor străine a ajuns să reprezinte peste 10% din PIB global, comparativ cu 5% în 1982. Raportul dintre stocul de investiţii străine directe şi PIB global a crescut de la 6% la 16% în aceeaşi perioadă, iar raporturile dintre fluxurile de investiţii străine directe şi formarea brută de capital la nivel mondial a fost de 14% în 1999.

Recentele teorii despre creşterea economică subliniază importanţa cunoştinţelor şi informaţiei ca factor determinant al creşterii economice. Deoarece aproape toate activităţile de cercetare şi dezvoltare se derulează în economiile dezvoltate (SUA, UE şi Japonia), ţările cu economii în dezvoltare nu pot să ţină pasul cu acestea decât dacă au acces la noile tehnologii. O serie de canale diferite asigură accesul acestor ţări la noile tehnologii. Cele mai obişnuite canale de transfer de tehnologie sunt: investiţiile străine directe, acordurile internaţionale de licenţe şi comerţul internaţional.

Tot mai multe studii scot la iveală relaţia statistică dintre investiţiile străine directe şi economia ţării gazdă. În cele mai multe cazuri economiile respective au fost ţinta investiţiilor străine directe de secole dar efecte vizibile au apărut doar la începutul deceniului X când a avut loc o intensificare a acestor fluxuri. Rezultatele studiilor atrag atenţia asupra impactului macroeconomic final al investiţiilor străine directe asupra economiilor în tranziţie şi caută în general să stabilească o relaţie statistică între investiţiile străine directe şi creşterea producţiei şi/sau a investiţiilor interne (investiţiile în infrastructură sunt cele mai direct afectate de investiţiile străine directe care de asemenea pot avea un impact semnificativ asupra PIB independent de cele în infrastructură). Această activitate interesează deoarece ea încearcă să înţeleagă efectele nete ale investiţiilor străine directe în economie văzută ca un întreg.

Efectele negative pot apărea din diverse distorsiuni ale unei economii – de exemplu, acea economie care oferă şanse de creştere a profitului investitorului străin fără să-i impună creşterea eficienţei. Acestea pot apărea de exemplu atunci când politicile comerciale protecţioniste încurajază intrarea societăţilor transnaţionale pe o piaţă, sau în cazul unor stimulente supradimensionate de guvern în scopul atragerii de investitori intr-un anume domeniu considerat strategic. Chiar dacă investiţiile străine directe nu sunt motivate prin facilităţile amintite mai sus, ele pot avea efecte negative care afectează producţia totală, dar care s-ar putea să fie greu de identificat din datele puse la dispoziţie de ramura industriei respective.

Cele trei studii citate mai jos au descoperit o relaţie semnificativă între investiţiile străine directe şi creşterea economică. Primul, aplicând un model de creştere economică endogenă consideră că investiţiile străine directe au stimulat creşterea pe termen lung a PIB/locuitor⁴². Este posibil ca această contribuţie a investiţiilor străine directe să vină din două direcţii. Cea mai importantă pare să fie faptul că productivitatea investiţiilor străine directe o depăşeşte pe cea a investiţiilor interne şi asta deoarece acestea includ abilităţi tehnologice, manageriale şi creşterea accesului la pieţele mondiale, factori care pot stimula eficienţa ţării gazdă dar şi concurenţa internă⁴³. Totuşi se pare că productivitatea maximă este atinsă doar atunci când ţara gazdă are un prag minim de capital uman (deoarece are loc o interacţiune esenţială între investiţiile străine directe, tehnologie şi capitalul uman din economia ţării gazdă).

În al doilea studiu⁴⁴ s-a stabilit că în China, Indonezia, Hong Kong, Japonia şi Taiwan a fost stimulată creşterea economică pe termen lung iar în cazul Singapore doar creşterea pe termen scurt. Totuşi, în cazul Koreei de Sud şi Philippine s­a constatat că nu există nici o relaţie între fluxurile de investiţii străine directe şi creşterea economică.

Al treilea studiu, examinând impactul diverselor fluxuri de capital din 18 ţări a concluzionat că investiţiile străine directe au influenţat cel mai tare creşterea economică şi economiile interne⁴⁵.

În general se presupune că investiţiile străine directe stimulează creşterea economică. Ne putem aştepta la o astfel de relaţie deoarece investiţia străină directă poate duce la creşterea acelor factori care de regulă, joacă un rol important în promovarea dezvoltării economice: investiţiile, progresul tehnologic şi în noua teorie de creştere economică, cercetarea -dezvoltarea, acumularea de capital uman şi alţi factori adiacenţi cu influenţă pozitivă. Totuşi, raportul dintre cauză şi efect poate să se îndrepte în altă direcţie, caz în care o creştere economică rapidă atrage investiţii. Pe scurt vorbind, conform acestei ipoteze, activitatea economică internă în creştere poate fi asociată cu un mediu investiţional în creştere şi cu o şansă sporită de creştere a profitului.

Explozia veniturilor şi a pieţelor interne, permit societăţilor transnaţionale să exploateze economia de scară. Pe termen lung, îmbunătăţirile la nivelul capitalului uman, productivităţii muncii şi infrastructurii asociate cu o creştere economică, pot duce creşterea profitului marginal la capital, şi astfel la creşterea cererii de investiţii interne şi străine. Performanţele economice îmbunătăţite trebuie să genereze la rândul lor profituri şi să încurajeze reinvestirea acestora (veniturile reinvestite fiind o componentă a investiţiilor străine directe). Atestarea relaţiei – creşterea economică conduce la impulsionarea investiţiilor străine directe – este evidentă în Malaiezia şi Thailanda.

În economiile în tranziţie este foarte dificil să găseşti o relaţie între investiţiile străine directe şi creşterea PIB, dată fiind importanţa cunoscută a altor factori: gradul de reformă economică, succesul politicii de stabilizare macro-economică, forţa cererii  la import.  Studiile referitoare la impactul investiţiilor străine directe şi PIB lipsesc. Datele sugerează totuşi o asociaţie pozitivă între inestiţiile străine directe şi creşterea economică dar corelaţia pare să nu fie prea semnificativă.

În ceea ce priveşte Ungaria, creşterea exportului impulsionată de investiţii străine directe pare să fi fost responsabilă de îmbunătăţirea performanţelor economice în cea de-a doua jumătate a deceniului X exporturile reprezentau componenta cea mai dinamică a cererii finale, depăşind cu mult contribuţia combinată a consumului şi investiţiilor străine directe. Acest lucru s-a regăsit în Republica Cehă deşi PIB s-a redus datorită absorbţiei interne în scădere. În toate ţările din acest eşantion, PIB şi creşterea exporturilor erau aproape tot timpul într-o relaţie pozitivă şi dat fiind rolul societăţilor străine în export, este posibil ca investiţiile străine directe să fi contribuit semnificativ la acest rezultat.

În ceea ce priveşte relaţia investiţii străine directe -creştere economică, trebuie amintite neapărat implicaţiile regionale ale fuziunilor şi achiziţiilor. Ponderea lor în totalul investiţiilor străine directe este înaltă, putând genera un impact decisiv asupra creşterii economice, cel puţin pentru o perioadă determinată de timp.