Rolul, necesitatea şi destinaţia analizei economico-financiare

In spatiul socio-economic in care activeaza, intreprinderea trebuie sa-si probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurenta si adaptare, performanta economico-financiara. Toate acestea isi gasesc reflectarea in eficienta activitatilor care au la baza determinari cantitativ-calitative ale factorilor productiei, randamente maxime ale utilizarii acestora.

Orice activitate de conducere economico-financiară la toate nivelurile organizatorice – la nivel macroeconomic, microeconomic şi în profil teritorial – este în esenţa ei o activitate permanentă de cunoaştere profundă şi complexă a stării economice şi financiare, în structura timpului trecut, prezent şi viitor, o activitate permanentă de fundamentare a unor pachete de decizii operative, tactice şi strategice în vederea stabilirii căilor de acţiune pentru realizarea obiectivelor de program, precum şi o activitate permanentă de aplicare a deciziilor adoptate şi de urmărire sistematică a înfăptuirii acestora. Atât în activitatea de fundamentare şi aplicare a deciziilor curente şi de perspectivă, cât şi în etapa de control a realizării deciziilor adoptate, un rol important revine analizei economico-financiare.

Analiza economico-financiară este procesul complex de cunoaştere a stării economico- financiare a unei întreprinderi a unei ramuri economice sau a economiei naţionale în ansamblu, în condiţii concrete de timp şi loc folosind metode adecvate şi indicatori specifici în vederea depistării dimensionării factorilor şi cauzelor, cît şi acţiunea acestora care au determinat o anumită situaţie economico financiară în scopul optimizării şi dezvoltării sănătoase (pozitive)a acestora. 

Dezvoltarea analizei economico-financiare, mai ales în ultimii 20 de ani, îşi are originea în modificarea fundamentală a concepţiei şi locului întreprinderii în societate. Indiferent de domeniul său de activitate, întreprinderea este considerată, astăzi, ca unul dintre actorii esenţiali ai devenirii economiei naţionale şi, în acelaşi timp, un câmp al iniţiativei personale şi loc al inovării şi promovării.

Analiza economico-financiară are un rol important în realizarea tuturor funcţiilor conducerii activităţii economice: prevedere, organizare, coordonare, comandă (decizie) şi control. Astfel:

• realizarea funcţiei de prevedere necesită atât studii prospective cât şi postfaptice, evidenţierea rezervelor interne care pot fi valorificate în perioada viitoare, analize indispensabile elaborării programelor de dezvoltare, cu caracter strategic;
• înfăptuirea funcţiei de organizare presupune un proces permanent de perfecţionare a sistemului de organizare şi conducere a aprovizionării cu resursele necesare producţiei, pentru prestarea serviciilor sau pentru activitatea comercială în vederea utilizării cu eficienţă maximă a resurselor umane, materiale şi financiare pe baza analizei critice a sistemului existent, a evidenţierii deficienţelor şi posibilităţilor de perfecţionare a acestuia;
• îndeplinirea funcţiei de coordonare implică adoptarea unor soluţii optime pentru atingerea şi menţinerea echilibrului economic şi financiar pe baza analizei indicatorilor economico-financiari, care facilitează cunoaşterea disproporţiilor sau necorelărilor existente între diferitele laturi sau subsisteme ale activităţii, precum şi identificarea cauzelor care le-au determinat;
• funcţia de comandă, prin specificul ei, constă în elaborarea unui flux de decizii care vizează aplicarea soluţiilor optime pentru utilizarea eficientă a resurselor materiale, umane şi financiare, fundamentate pe baza rezultatelor analizei economico-financiare;
• realizarea funcţiei de control necesită verificarea şi analiza rezultatelor cantitative şi calitative obţinute în raport cu obiectivele stabilite şi măsurile aplicate, identificarea rezervelor existente în vederea reglării activităţii economico-financiare şi îndeplinirea indicatorilor de performanţă stabiliţi prin programul propus.

Totodată, analiza economico-financiară are un rol important în realizarea funcţiilor agenţilor economici: cercetare-dezvoltare tehnologică, producţie, comercial, personal, financiar-contabilă.

Între analiza economico-financiară, funcţiile conducerii şi cele ale agenţilor economici există următoarea relaţie de întrepătrundere: efectuarea analizei se realizează prin funcţiile conducerii, iar funcţiile conducerii acţionează asupra funcţiilor agenţilor economici.

În concluzie, se poate arăta că analiza economico-financiară este implicată metodologic în realizarea procesului decizional al conducerii, în activitatea de planificare şi de control a activităţii, în reglarea dinamică a activităţii economico-financiare şi creşterea rolului factorilor intensivi (calitativi) în dezvoltarea economică prin evidenţierea posibilităţilor şi variantelor de a acţiona, precum şi prin stabilirea soluţiilor de îndeplinire a obiectivelor propuse.

 

 

 

Obiectivele diagnosticului activităţii întreprinderii.

Obiectivele diagnosticului sunt deosebit de complexe. Această complexitate decurge din varietatea de poziţii ocupate de cei care-l realizează şi, ca o consecinţă, din diversitatea de puncte de vedere, de obiective pe care şi le propun, respectiv de informaţiile la care au acces.

Diagnosticul economico-financiar poate fi declanşat:

• fie în cazul întreprinderilor în dificultate, când efectuarea diagnosticului reprezintă o obligaţie legală în cadrul procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară;
• fie în cazul întreprinderilor sănătoase, având caracterul unui instrument de control ai realizării performanţelor.

Destinatia diagnosticului depinde de scopul urmarit de utilizatori: manageri, personal, actionari, potentiali investitori, parteneri de afaceri, banci, organe fiscale si el include o baterie de indicatori operationali:

1. Indicatori ai potentialului tehnico-economic: capacitatea de productie, active imobilizate, active circulante, personalul intreprinderii;
2. Indicatori ai potentialului financiar: structura capitalului, echilibrele financiare, autonomia financiara, lichiditatea, solvabilitatea;
3. Indicatori ai rezultatelor economico-financiare: cifra de afaceri, valoarea adaugata, rezultatele financiare (prifit sau piardere);
4. Indicatori de eficienta a utilizarii potentialului tehnico-economic si financiar: ratele de eficienta a factorilor de productie, ratele de eficienta a cheltuielilor aferente veniturilor, ratele de rentabilitate-profitabilitate, ratele de rotatie.

Diagnosticul economic-financiar intern sau extern are diverse destinatii in functie de utilizatori:

• Gestionarii (managerii) intreprinderii sunt interesati de aspectele susceptibile de a ameliora gestiunea si rezultatele intreprinderii prin intermediul echilibrelor financiare, rentabilitatii si riscului financiar.
• Investitorii actuali sau potentiali- sunt direct interesati in cresterea valorii intreprinderii, deoarece investesc capitaluri supuse riscurilor, iar remunerarea lor este constituita din dividende si plus-valoarea sperata a intreprinderii.
• Creditorii – bancile sau intreprinderile care consimt sa ofere imprumuturi sau avansuri altor intreprinderi sau care vind pe credit- sunt interesati de lichiditatea si trezoreria pentru recuperarea imprumuturilor acordate la scadenta.
• Partenerii de afaceri– furnizorii si alti creditori comerciali- sunt interesati in continuarea si/sau initierea relatiilor comerciale si obtinerea de facilitati vizind solvabilitatea intreprinderii si continuitatea activitatii.
• Personalul intreprinderii – este interesat de mentinerea locului de munca si vizeaza in primul rind asigurarea perenitatii intreprinderii, dar si perspectiva de participare a salariatilor la beneficii.
• Administratia fiscala trebuie sa se asigure de achitarea cu regularitate a deverselor impozite si de conformitatea tuturor operatiilor cu legislatia in vigoare.
• Analistii economici-financiari, ca intermediari specializati independenti studiaza informatiile economice si financiare ale intreprinderilor, in vederea evaluarii actiunilor pe piata financiara, intrepreteaza obiectiv documentele, efectueaza analize externe vizind rentabilitatea, riscurile si echilibrul financiar.

Într-o formulare sintetică, motivaţia diagnosticului, indiferent de poziţia celui care-l efectuează, o constituie:

• cercetarea realităţii obiective, cunoaşterea si interpretarea ei;
• informarea partenerilor sociali cu privire la starea întreprinderii, performanţele, eficienţa utilizării resurselor;
• stabilirea variabilelor cheie ale dezvoltării, a corelaţiilor dintre acestea;
• stabilirea măsurilor de redresare sau de ameliorare a performanţelor;
• identificarea noilor surse de avantaj concurenţial;
• fundamentarea strategiilor de dezvoltare într-un mediu concurenţial dinamic.

În ultimă instanţă diagnosticul economico-financiar, ca de altfel toate celelalte discipline economice, are rolul de a găsi soluţii problemei puse de insuficienţa resurselor faţă de nevoi, problema fundamentală a tuturor sistemelor şi care se face tot mai simţită în zilele noastre.

Rolul analizei economico-financiare în mecanismul managerial

Conducerea oricărei întreprinderi, indiferent de formele de proprietate ce-i stau la bază, implică drept componentă esenţială analiza economică cu ajutorul căreia se supraveghează şi evaluează funcţiunea ei ca sistem – mişcarea pe coordonatele eficienţei economice, asigurarea performanţelor concurenţiale.

Simplu şi sugestiv, poziţionarea analizei economice în mecanismul managerial poate fi reprezentată astfel:

Sistemul conducerii superioare

Compartimente funcţionale specializate

Analiza

Realizarea obiectivelor

Sistemul obiectivelor

Procesele economice ca obiect al conducerii

Figura 1. Poziţionarea analizei realizării obiectivelor în sistemul conducerii întreprinderii

Analiza economico-financiară realizează prin ea însăşi în procesul conducerii, o seamă de funcţii:

• funcţia informaţională a centrelor de decizie economică privind situaţia economico-financiară, poziţionări ale unor stări comparativ cu standarde, normative, bugete, nivele ale concurenţei pe diferite pieţe etc.;
• funcţia de evaluare a valorificării potenţialului tehnico-economic al sistemului întreprindere;
• funcţia de fundamentare a deciziei pe criterii de eficientă atât în stadiul preevaluării potenţialului (capacităţii de ofertă) corelat cu cererea bunurilor şi serviciilor, cât şi în stadiul execuţiei (evaluare şi decizie în condiţiile funcţiunii reale);
• funcţia de realizare a cerinţelor gestiunii eficiente a patrimoniului;
• funcţia de realizare a conexiunii cu mediul exterior economico-financiar, care presupune analiza relaţiilor cu băncile de la care se fac împrumuturi, cu furnizorii, creditorii, cu sistemele de impozitare a veniturilor, bursa de valori ş.a.