Teoria capitalului uman, scurta incursiune istorie

Istorie ideilor clasează data naşterii a teoriei capitalului uman în anii 60 ai secolului trecut, atunci când studiile de incontestabilă valoare a lui Schultz, Becker şi Mincer au constituit punctul de plecare a domeniului ce avea să conducă un apor semnificativ sub aspectul cantitativ şi calitativ la dezvoltarea ulterioară a ştiinţei economice.

În aceeaşi perioadă se construiesc teorii susţinute de dovezi empirice ce argumentează economia în favoarea sporirii resurselor alocate dobândirii de cunoştinţe generale şi profesionale, instrucţiuni în firmă sau şcoli profesionale, universităţi. Tot de atunci sunt furnizate argumente pro sau contra politicilor publice sau private în domeniile sus menţionate.

Teoria capitalului uman datează de o jumătate de secol dar germenii săi intelectuali se găsesc într-o epocă mult mai îndepărtată. Germenii ideilor ştiinţifice îi descoperim în Avuţia naţiunilor. De fapt prima încercare de definire riguroasă a capitalului uman îi aparţine lui A. Smith. În încercarea sa de a analiza factor de producţie filosoful scoţian include în capitalul fix lângă maşini unelte, clădiri, ameliorări ale solului, capacităţile dobândite şi folositoare ale tuturor locuitorilor sau membrilor societăţii.

Germenii capitalului uman

Aşa dar Smith considera că una din cauzele îmbogăţirii naţiunilor constituie ceea ce azi numim capital uman. Precizarea părintelui economiei prefigurează indubitabil ideea larg dezbătută în contemporanietate după care resursele alocate educaţiei şi instruirii constituie investiţii similare celor făcute în orice altă formă de capital, mai mult, el nu se rezumă la definirea capitalului uman ci purcede la analiza sa restrânsă şi nesistematică considerând prin altele că patrimoniul omului sărac constă în puterea şi îndemânarea baţelor sale.

Există astăzi suficiente studii ce arată cu claritate că una dintre cauzele ce diferenţiază veniturile salariaţilor îl reprezintă gradul inegal de educaţie a forţei de muncă. Conform datelor statistice salariile celor cu studii superioare sunt mai ridicate decât celor cu studii medii iar ale acestora din urmă le depăşesc de cele ale muncitorilor absolvenţi de şcoala primară.

Smith dedică o parte a efortului său analizei critice a legislaţiei ce obstrucţionează funcţionarea pieţii muncii. După el salariile sunt menţinute la un nivel modest atunci când în calea liberei circulaţii a muncitorilor se ridică bariere artificiale. Traducând în limbaj modern autorul Avuţiei naţiunilor dorea să spună că performanţa muncitorilor reflectată în salarii depinde de cheltuieli cu pregătire educaţiei văzute ca investiţii în capital uman. Însă randamentul unor asemenea investiţii are de suferit dacă posesorul lor nu dispune de dreptul de a circula şi a-şi plasa calificările acolo unde acestea primesc cea mai bună remunerare cu putinţă. În concluzie parcurgerea operei lui Smith ne oferă ocazia să afirmăm că în ciuda unei tratări nesistematice şi a unui limbaj uşor arhaic teoria capitalului uman îşi are originile în epoca naşterii ştiinţei economice. Aici se găseşte filosofia sa şi principalele sale idei chiar dacă statutul de teorie în adevăratul sens al cuvântului va fi dobândit mult mai târziu, adică abia în urmă cu 4 decenii.

Viziunea lui Alfred Marshall despre capitalul uman

Alfred Marshall încercând să sublinieze valoarea capacităţilor umane pentru procesul de creare a bunurilor şi serviciilor, economistul britanic afirmă că omul este centrul problemei producţiei, el se ocupă în mod special de domenii ce intră astăzi în sfera de analiză a teoriei capitalului uman. Astfel un capital întreg din celebrul său tratat de economie este dedicat sănătăţii şi capacităţii de lucru a populaţiei considerând că acesta joacă un rol capital în producţia de bogăţia materială. De fapt el consideră potenţialul uman ca principal instrument al producţiei, mai mult, marele economist neoclasic gândeşte că preocuparea fundamentală a ştiinţei pe care o slujeşte trebuie să fie progresul umanităţii în număr, sănătate, vigoare, cunoştinţe şi abilitate, forţa caracterului.

Un alt punct comun al preocupărilor lui Marshall şi al teoreticienilor Schultz şi Mincer ne este relevat din analiza privind factor de producţie. Astfel marele economist neoclasic considera că în realitate capitalul constă în mare parte în cunoştinţe şi în organizare. Mai mult de atât autorul unuia dintre cele mai longevive şi apreciate cursuri de teorie economică din istorie relevă importanţa cercetării a cunoaşterii aplicate afirmând că ştiinţa reprezintă cel mai puternic instrument de producţie. Problemei educaţiei îi alocă o atenţie specială plecând de la premisa că omul abil beneficiază de instrucţie generală dar şi tehnică constituie sursa tututror progreselor. Marshall nu avea nici o îndoială că cel mai preţios capital este cel investit în oameni. După cum lesne se poate observa germenii teroriei capitalului uman exista încă din perioada de naştere a ştiinţei a alegerilor, însă nu putem vorbi de un sistem închegat coerent capabil să-şi merite eticheta de adevărata teorie.

Definirea capitalului uman

Totuşi descoperim aici suficiente noţiuni, idei, preocupări care ne determină să afirmăm că pentru respectarea rigorii ştiinţifice trebuie să susţinem că originile intelectuale pe care economiştii din a doua jumătate a sec. XX-lea şi-au construit teoriile se regăsesc înşiruite de-a lungul întregii evoluţii a ştiinţei economice. Dincolo de aportul incontestabil al gânditorilor clasici şi neoclasici, meritul decisiv în apariţia teoriei capitalului uman aparţine cercetătorilor din anii 60 a secolului trecut. Termenul capital uman în sens modern a apărut în Journal of Political Economy fiind utilizat de către Jacob Mincer în articolul Investment in Human Capital and Perssonal Income Distribution, pentru a încerca să ilucideze cauzele inegalităţii de venituri dintre persoane. Toate acestea în plina lui clarificare şi consacrare s-a produs prin apariţia în 1964 a cărţii Human Capital scrisă de J.B. Becker, adăugând că singura posibilitate de sporire a productivităţii sale o constituie invenţia în şcolarizare în pregătire la locul de muncă, în asistenţă medicală, în căutarea informaţiilor referitoare la preţuri şi venituri mai mult afirmă că puţine ţări dacă nu cumva nici una dintre ele nu au atins o perioadă susţinută de dezvoltarea economică fără să fi investit sume substanţiale în forţa de muncă. Pe baze statistice el ne oferă proba că o cauză principală de distribuţie disparate a câştigurilor o constituie gradele diferenţiate de educaţie care sunt înzestraţi în devizii. Analizele sale, bine documentate cifric şi realizate special pe economia Statelor Unite arată cu claritate că veniturile monetare ale absolvenţilor de universităţi se situează deasupra de cei cu pregătire medie sau scăzută. Pe deasupra ne se explică că gradul inegal de educaţie explică de ce şomajul afectează în special pe cei cu studii modeste, de ce fluctuaţiile economice afectează forţa de muncă slab calificată de altfel Becker afirmă cu claritate că rata şomajului tinde să fie corelată negativ cu nivelul de pregătire profesională, tot el oferă baza care explica rata relativă indicată de neocuparea a tinerilor şi femeilor în special celor cu copii mici. În ciuda accentului pus pe educaţie, lucrările şi recomandările economistului american nu se limitează doar la alocarea de resurse acestui domeniu. Conform concepţiei sale o altă modalitate de a investi în capitalul uman o reprezintă ameliorarea stării fizice şi emoţionale a individului mai precis alocarea de fonduri suplimentare alimentaţiei, asistenţei medicale şi ridicării standardului condiţiilor de muncă.

Bogăţia studiilor sale, pedanteria sa ştiinţifică, originalitatea aparatului de analiză şi profunzimea concluziilor propuse îi conferă un asemenea titlu neoficial, cu toate acestea el nu este singurul cercetătător căruia îi datorăm teoria caputalului uman. Becker însuşii s-a asociat în demersurile sale cu economiştii de mare rafinament împreună cu Nigel Tomes realizează studii empirice, analizează relaţiile câştiguri, averea generaţiilor sau lucrări ce tratează căsătoria din punct de vedere economic în parteneriat cu R. Baro pune în discuţie fertilitatea în economie în asociere cu Kevin Murphy studiază problema diviziunii muncii arătându-se sceptic în legătură cu unele concluzii a lui Adam Smith iar alături de Robert Tamura scrie un studiu ce îşi propune să evidenţieze legături dintre capitalul uman, fertilitatea şi creşterea economică.

Schultz în concluziile sale bazate în mare parte pe analiza a două economii distruse de cel de­al doilea război mondial, Japonia şi Germania, confirmă ipotezele conform cărora aşa zisele miracole derulate în ţările sus amintite sprijină de orice pe educaţia ridicată şi starea bună de sănătate populaţiilor respective. În conformitate cu concepţiile sale ce sporeşte capacitatea productivă a forţei de muncă sunt investiţiile în pregătirea generală şi tehnică dar şi fondurile alocate îngrijirii medicale. Pentru el una dintre sursele capitale ale creşterii economice constituie investiţia în om iar investiţia cheie în capitalul uman o reprezintă educaţia.

După A. Lewis există 3 posibilităţi prin care cheltuielile cu sănătatea publică îşi manifestă efectele productive, sporirea numărului de ore de muncă prestate de persoana mai sănătoasă , ameliorarea calităţii muncii şi însănătoşirii regiunii nelocuite realizânduse astfel accesul la resurse naturale neexploatate încă.

Capitalul uman în zilele noastre

În zilele noastre teoriile capitalului uman nu au depăşit cu mult stadiul de pionerat al anilor 60 extinzându-şi cercetările şi explorând noi zone. Astăzi ele se străduiesc să scoată în relief faptul că sporirea producţiei de bunuri şi servicii capabile să satisfacă dorinţele legitime ale oamenilor aşa zisul proces de creştere economică se datorează într-o mai mică masură volumului de resurse naturale şi mai mult tehnologiei create prin investiţia în capitalul uman, analizând perioada din 1960 -2000 G. Wanderbushe, Aghion şi C. Meghir au scos în evidenţă faptul că munca de înaltă calificare are un rol esenţial în ameliorările tehnologice prin inovaţie, lucrarea lor apropiindu-se de punctele de vedere susţinute de alţi specialişti al domeniului care tratează legătura dintre progresul tehnologic şi creşterea economică. Practic argumentaţia cercetătorilor acestui areal al ştiinţei economice prin studii empirice la concluziunea că acumularea de competenţe, talente, cunoştinţe şi tehnologii reprezintă factori completari a procesului de sporire a volumului de utilităţi pus la dispoziţia noastră de sistemul economic.

Investiţia în capitalul uman prezintă doar cheltuieli cu educaţia generală sau de specialitate. Totuşi teoriile ultimelor ani merg mult mai departe, pentru a fi justificată economic orice investiţie presupune o perioadă de recuperare şi degajare a profiturilor aşteptate. Dintr-o asemenea perspectivă cheltuielile cu creşterea stocului de capital uman nu fac excepţie, ideea fundamentală legată de acest aspect este aceea că o investiţie este cu atât mai profitabilă cu perioada de recuperare se extinde mai mult. Pentru posesorul competenţelor şi cunoştinţelor acumulate acest fapt înseamnă prelungirea duratei de viaţă în special celei active. Ajungem prin urmare la problema sănătăţii, o chestiune suficient abordată de ştiinţa economică. Aici pot fi tratate din perspectiva îmbunătăţirii alimentaţiei a ameliorării condiţiilor de mediu înconjurător.

Analiştii sau aplecat asurpa unei asemenea chestiuni dovedesc prin calcule şi mărimi statistice că nivelul de sănătate este un factor ce explică productivitatea forţei de muncă şi conchid că sumele diferenţiate alocate pentru menţinerea viguroasă a organismului uman explică în mare parte diferenţele de venituri produse de angajaţi.

Costurile si beneficiile investiţiei în capitalul uman

Dacă pentru unii economişti dezvoltare a tehnică şi abilitatea de achiziţiona şi a aplica tehnologia modernă reprezintă cheia creşterii economice pentru alţii fundamentale sunt economiile şi investiţiile private atât ca volum şi în structura lor. Mulţi dintre ei susţin că educaţia şi pregătirea profesională ceea ce reprezintă în principal investiţia în capitalul uman stau la baza unei dezvoltări susţinute şi durabile drept urmare în ultimele decenii multe ţări şi-au concentrat investiţiile asupra educaţiei şi pregătirii profesionale ce reprezintă componente principale ale capitalului uman. Sunt numeroase argumente ce atestă existenţa unei legături strânse între investiţiile în capital uman şi creşterea economică deoarece capitalul uman este exprimat de volumul cunoştinţelor şi nivelul calificării iar creşterea economică depinde de progresele înregistrate de cunoaşterea tehnologică şi ştiinţifică, un factor important care o poate susţine şi accelera este acumularea de capital uman.

Succesele deosebite ale Japoniei, Taiwanului şi ale altor ţări asiatice în ultimele decenii înregistrează din plin importanţa capitalului uman pentru creşterea economică. Lipsite de resurse naturale de exemplu ele importă toate resursele energetice şi făcând faţă cu succes concurenţei impuse de SUA şi ţările din vestul Europei aşa numiţii tigri asiatici mai vechi sau mai noi au evoluat rapid sprijinindu-se în special pe o forţă de muncă bine pregătită, educată, conştiincioasă şi cu înclinaţia pentru muncă.

Investiţiile în pregătirea profesională se impune a fi analizată pe cele două tipuri: generală şi specifică, urmărindu-se diverse corelaţii precum timp-câştiguri sau vârsta-câştiguri. Mark Blauk sublinia legătura care exista între educaţie şi dezvoltare accentuând faptul că aceasta antrenează creşterea productivităţii, cea mai simplă explicaţie asocierii universale dintre educaţie şi câştiguri între sectoare industriei şi categoriei educaţionale în lume este că cei mai bine educaţi sunt în general mai flexibili şi mai motivanţi se adaptează mai uşor circumstanţelor, schimbării, beneficiază mult din experienţa de muncă şi pregătirea profesională, acţionează cu o mai mare iniţiativă în situaţii de rezolvare a problemelor, âşi asumă mai uşor responsabilităţi de conducere şi pe scurt sunt mai productivi decât cei cu puţină educaţie chiar şi atunci când prin sistemul educaţional nu au beneficiat de anumite deprinderi specifice. Tot el menţiona că pentru a beneficia de pe urma progreselor tehnologice şi pentru a deveni consumatori inteligenţi populaţia trebuie să aibă un nivel minim de educaţie, prin urmare educaţia este atât investiţie directă în activităţie economice cât şi un bun consum ce permite populaţiei să beneficieze mai mult de avantajele acesteia.

Capitalul uman poate fi obţinut din multiple forme neexistând o delimitare strictă între ele:

1.     Educaţia formală (la diferite nivele inclunzând şi educaţia adulţilor)

2.      Pregătirea profesională neformală a firmelor şi pregătirea profesională pe piaţa publică a muncii

3.      Experienţa achiziţionată în perioada activă în diferite organizaţii şi prin activităţi specifice

4.      Mediul informal (reţele de interese, familie şi comunitate)

Investiţia în capitalul uman în special în educaţie şi în pregătirea la locul de muncă are efecte benefice la nivelul indivizilor al firmelor şi al societăţii în general .

Procedura de analiză pentru investiţie în educaţie constă în 5 paşi:

1.      Identificarea tuturor consecinţelor relevante ale unei decizii de politică publică în domeniul educaţiei

2.      Evaluarea acestor consecinţe în termeni monetari pentru a determina fluxul de costuri beneficii aşteptate să se obţină de către societate

3.      Estimarea marii valori nete prezentate costurilor şi beneficiilor ca ajutorul ratei de recuperare a investiţiei în educaţie şi a ratei dobânzii

4.      Compararea valorii nete a costurilor cu cea a beneficiilor

5.      Selectarea tuturor politicilor alternative atunci când raportul este subunitar iar în cazul altor alternative exclusive selectarea celor cu costuri cel mai mic

Dezavantajele analizei cost-beneficiu pornesc de la faptul că ea poate fi privită ca o aplicaţie a economiei bunăstării aflată într-o strânsă legătură cu teoria economică neoclasică. Un alt dezavantaj al acestui tip de analiză îl reprezintă evaluarea termeni valutari, logica monetară este că o sumă de bani din prezent valorează mai mult decât promisiunea aceleiaşi sume în viitor, aceasta datorită dobânzii care poate fi câştigată în acest timp.

Costurile si beneficiile din investiţia în capitalul uman la nivel individual.

Indivizii au abilităţi cu care se nasc şi care le acumulează în timp, dacă cele native nu pot fi modificate în schimb ultimele se pot obţine prin pregătire formală şi informală în familie, la şcoală în societate sau locul de muncă fiind făcute cronologic de-a lungul întregii vieţi însă cu intensitate mai mare în prima jumătate a acestei perioade. S-a constatat că pregătirea dobândită în educaţie sau formă profesională este esenţială nu numai ceea ce priveşte venituri viitoare dar şi nivelul de trai pe care îl va avea atât cel care investeşte în capital uman cât şi familia sa. Investiţiile în capitalul uman au ca scop creşterea veniturilor dar ca orice investiţie presupun nu numai costuri dar şi o perioadă relativ lungă de timp în care individul se transformă şi acumulează cunoştinţe şi capacităţi utile pe viitor.

Costurile si beneficiile în investiţiile în capital uman la nivel social.

Beneficiile de pe urma investiţiei în educaţie sunt reflectate de indivizi prin creşterea productivităţii muncii dar şi prin efecte care sunt în afara pieţii care sunt sub forma externalităţilor pozitive. Externalităţile pozitive de pe urma investiţiei în capitalul uman sunt sub forma unui nivel mai ridicat al stării de sănătate, o capacitate sporită de a petrece timpul liber, eficienţă mai mare în realizarea alegerilor personale , posibilitate de a urma nivele superioare de educaţie, scăderea ratei criminalităţii, indivizi mai fericiţi. De asemenea persoanele educate pot împărtăşi cunoştinţele lor şi celorlalţi amplificându-se astfel efectul social.

Schultz spunea într-un studiu că nu este comun pentru studii să atribuie valoarea monetară externalităţilor sociale ale educaţiei, nu numai că sunt greu de cuantificat externalităţile din investiţia în educaţie dar în acelaşi timp acestea diferă de nivelele de educaţie: primar, secundar sau terţiar, ceea ce face şi mai dificilă analiza lor.

Sublinia faptul că necesitatea investiţiei primare într-o ţară în curs de dezvoltare este cu mult mai mare decât cea făcută în investiţia universitară şi poate aduce mai multe beneficii sociale.

Structura sistemului de învăţământ prevede următoarea structură a sistemului educaţional – sistemul de învăţământ, ţinându-se cont de necesitatea continuităţii educaţiei şi de particularităţile psihofiziologice de vârstă, este organizat pe niveluri şi trepte şi are următoarea structură: I. Învăţământul preşcolar; II. Învăţământul primar; III. Învăţământul secundar: 1. Învăţământul secundar general: a. Învăţământul gimnazial; b. Învăţământul liceal; Învăţământul mediu de cultură generală. 2. Învăţământul secundar profesional IV. Învăţământul mediu de specialitate (colegiu). V. Învăţământul superior universitar. VI. Învăţământul postuniversitar Sistemul de învăţământ include şi alte forme de învăţământ: Învăţământul special; Învăţământul complementar; Învăţământul pentru adulţi.

Reforma de optimizare a şcolilor

În Republica Moldova reforma de optimizare a şcolilor a început în anul 2010 şi a durat şapte ani, numărul instituţiilor de învăţământ s-a diminuat cu aproximativ 700 de unităţi: de la 3914 la începutul anului 2015, la 3911 la începutul anului 2016 şi 3214 în anul 2017.

Statistica instituţiilor de învăţământ din Republica Moldova

Astăzi în Republica Moldova sunt pentru anul de studii 2018-2019:

I.  Instituţii  de educaţie timpurie numărul de instituţii – 1458 numărul de copii, mii – 149,2, numărul de cadre didactice, mii – 12,6

II.  Instituţii de învăţământ primar şi secundar general numărul de instituţii – 1246 numărul de elevi, mii – 334,2, numărul de cadre didactice, mii- 27,7

III. Instituţii   de învăţământ profesional tehnic, total numărul de instituţii – 89 numărul de elevi, mii – 44,3, numărul de cadre didactice, mii -4,1 din ele:

Şcoli profesionale numărul de instituţii – 42 numărul de elevi, mii -13,9 numărul de cadre didactice, mii – 1,6 Colegii numărul de instituţii – 34 numărul de elevi, mii -17,4 numărul de cadre didactice, mii – 1,5 Centre de excelenţă numărul de instituţii – 13 numărul de elevi, mii -13,0 numărul de cadre didactice, mii – 1,0

IV. Instituţii  de învăţământ superior numărul de instituţii – 29 numărul de studenţi, mii -60,6 numărul de cadre didactice, mii -4,5

Referinţe bibliografice:

1. MURSA, Gabriel; IGNAT, Ion, 2009. Capital uman şi competitivitate. Iaşi: Editura UNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA”. 212 p.
2. IGNAT, Ion; ARNĂUTU, Oana, 2009. Capital uman şi competitivitate. Iaşi: Editura UNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA”. 212 p.
3. Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării Republicii Moldova, Statistica instituţiilor de învăţământ din Republica Moldova [on-line], 2018-2019, [citat 16 noiembrie 2019]. Disponibil: https://mecc.gov.md/ro/content/statistica-1
4. Tv8, pentru oameni liberi, Câte şcoli au fost închise pe timpul Guvernului Filip [on-line], 30.12.2017, [citat 15 noiembrie 2019]. Disponibil: http://tv8.md/2017/12/30/cate-scoli-au-fost- inchise-pe-timpul-guvemului-filip/