Raporturile statului cu economia naţională au constituit una dintre problemele deosebite ale teoriei şi practicii economice mondiale. În gândirea economică s-au conturat două concepţii mai importante:
- concepţia liberalismului economic
- concepţia totalitarismului economic
Liberalismul economic preconiza neamestec în viaţa economică, în viaţa agenţilor economici. Francoise Quesnay, care a elaborat această concepţie că economia poate fi optimă numai pe baza acţiunilor nestingherite a agenţilor economici, schimbul între producători urmând a se desfăşura doar prin intermediul mecanismului cerere-ofertă.
- Smith arăta în lucrarea sa ,,Avuţia Naţiunilor” necesitatea eliminării controlului de stat pe piaţa privată. Producătorii individuali, în urmărirea intereselor lor private, vor produce acele bunuri necesare şi dorite de consumatori.
Concepţia opusă, totalitarismul economic socoteşte că individul trebuie subordonat statului că drepturile sale derivă din voinţa statului. În concepţia neoclasică actuală, statul este considerat un organism deasupra intereselor economice, având un rol neînsemnat în economie. Până la criza din anii ’30, sistemul economic era considerat de neoclasici ca autoreglator şi domină ideea că producătorii prin oferte să crească propria cerere.
Între cele două mari concepţii în epoca contemporană au apărut:
- dirijismul, politica dirijată preconizată de J.M. Keynes
- sinteza neoclasică
1) Dirijismul economic – recunoscând incapacitatea economiei de a se autoregla prin mecanismele pieţei de liberă concurenţă, economistul englez J.M. Keynes a sugerat completarea mecanismelor pieţei cu intervenţia statului în scopul corectării dezechilibrelor ciclice şi evitării amplificării lor. Deci, dereglarea mecanismelor economice a condus la elaborarea teoriilor dirjismului în cadrul cărora se remarcă keynisismul, care cerea un intervenţionism statal.
2) Sinteza neoclasică – autorul sintezei neoclasice P. Samuelson considera că intervenţia statului în economie ar trebui să fie cât mai limitată şi indirectă. Aceasta ar avea drept obiectiv principal echilibrarea ofertei cu cererea totală în scopul asigurării unei creşteri economice echilibrate în condiţiile unui înalt nivel al ocupării forţei de muncă şi stabilităţii necesare a preţurilor.
Literatura economică arată că rolul statului în economia de piaţă este determinat de următorii factori:
- statul asigură în mare măsură echilibrul şi stabilitatea economică.
Întrucât la începutul deceniului 4 al acestui secol, statele s-au ocupat intens de problema angajării forţei de muncă, restabilirea echilibrului economic şi reducerea pe cât posibil a dezechilibrelor din societate.
2) întrucât există o insuficienţă a iniţiativei private în unele domenii de interes general – cercetarea ştiinţei, programe generale de dezvoltare a energeticii, a îmbunătăţirilor funciare şi a altor programe, statul trebuie să se implice.
3) statul este cel care trebuie să satisfacă unele nevoi colective ale societăţii (programe de învăţământ şi educative, programe de asistenţă medicală şi socială, sisteme de asigurarea societăţii, etc.)
- statul trebuie să asigure finanţarea cheltuielilor pentru apărarea naţională.
- a apărut şi s-a amplificat în economie o tendinţă de existenţă a externalităţilor. O externalitate este un efect colateral al producţiei şi consumului cu consecinţe pozitive şi negative. Guvernele pot şi trebuie să diminueze externalităţile negative (poluarea mediului înconjurător) şi să încurajeze situaţiile provocatoare de externalităţi pozitive (prevenirea îmbolnăvirilor în sistemul sănătăţii publice, etc.).
Statul încurajează deci activităţi care creează beneficii externe limitând în acelaşi timp acţiuni generatoare de cheltuieli externe, de exemplu statele au căzut de acord să dea mai multă atenţie problemelor poluării atomice.
- statul încurajează producţia de bunuri economice cu calităţi superioare, ia măsuri de protecţie a consumatorilor.
- statul asigură o ordine de drept corespunzător etapei respective de evoluţie economică.
Şi în ţara noastră, statul creează şi perfecţionează permanent cadrul juridic necesar, instituind un regim legiuitor adecvat.
- statul se preocupă de modificarea intervenţiilor în conjunctura economiei mondiale. Astfel, printr-o politică adecvată, statul poate stimula participarea agenţilor economici la fluxurile economice internaţionale.
- statul trebuie să se preocupe de complexitatea problemelor care apar în perioade diferite ale unei ţări (războaie, crize economice, calamităţi naturale).
Dar rolul economic al statului este diferit de la o ţară la alta, de la o perioadă la alta, dintr-o multitudine de motive: tradiţii istorice, forma de organizare statală, suprafaţa, populaţia, potenţial economic şi altele.
Rolul economic al statului se exercită printr-o multitudine de măsuri şi forme de implicare:
- administraţii publice, atât la nivel central; cât şi la nivel local.
Ele furnizează servicii colective celorlalţi agenţi economic fără contribuţii directe din partea consumatorilor. Serviciile respective nu sunt plătite de utilizatorii direcţi, ele fiind finanţate de întreaga societate prin intermediul bugetului de stat (învăţământ, cultură, sănătate, etc.).
- statul este factorul care asigură organizarea şi manifestarea pieţei publice instituţionalizate pe plan local
Este un arbitru între interesele agenţilor economici particulari şi proprietate publică. Pe această linie, statul adoptă cadrul comercial care reglementează aceste interese ale agenţilor economici.
- administraţiile publice îşi asumă riscul unor activităţi care erau specifice celorlalţi agenţi economici. De exemplu, statul este singurul consumator de armament dar şi singurul producător.
- statul contemporan concepe şi pune în aplicare un sistem întreg de politici economice în industrie, agricultură, relaţii economice externe
