Auditul situațiilor financiare și în mod special al marilor companii este o procedură complexă și costisitoare. Riscul ca stituațiile financiare să conțină denatuări generate de erori sau fraude există, iar dacă auditorul nu detectează și nu raportează acest risc atunci acesta poate fi tras la răspundere de utilizatorii situațiilor financiare, în special de investitori, care îi pot acuza pe auditori responsabili de pierderile lor și de faptul că nu-și îndeplinesc eficient și cu obiectivitate sarcinile.
După scandalurile financiare internaţionale din perioda anilor 1990- 2000, datorate în principal raportării financiare frauduloase, soldate cu falimentul unuia dintre liderii mondiali în serviciile de audit şi consultanţă – Arthur Andersen, principalele preocupări ale organismelor de normalizare a profesiei și ale organismelor publice au fost de a evidenția și consolida importanța auditului de a certifica credibilitatea informațiilor prezentate în situațiile financiare. Problema principală era că însăși profesia de audit se confrunta cu problema credibilității.
1.Scandalul Enron și Arthur Andersen
În anii 1990 compania Enron era considerată în lumea afacerilor una dintre cele mai admirate companii americane. Într-un articol din 1998 intitulat Enron-din nou la putere jurnaliștii lăudau eforturile depuse de firmă pentru a da cât mai multă transparență acțiunilor sale, precum și eforturile depuse de organele de conducere în a recunoaște problemele cu care se confruntau. În realitate nimic din ceea ce se spunea nu era adevărat, fapt demonstrat în 2001 de editorul Bethany care a făcut cercetări asupa situației gigantului energetic arătând că situațiile financiare ale acestuia erau imposibil de descifrat, urmărind să demonstreze dacă firma era supraevaluată.
Aroganța caracteriza cel mai bine atitudinea companiei Enron care se considera cea mai mare companie din lume. Compania a fost creată la inițiativa lui Ken Lay în 1985 prin fuziunea a doua companii de gaze naturale, distribuind gaze și electricitate. A fost un deschizător de drumuri în domenii precum piața tranzacțiilor futures. Timp de șase ani a fost votată cea mai inovativă firmă în domeniul gazelor naturale și a electricității, în clasamentul Fortune al celor mai admirate companii. [1]
Între anii 1998 și 2000 veniturile firmei au cunoscut o creștere exobitantă de la 31 miliarde de dolari la peste 100 miliarde, ocupând locul al șaptelea în topul 500 al celor mai mari companii din lume realizat de revista Fortune.
Colapsul companiei Enron a fost determinat de o serie de motive destul de complexe. În primul rând investițiile neprofitabile în diferite domenii: energetic, telecomunicații, apă, piața instrumentelor financiare complexe, de genul derivatelor de credit, au generat costuri exorbitante. Pentru a-și menține imaginea unei firme profitabile, și pentru a acoperi aceste costuri imense, Enron a încălcat legile americane și standardele contabile, întocmind situații financiare imposibil de descifrat petru a induce în eroare utilizatorii situațiilor financiare: investitorii, băncile, jucătorii pieței de capital.
Pe de altă parte auditorii interni și externi au descoperit și informații referitoare la tranzacțiile pe care Enron și o altă entitate le făcuse cu o altă firmă asociată, operațiuni efectuate de către directorul financiar Fastow, care după cum s-a dovedit ulterior era de fapt adiministratorul respectivei “firme asociate”.
Nimeni nu-și putea explica din ce făcea Enron bani. Deși afacerile Enron erau similare cu cele ale unui fond de investiții speculativ, s-a constat că nu câștiga prea mulți bani, fluxul de lichidități nu corepundea cu câștigurile reportate. Majoritatea înregistrărilor contabile erau efectuate pe baza sistemului mark to market, în care firma estimează valoarea contractului și operează trimestrial ajustări în contul de profit și pierdere. Această situație nu este alarmantă în condițiile în care lichiditățile apar la un moment dat, dar în cazul Enron, operațiunile consumau din ce în ce mai multe lichidități iar creanțele bilanțiere au crescut de la 3,5 miliarde de dolari în 1996 la 13 miliarde în 2001.[2]
SEC a inițiat o investigație formală în urma căreia Enron a fost acuzată de nerespectarea normelor americane. În acest moment compania a anunțat că va întocmi din nou situațiile financiare din ultimii patru ani și jumătate, înregistrând o reducere a profitului auditat de 591 milioane de dolari.
Prăbușirea companiei a ridicat numeroase semne de întrebare referitoare la opinia auditorilor cu privire la calitatea situațiilor financiare și la respectarea standardelor de audit.[3]
Un rol important în falimentul companiei Enron l-a avut societatea de audit financiar Arthur Andersen, care a auditat compania mai bine de 20 de ani. În urma anchetei s-a evidențiat că aceasta a ascuns în mod deliberat situația devastatoare a firmei, și chiar a consiliat Enron cu privire la modul de manipulare contabilă a tranzacțiilor cu scopul de a oferi acționarilor o imagine falsă asupra situației reflectată în situațiile financiare.
În urma acestei situații s-a pus în discuție independența firmelor de audit financiar și consultanță și s-a scos în evidență faptul că acestea au tendința de a satisface interesele conducerii decât pe cele ale investitorilor. Onorariile exorbitante pe care Arthur Andersen le primea de la Enron pentru serviciile prestate au determinat-o să ascundă ilegalitățile comise de conducerea companiei.
Arthur Andersen a fost implicat și în manipularea situațiilor financiare ale altor mari companii americane cu ar fi Waste Management, Sunbeam, World Com.[4]
Falimentul Enron a atras după sine prăbușirea societății de audit Arthur Andersen care în anul 2002 a fost condamnată pentru distrugerea a zeci de mii de documente și fișiere electronice referitoare la activitățile desfășurate de Enron și de asemenea pentru obstrucționarea justiței. În 2005 Curtea Supremă a invalidat verdictul invocând un viciu de procedură, însă în ciuda acestui verdict favorabil firmei, acesta a dispărut în timp de pe piață.[5]
Scandalurile legate de falimentul unor corporatii gigant precum Enron, World Com sau Tyco au avut un impact devastator asupra piețelor financiare americane și asupra societății în general.
În urma anchetelor intreprinse s-au descoperit incredibile fraude financiare, care au scos în evidență slăbiciunile mecanismelor de control independent asupra situațiilor financiare și necesitatea reproiectării imediate a acestuia. În aceste condiții au luat nastere o serie de reforme in sistemul de audit financiar. Ca urmare a colapsului companiei Enron Congresul American a votat în anul 2002 legea Sarbanes-Oxley, care reprezintă un sistem cuprinzător de reglementări privind securitatea informațiilor corporatiste și care prevede de asemenea că fiecare angajat este răspunzător pentru corectitudinea înregistrărilor contabile.
Pentru îmbunătățirea calității serviciilor de audit s-a înființat un Comitet de Supraveghere a Managementului Datelor Companiilor Publice, care avea sarcina da a formula și perfecționa continuu standardele de audit.
Congresul American a luat o serie de măsuri care impuneau auditorilor să nu ofere unei firme simultan servicii de audit și consultanță, precum și rotirea auditorilor pentru o mai bună responsabilizare a firmelor de a audit.
2. Scandalul WorldCom
WorldCom s-a transformat dintr-un gigant al lumii IT&C, o adevărată vedetă a bursei de valori din anii 1990 în cel mai răsunător caz de fraudă contabilă din istoria corporatistă a SUA. Frauda a fost estimată la peste 9 miliarde de dolari.[6]
Principalul vinovat al acestui scandal este Scott Sullivan, directoul financiar al companiei care a făcut o serie de operațiuni financiare frauduloase pentru a oferi o imagine asupra situației firmei care nu reflecta realitatea.
Deși WorldCom era una dintre cele mai importante companii din sectorul telecomunicațiilor, cu o situație profitabilă și prosperă, în realitatea era înglodată în datorii.
În fiecare trimestru din 2001 și în primul trimestru din 2002, o parte din cheltuielile operaționale adică cele legate de desfășurarea activității de bază nu erau contabilizate în momentul producerii lor ci erau trecute la cheltuieli legate de investiții, practic cheltuielile erau ascunse și plasate în perioade viitoare, lăsând impresia că firma cheltuiește mai puțin și câștigă mai mult. Astfel, în situațiile financiare WorldCom consemna pentru perioada curentă pierderi mai mari și câștiguri mai mici, iar în perioada următoare inversa strategia. Prin folosirea unor practici contabile incorecte urmărea obținerea avantajelor fiscale și promovarea unei situații financiare “sănătoase”.
Alte nereguli descoperite în urma investigațiilor se referă la aşa-numitele operaţiuni „swap”, în cadrul cărora două companii de telecomunicaţii îşi închiriază reciproc o parte din capacitaţile de transfer şi înregistrează veniturile pe documentele contabile ale ambelor firme rezultând astfel înregistrarea aceloraşi sume de două ori.[7]
Achiziționarea unor companii, în vederea dezvoltării și creșterii afacerii a făcut subiectul unor analize mai atente a aspectelor legate de acestea. S-a constatat astfel o lipsă de cooperare între divizii, ca urmare a distribuției neunitare a serviciilor oferite clienților.
Arthur Andersen era auditorul extern al firmei, în perioada în care aceasta a comis frauda, începând din 1999 și până în mai 2002.
În această perioadă compania a folosit metode contabile frauduloase pentru a cosmetiza declinul financiar, prin oferirea unei imagini false de creștere financiară și profitabilitate cu scopul de a crește prețul acțiunilor.
WorldCom a înlocuit pe Arthur Andersen cu KPMG, ca urmare a scandalului Enron, dar documentele contabile pentru anul 2001 şi primul trimestru din 2002 au rămas auditate de Andersen. [8]
Departamentul de audit intern al companiei a descoperit în 2002 o fraudă de 3,8 miliarde de dolari, în timpul unui examen de rutină asupra cheltuielior de capital alertând astfel noua comapanie de audit KPMG. La scurt timp, comitetul firmei de audit și consiliul director au fot înștiințați cu privire la fraudă și au luat măsurile necesare: directorul financiar al companiei a fost concediat și SEC a inițiat o investigație pe 26 iunie 2002.
Andersen s-a declarat nevinovată de acțiunile întreprinse de companie și a susținut că WorldCom nu a informat-o și nici nu a solicitat consultanță în legătură cu tratamentul cheltuielilor.
În acest caz se pune următorul semn de întrebare: de ce Arthur Andersen nu a fost capabilă să descopere în timpul misiunii de audit, frauda și neregulile contabile?
Scandalul WorldCom ridică semne de întrebare referitoare la independența auditorilor, la obiectivitatea și integritatea acestora, la modul de evaluare a declarațiilor conducerii și la capacitatea acestora de a formula o opinie de audit corectă.
Falimentul companiei a avut un impact nefavorabil atât asupra profesiei de audit cât și asupra clienților reprezentați de cele mai importante 500 corporații din lume, care practic au pierdut un furnizor important fiind nevoite să se orienteze spre alte soluții la serviciile oferite de WorldCom.
3. Falimentul Parmalat
Scandalul Parmalat, alături de Enron, Tyco și WorldCom a zguduit mediul de afaceri internațional și a ridicat numeroase semne de întrebare referitoare la guvernanța corporatistă, la reglementare și supervizare. SEC a caracterizat scandalul Parmalt ca fiind cel mai răsunător faliment din istoria Europei, deoarece frauda în acest caz este mai mare decât fraudele financiare cumulate din cazurile WorldCom și Enron.
Parmalat a fost una dintre cele mai mari companii din Italia (ocupa locul opt în topul celor mai mari grupuri industriale din Italia) și un gigant pe piața piața produselor lactate. Parmalat deținea o cotă importantă pe piața produselor lactate din New York și pe cea din sud–estul Statelor Unite.
Scandalul a pornit de la o scrisoare emisă de Bank of America prin care se confirma că o filială a companiei a închis un cont în valoare de 4 miliarde de dolari.
Deși compania a început să falsifice conturile încă din anii 1980, problema a fost făcută publică în decembrie 2003 când a ieșit la iveală că un cont în valoare de 3,9 miliarde de dolari nu există. Prespușii banii erau depuși într-un cont la Bank of America dar banca a anunțat că nu exista un astfel de cont.[9]
La dezvăluirea situației reale de la Parmalat a contribuit și o sedință la care au participat fondatorul Calisto Tanzi și fiul său Stefano cu Blacksone Group, în cadrul căreia s-a discutat vânzarea a 51% din acțiuni. În urma acestei ședințe Tanzi a recunoscut că lichiditățile de care dispunea efectiv firma nu erau nici pe departe 3 miliarde euro și că, de fapt, firma avea datorii de zeci de miliarde euro.[10]
Ulterior, o firmă independentă de audit a descoperit ca Parmalat obișnuia să-și falsifice conturile în bancă de mai bine de un deceniu, corporația acumulând datorii de 14,3 milioane de euro, de opt ori mai mult decât declaraseră oficialii Parmalat, fiind identificate și tranzacțiile și transferurile de sume exorbitante către filiale ale grupului.
Pe 27 decembrie 2003 Parmalat a fost declarată în stare de insolvență de către Curtea de justiție din Parma și ulterior fondatorul companiei și alți angajați au fost arestați.
Deoarce Parmalat se afla sub jurisdicție italiană, SEC și Departamentul de Justiție al SUA au urmărit cazul după legile italine și nu după cele americane. În urma cercetărilor instanța de judecată americană a susținut că cei care conduceau compania știau că situațiile financiare consolidate din 2002 și primele trei trimestre din 2004 conțineau omisiuni și erori.
În ceea ce privește comitetul de audit intern este dificil de stabilit independența și corectitudinea opiniilor și recomandărilor emise de acesta având în vedere că unul dintre membrii acestuia era chiar directorul financiar al companiei. Este de la sine înțeles că principiul independenței nu a fost respectat în acest caz, ceea ce a pus la îndoială rolul de monitorizare și supervizare a comitetului.
Deși compania a susținut că procedurile de audit intern sunt în concordanță cu obiectivele grupului și garantează un management sănătos și capabil să prevină și să înlăture riscurile și fraudele care pot prejudicia compania, evenimentele din 2002 și 2003 au demonstrat că firma nu a respectat cerințele de etică și guvernanță corporativă.
În centrul scandalului Parmalat au fost de asemenea și greșeli comise de auditorii externi. În perioada 1980-2000 înainte de colapsul companiei au fost implicate în auditul extern trei firme de audit din Italia iar din 1999 și până în 2002 principalul auditor a fost Deloitte & Touch, iar auditor secundar Grand Thoronton. Cel din urmă precum și câteva bănci au fost interogate și li s-au solicitat informații însă acestea nu au oferit răspunsuri mulțumitoare.
Având în vedere amploarea manevrelor contabile frauduloase și raportările financiare cosmetizate, este surpinzător faptul că renumite firme de audit nu au fost capabile să detecteze și să dezvăluie operațiile frauduloase.
În august 2004 cel însărcinat cu administrarea Parmalat Finanziaria a dat în judecată directorii societății de audit Grand Thoronton din SUA și Italia și pe cei de la Deloitte & Touch pe motiv că ambele firme nu au auditat corespunzător situațiile financiare ale grupului și tranzacțiile cu părțile afiliate.[11]
Frauda s-a dovedit atât de mare și de durată, încât nu se știe dacă aceasta se datorează unei slabe guvernanțe corporative sau absenței unei legislații mai ferme.
4. Madoff – cel mai mare furt din istorie
Cel mai mare scandal financiar al ultimilor ani l-a avut în prim plan pe Bernard Madoff, președintele comitetului director al NASDAQ, unul dintre cei mai respectaţi agenţi de bursă din New York.
Scandalul Bernard Madoff a fost făcut cunoscut la sfârșitul anului 2008, pe fondul unei puternice crize financiare și a unei deprecieri importante a cotațiilor acțiunilor la bursă.
După o carieră îndelungată pe Wall Street, Madoff s-a predat autorităților recunoscând că fondurile sale speculative au fost o schemă piramidală complexă care avea scopul de a-i înșela pe investitori.
Madoff a folosit așa numita “strategie a afinităților”, adresându-se în primul rând conaționalilor săi semiți. Clienții săi făceau parte din cercurile elitelor din New York City, Palm Beach Florida, Hollyood, Europa și America Latină. Un alt grup țintă a fost reprezentat de organizațiilor non-profit, fundațiile filantropice implicate suferind pierderi substanțiale care au condus la închiderea acestora.
Au fost vizate nu doar centrele cunoscute ale puterii și bogăției ci și zone mai puțin dezvoltate și opulente precum Minneapolis și ST. Paul, investiorii și fundațiile cartabile din aceste zone pierzând sute de milioane de dolari.[12]
Strategia folosită, similiară cu cea din cazul Caritas, presupunea promiterea unor câștiguri mari și rapide în urma unor investiții inițiale, prin preluarea banilor de la noi investitori pentru a-i plăti pe cei existenți și nu pe baza veniturilor generate de derularea normală a afacerii. Intervine în acest caz lăcomia umană a sutelor de mii de investitori care așteaptă ca peste un timp să încaseze dublu sau triplu însă investitorul inițial iese din schemă. Așadar Bernard Madoff a realizat o schemă Ponzi de proporții, care presupunea câștiguri sigure de 10-12% pe an. Poziția respectabilă deținută în lumea afacerilor i-a asigurat încrederea de care avea nevoie pentru a comite frauda.
Madoff a fost un deținător de recorduri prin faptul că a furat mai mulți bani, pe o perioadă îndelungată de la mii de oameni, decât orice alt hoț din istorie, fiind vinovat de o fraudă de 65 de miliarde de dolari. “Infracțiunile lui Madoff au fost un rău extraordinar și o manipulare iresponsabilă a sistemului care a făcut un număr șocant de victime.”[13]
În urma procesului s-a ajuns la concluzia că infracțiunea comisă nu a fost determinată de condițiile de pe piață ci a fost plănuită cu meticulozitate. Timp de 20 de ani Madoff a furat fără milă și s-a îmbogățit folosind banii victimelor.
Lipsa de credibilitate a societății de audit a grupului Bernard Madoff condus la apariția suspiciunilor legate de afacerile desfășurate de acesta. Era vorba despre societatea de audit Friehling & Horowitz din New York, o societate mică și necunoscută cu un număr redus de personal. De asemenea, inexistența unui administator independent și implicarea mai multor membri ai familiei Madoff nu au convins profesioniștii din domeniul financiar că afacerea se desfășoară corect.[14]
Lipsa de transparență în ceea ce priveștia industria fondurilor speculative a condus la nedetectarea schemei Ponzi, pentru o perioadă îndelungată.
Acest scandal financiar nu poate fi legat cu adevarat de criza financiară din 2008, care a fost declanșată de efectul de domino al pieței imobiliare aflată în colaps, de problemele de solvabilitate ale marilor instituții financiare, de lipsa de lichidități și de problemele de pe piața de credit. Atât scandalul financiar cât și criza sunt influențate de neglijența și abuzurile din industria financiară precum și de refuzul sau incapacitatea guvernului de a lua măsuri.
Având în vedere amploarea crizei financiare scandalul poate fi considerat în opinia unor specialiști “o furtună într-un ceainic”, deoarece frauda comisă de Madoff pălește în comparație cu greșelile comise de firmele de pe Wall Street. Scandalul scoate în evidență în primul rând greșelile care au fost comise în sistemele de reglementare. Astfel, SEC principala agenție de reglementare a pieței financiare nu a reușit să înțeleagă piața pe care o reglementează și ilegalitățile comise.[15]Așadar prin acest scandal s-a demonstrat eșecul SEC precum și al firmelor de audit implicate.
5. Colapsul Lehman Brothers
Prăbușirea Lehman Brothers este cosiderată cel mai răsunător faliment din istoria corporatistă a Statelor Unite care a generat cea mai mare criză financiară din ultimele decenii.
Renumita societate de audit Ernst&Young a fost acuzată de fraudă pentru că a ajutat Lehman Brothers să ascundă timp de peste şapte ani situaţia financiară reală în care se afla, aceasta fiind cea mai gravă acuzaţie adusă unei companii de consultanţă în ultimii zece ani.
Ernst&Young a oferit servicii de audit și consultanță în valoare de peste 180 de milioane de dolari companiei Lehman Brothers din 2001 și până în 2008 când a avut loc falimentul acesteia. Potrivit datelor AuditAnalytics.com în această perioadă, Lehman a fost în rândul primilor 15 mari clienți ai companiei de consultanță și unul dintre cei mai importanți clienți în ceea ce privește suma încasărilor. [16]
Cele două companii au fost implicate în operațiuni contabile frauduloase care presupuneau excluderea unor active riscante de 50 de miliarde de dolari din balanţa contabilă a băncii, operaţiuni care aveau loc aproape de sfârşitul trimestrelor, astfel încât banca să pară mai solidă decât era în realitate, pentru a duce publicul în eroare.
Aceste manevre aprobate în mod explicit de Ernst&Young erau concretizate în tranzacții referitoare la acorduri de răscumpărare, numite Repo 105, care reprezintă o formă de împrumuturi pe termen scurt care permit băncilor să îşi asume riscuri mai mari în tranzacţii. [17]
Ernst&Young susțin că tranzacțiile au fost înregistrate conform normelor americane (GAAP) și opinia de audit formulată a fost justificată.
Foarte mulți oameni au fost prost sfătuiți să-și investească banii în produsele financiare oferite de Lehman Brothers, produse pe care aceștia nu prea le-au înțeles cum ar fi investiții financiare derivate și produse structurate.
Scandalul Madoff și falimentul Lehman Brothers oferă o lecție importantă celor care doresc să investească. De regulă, fondurile speculative și produsele structurate sunt complexe și dificil de înțeles putând să absoarbă averile investitorilor, indiferent daca sunt profesioniști sau nu, așa cum s-a întamplat în cazul Madoff.[18]
Falimentul Lehman Brothers a avut un efect în cascadă asupa Statelor Unite și asupra piețelor internaționale, lăsând o multitudine de bănci și companii cu fonduri insuficiente. Aceasta a condus la apariția unor efecte secundare asupra pieței imobiliare, pieței locurilor de muncă și asupra economiei în general. Când s-au deschis piețele bursiere s-a declanșat criza rata la creditare overnight în Londra aproape s-a dublat, costurile de asigurare a creditelor au crescut.
Nimeni nu-și imagina că Lehamn Brothers se va prăbuși, toată lumea credea totuși că guvernul SUA îi va acorda sprijinul financiar pentru a împiedica falimentul acesteia. Însă acest lucru nu s-a întamplat iar băncile au pierdut împrumuturile pe care le-au acordat băncii Lehamn. Pentru a menține o stare de încredere, băncile centrale din toată lumea au injectat peste 100 de miliarde de dolari în bănci.
Spre deosebire de Lehman Brothers, care nu a primit niciun sprijin financiar pentru a fi salvată, au existat alte companii care au scăpat de faliment. Printre acestea se numără Merrill Lynch, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de management al afacerilor și consultanță care a fost preluată de Bank of America în schimbul a 50 miliarde de dolari.
Bank of America, una dintre cele mai mari instituții financiare la nivel mondial, a devenit prin preluarea Merrill Lynch cea mai mare societate de brokeraj din lume[19].
În acest caz a izbucnit un scandal deoarece Rezerva federală americană şi Trezoreria au disimulat pierderile băncii Merrill Lynch și pentru a forța preluarea, au amenințat că schimbă conducerea Bank of America. În acest scandal un rol important îl au bonusurile primite de conducerea Merrill Lynch înainte ca aceasta să fie preluată.
Directorul Bank of America nu a analizat starea financiară în care se afla Merrill Lynch înainte de a efectua operațiunea. În momentul în care a fost informat de pierderile pe care le înregistrează a dorit anularea preluării, însă în acest moment a primit mesaje de amenințare cu schimbarea conducerii. Pentru aceste aspecte cele două instituții răspund în fața instanței de judecată.[20]
AIG si grupul bancar britanic HBOS sunt alte două instituții care au primit sprijin financiar. Astfel, după câteva zile de la prăbușirea Lehamn Brothers AIG a primit un imprumut de 85 de miliarde de dolari din partea RezerveI Federale a SUA iar premierul britanic Gordon Brown a intervenit pentru HBOS.
În urma falimentului Lehamn Brothers micile companii care reprezentau de fapt mediul de afaceri, s-au confruntat cu incapacitatea de a obține credite pentru a-și desfășura activitatea. De asemanea în sfera investițiilor, fondurile americane de investiții erau la un pas de un fenomen numit de analiștii fiinanciari” breaking the buck”, adică de un preț de sub un dolar pentru o acțiune.[21]
Prăbușirea Lehman însemnat sfârșitul investițiilor bancare de pe Wall Street prin transformarea ultimelor două bănci de investiții independente, Goldman Sachs și Morgan Stanley în bănci comerciale.
Conform New York Times toti cei care au analizat această situație au afirmat că falimentul Lehman a provocat colapsul economiei mondiale.
[1] traducere Carmen Ion, Fortune /Scandal!escrocherii care au zguduit lumea, editura Litera, Săptămâna financiară, București , 2010, pg. 208
[2] ibidem
[3] Bahram Soltani, Auditing An International Approach, Pearson Education, England, 2007, pg 556-557
[4] http://www.cariereonline.ro/articol/intre-enron-si-sarbanes-oxley
[5] traducere Carmen Ion, Fortune /Scandal!escrocherii care au zguduit lumea, editura Litera, Săptămâna financiară, București ,2010, pg. 215
[6] Horomnea E, Audit financiar-Concepte.Standarde.Norme, Ediția a-II-a, revăzută și actualizată, Editura Tipo Moldova, Iași 2010, pg. 300
[7] http://www.apropo.ro/cash/it-c/scandalul-worldcom-frauda-e-reala-urmeaza-falimentul-2237269
[8] Bahram Soltani, Auditing An International Approach, Pearson Education, England, 2007, pg. 561
[9] Bahram Soltani, Auditing An International Approach, Pearson Education, England, 2007, pg. 563
[10] Horomnea E, Audit financiar-Concepte.Standarde.Norme, Ediția a-II-a, revăzută și actualizată, Editura Tipo Moldova, Iași 2010, pg. 294
[11] Bahram Soltani, Auditing An International Approach, Pearson Education, England, 2007, pg564-565
[12] traducere Carmen Ion, Fortune /Scandal!escrocherii care au zguduit lumea, editura Litera, Săptămâna financiară, București ,2010, pg. 257
[13] Erin Arvedlund, Cel mai mare furt din istorie, editura Litera, Săptămâna financiară, București ,2010, pg. 338
[14] http://www.associatedcontent.com/article/1323033/learn_about_madoff_the_biggest_financial
[15] http://findarticles.com/p/articles/ The Madoff scandal, market regulatory failure and the business education of lawyers
[16]http://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/ernst-young-acuzata-oficial-de-frauda-in-scandalulfalimentului -lehman-brothers
[17] http://www.reuters.com/article, Ernst&Young accused of hiding Lehman Troubles
[18] www.fortunewatch.com/lessons-to-learn-from-madoff-and-lehman-brothers- scandals
[19]Horomnea E, Audit financiar-Concepte.Standarde.Norme, Ediția a-II-a, revăzută și actualizată, Editura Tipo Moldova, Iași 2010, pg. 303
[20]http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/cum-s-au-vandut-bancile-americane-scandalul-merrill-lynch-.html
[21] http://www.ziare.com/lehman-brothers/faliment/ziua-in-care-inimaginabilul-s-a-petrecut-colapsul-financiar-implineste-un-an-883929
