Dezvoltarea economiei românilor din Transilvania, unde ei erau populaţie majoritară, alături de care s-au aşezat şi alte populaţii, a fost multă vreme puternic afectată de faptul că Transilvania era inclusă în economia unui stat eterogen, precum şi de sistemul feudal devenit anacronic. Românii transilvăneni au fost nevoiţi să lupte timp îndelungat împotriva asupritorilor străini, care, subliniază A. Roman, “neîncetat au laborat sistematic la distrucţiunea neamului nostru român, prin urmare distrucţiunea teritoriului locuit de români” (1, p. 468). Iar S. Bărnuţiu condamnă societatea feudală şi legislaţia acesteia care conferă stăpânitorilor toate drepturile, iar poporului numai îndatoriri, pe care “l-a legat de glie”, şi “nimiceşte industria şi comerţul, stinge artele şi ştiinţele”. Aceste împrejurări au determinat constituirea şi afirmarea şcolii transilvane de gândire economică, cu contribuţii ale autorilor memorandumurilor din anii 1791 şi 1804, ale lui Simion Bărnuţiu, George Bariţiu, Avram Iancu, Ion Roman, Parteniu Cosma, Aurel Cristea, Ioan Creţu ş.a. În cadrul acestei şcoli se întâlnesc deosebiri de opinii, dar coordonatele ei fundamentale sunt înfăptuirea tranziţiei în modernitate şi realizarea dezideratului: “Noi vrem să ne unim cu ţara!”, exprimat la întrunirea din anul 1848 pe Câmpia Blajului.
Cerinţele din memorandumul Supplex Libellus Valachorum (1791), potrivit cărora românii să fie recunoscuţi cu statutul de egali cu celelalte naţionalităţi din Transilvania, să fie puşi “în folosinţa comună a drepturilor societăţii civile” şi să li se asigure “accesul la învăţarea artelor si meşteşugurilor”, precum şi cele cuprinse în memorandumul din 1804 despre necesitatea de a desfiinţa iobăgia, de “ a se scutura acest jug”, au fost dezvoltate ulterior şi completate cu altele, care, privite în totalitatea lor, alcătuiesc un sistem de gândire ce defineşte şcoala transilvană de gândire economică, şcoală care a fiinţat între anii 1791-1918.
Promotorii acestei şcoli au pornit de la rolul factorului economic în emanciparea oricărui popor şi în accelerarea evoluţiei sale spre modernitate. I. Roman arăta că “nici o ţară nu e în stare a face paşi serioşi spre o civilizaţie, fără a fi pus mai întâi fundamentul la un progres economic”. În acelaşi timp, exponenţii şcolii transilvane considerau că economia modernă este economie naţional-statală.
Bariţiu sublinia că puterea unui popor, “prezentul şi viitorul său zac în unirea naţională”. Iar I. Roman arăta că sistemul economic este “piatra fundamentală pe care se aşează şi se zideşte edificiul politic naţional al oricărui popor cu aspiraţiuni de progres în cultură”. Cu ajutorul acestor idei şi pornind, desigur, de la comunitatea vieţii economice a românilor de pe întreg teritoriul pe care ei s-au format ca popor şi naţiune, exponenţii şcolii transilvane au susţinut imperativul constituirii statului naţional unitar român.
Din perspectiva evoluţiei în modernitate, ei au investigat toate problemele dezvoltării economiei transilvănene. Întrucât dezvoltarea agriculturii era puternic grevată de raporturile feudale, revoluţionarii de la 1848 subliniau că naţiunea română “cere fără întârziere desfiinţarea iobăgiei, fără nici o despăgubire din partea iobagilor”. După abolirea iobăgiei, atenţia a fost concentrată asupra lichidării rămăşiţelor raporturilor feudale şi a modernizării agriculturii sub aspect tehnic, agrotehnic, economic etc. Atenţia deosebită acordată agriculturii se explică prin înţelegerea locului şi rolului ei în cadrul economiei moderne, dar şi prin aceea că ea era ocupaţia de bază a românilor transilvăneni. Nu erau omise, desigur, celelalte ramuri ale economiei. Astfel, G. Bariţiu sublinia necesitatea luării măsurilor “pentru înflorirea agriculturii, meseriilor şi comerţului”, iar I. Roman menţiona că fără industrie “pe lângă care trebuie să se învârtă toată activitatea economică a unui popor, cum se învârt planetele pe lângă soare, nu este posibil nici un progres”. G. Bariţiu mai sublinia şi oportunitatea dezvoltării transportului fluvial, a construirii de căi ferate în Transilvania, având în vedere şi realizarea joncţiunii lor cu cele din România. Atenţia cuvenită era acordată dezvoltării învăţământului şi ştiinţei, întrucât, arăta S. Bărnuţiu, “industria şi comerţul numai la lumina ştiinţei înfloresc”. Totodată, era relevată importanţa dezvoltării creditului şi instituţiilor bancare, a cooperaţiei ş.a., ca pârghii ale propăşirii economiei.
În vederea susţinerii modernizării economiei, exponenţii şcolii transilvane au utilizat idei ale liberalismului economic şi ale protecţionismului, preluate de la diferite şcoli de gândire economică, având în vedere, desigur, împrejurările din Transilvania. Astfel, ideile despre “slobozenia fiecărei meserii şi îndeletniciri omeneşti” erau utilizate pentru a susţine desfiinţarea iobăgiei şi accesul românilor la toate activităţile economice, libertatea individuală, proprietatea particulară modernă şi libera iniţiativă. Iar idei ale protecţionismului au fost utilizate pentru a apăra economia transilvăneană de concurenţa produselor din provincii mai dezvoltate ale imperiului şi din ţări dezvoltate industrial şi a impulsiona dezvoltarea ei. Liberul schimb promovat de statele industriale, arăta G. Bariţiu, urmăreşte “să spolieze, să ruineze comerţul, industria, agricultura, peste tot prosperitatea altor state”, iar P. Cosma menţiona că “industria în toată lumea s-a întemeiat şi dezvoltat cu privilegii”.
Desfiinţarea iobăgiei şi dezvoltarea economiei transilvănene erau privite nu numai ca probleme economico-sociale şi politice, ci şi ca probleme naţionale, lupta de emancipare socială împletindu-se strâns cu cea de eliberare naţională a românilor. De subliniat că, promovând interesele românilor, adesea în cadrul unor ample confruntări teoretice şi doctrinare cu exponenţii celor ce se străduiau să-şi apere poziţiile privilegiate, promotorii şcolii transilvănene n-au manifestat atitudini naţionale cu tendinţe exclusiviste. Dimpotrivă, ei au susţinut cu consecvenţă principiul egalităţii între toţi locuitorii din Transilvania. Astfel, S. Bărnuţiu sublinia că “naţiunea română nu voieşte a domni peste alte naţiuni, nici nu va suferi a fi supusă altora, ci voieşte drept egal pentru toate”. Iar A. Iancu menţiona că principiile egalităţii, libertăţii, frăţietăţii “le pretindem de la oricine, garantate pe temeiul existenţei naţiunilor”.
Şcoala transilvană de gândire economică a contribuit substanţial la pregătirea pe plan teoretic a desăvârşirii formării statului naţional unitar român şi la stimularea iniţiativelor în vederea înscrierii ţării în modernitate.
