Publicat în

SCUTIRI ŞI FACILITĂŢI PENTRU PERSOANELE FIZICE

Conform legislaţiei în vigoare, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi alte taxe locale, nu se aplică pentru:

  1. a) veteranii de război;
  2. b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Decretul – Lege nr. 118/1990 – privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la 06 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren nu se aplică văduvelor de război şi văduvelor veteranilor de război care nu s-au recăsătorit.

Persoanele cu handicap grav sau accentuat şi persoanele invalide de gradul I şi II sunt scutite de impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa pentru eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru activităţi economice şi viza anuală a acestora.

Pentru persoanele prevăzute anterior, scutirea de la plata impozitului pe clădiri se aplică doar pentru clădirile folosite ca domiciliu, iar scutirea de la plata impozitului pe teren se aplică doar terenului aferent clădirii utilizate ca domiciliu. Această scutire se aplică începând cu prima zi a lunii următoare celei în care persoana respectivă depune documentele justificative în vederea scutirii.

Persoanele fizice şi/sau juridice române care reabilitează sau modernizează termic clădirile de locuit pe care le deţin în proprietate, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 29/2000 privind reabilitarea termică a fondului construit existent şi stimularea economisirii energiei termice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 325/2002, sunt scutite de impozitul pentru aceste clădiri pe perioada de rambursare a creditului obţinut pentru reabilitarea termică, precum şi de taxele pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru lucrările de reabilitare termică.

Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi alte taxe speciale, se reduc cu 50%, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea unor facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, republicată cu modificările ulterioare pentru persoanele fizice care domiciliază şi trăiesc şi în localităţile precizate în:

  1. a) Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 pentru aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţi din Munţii Apuseni, cu modificările ulterioare;
  2. b) Hotărârea Guvernului nr. 325/1996 pentru aprobarea Programului special privind unele acţiuni şi măsuri pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a judeţului Tulcea şi a Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, cu modificările ulterioare.

Nu se datorează taxa asupra succesiunii, prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, republicată şi cu modificările ulterioare, dacă procedura succesorală se dezbate în termen de un an de la data decesului autorului bunurilor, cât şi pentru cei care solicită dezbaterea succesiunii în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *