Sectorul public este prezent în viața economică în mai multe modalități. Nu există economie de piață în care sectorul public, mai mult sau mai puțin să nu se regăsească.
Sectorul public reprezintă acea parte a economiei în care se manifestă proprietatea publică. Ca subiecți de proprietate publică se pot identifica toate agențiile și departamentele guvernamentale, precum și toate societățile publice care produc sau distribuie bunuripublice, private sau mixte.
Ca obiect de proprietate publică se identifică nu numai bunurile publice, ci și unele bunuri private și mixte, adică cele care își pierd din trăsăturile bunurilor publice în anumite condiții de piață.
Sectorul public, în funcție de forma de proprietate, se caracterizează prin două elemente: dimensiune și intensitate.
Dimensiunea sectorului public variază de la țară la țară, în funcție de ideologia politică a guvernului aflat la conducere și exprimă domeniile în care se manifestă intervenția statului.
Intensitatea sectorului public diferă nu numai de la o economie la alta, dar și de la un domeniu de intervenție la altul și exprimă amploarea acțiunilor statului în domeniu.
Economia sectorului public este acea parte a economiei care studiază sectorul public prin prisma corelației economice fundamentale nevoi-resurse.
Nevoia de sector public este o consecință a pieței și mecanismelor ei care nu generează în toate condițiile rezultatele propuse, apărând așa-numitul eșec al pieței.
Resursele sectorului public se concretizează în elemente materiale, financiare și umane care pot fi folosite pentru satisfacerea unor nevoi generale ale societății.
Pentru a înțelege economia sectorului public, este necesar să se depisteze coordonatele sale, care alcătuiesc problemele ce modelează acțiunile sectorului public: problema economică fundamentală și aspectele de micro și macroeconomie ale sectorului public, de economie pozitivă și normativă.
Problema economică fundamentală a sectorului public este găsirea răspunsului la întrebările „CE să producă?”, „CÂT să producă?”, „CUM să producă?” și „PENTRU CINE să producă?”. Cu alte cuvinte, odată acceptată prezența sectorului public în economie, se încearcă eficientizarea intervenției sale prin găsirea celor mai bune răspunsuri privind domeniile de intervenție, amploarea sau volumul activității și modalitățile de realizare a acțiunilor publice.
Microeconomia sectorului public se referă la totalitatea fenomenelor și proceselor economice care caracterizează activitatea sectorului public ca agent economic. Este vorba despre ipostaza de producător de bunuri publice.
Macroeconomia sectorului public se referă la totalitatea fenomenelor și proceselor economice care caracterizează activitatea sectorului public ca reglator al vieții economice. Aici se includ intervențiile statului menite să reglementeze piața, respectiv toate politicile macroeconomice și măsurile adoptate pentru atenuarea efectelor negative ale dezechilibrelor, acțiuni legate de fiscalitate, datorie publică, distribuția veniturilor etc.
Desigur, delimitarea aspectelor de micro și macroeconomie reprezintă o încercare dificilă, care nu poate reuși întotdeauna datorită complexității activității economice.
Economia pozitivă a sectorului public este acea parte a economiei care studiază fenomenele și procesele economice în mod descriptiv, așa cum se manifestă în economia reală.
Economia normativă a sectorului public este acea parte a economiei care studiază fenomenele și procesele economice așa cum ar trebui să se manifeste în viața economică.
Prin urmare, economia sectorului public studiază fenomenele și procesele economice în care intervine sau este implicat sectorul public în strânsă legătură cu factorii care determină acțiunile guvernamentale în care statul apare atât ca agent economic, cât și în calitate de reglator al vieții economice, în vederea administrării resurselor în mod eficient și satisfacerii cât mai bune a nevoilor generale ale societății.
Economia sectorului public are caracter teoretic, istoric, pragmatic și educativ.
Economia sectorului public își găsește locul în sistemul științelor economice alături de științele economice speciale și explică viața economică și mecanismele economice de piață în încercarea de ameliorare a funcționării generale a societății, se bazează pe corelații, argumente științifice și analiză economică comparativă, ceea ce îi conferă caracterul teoretic.
În evoluția omenirii, sectorul public a cunoscut o pondere aflată într-o permanentă schimbare, de la economie la economie, tendința actuală în economiile de piață fiind spre diminuarea mărimii sectorului public, în favoarea sectorului privat și mixt. Aceasta nu înseamnă însă restrângerea rolului statului în viața economică, intensitatea măsurilor adoptate fiind aceeași sau în creștere. Aceasta îi conferă economiei sectorului public caracter istoric.
Încercarea de ameliorare a bunăstării generale a societății, demonstrată prin crearea de instrumente de acțiune în care este implicat într-un fel sau altul și sectorul public, conferă economiei sectorului public caracter pragmatic.
Preocuparea pentru administrarea resurselor limitate ale societății, pentru corelarea intereselor și posibilităților prezentului cu necesitățile și resursele genera- țiilor viitoare, în spiritul dezvoltării economice durabile explică latura educativă a economiei sectorului public.
