În ultimele decenii, mai ales după 1960, analiştii au ajuns la concluzia că nu există o unică piaţa a muncii la scara întregii economii naţionale. Principial, metodologic, acest lucru înseamnă următoarele:
- existenţa mai multor segmente ale pieţei muncii care s-au constituit de-a lungul anilor.
- existenţa unor bariere în calea trecerii de la un segment la altul
- există o modalitate a forţei de muncă, mai ales în limitele fiecărei pieţe
- salariile se formează şi sub influenţa unor factori sociali, politici, instituţionali, etc.
De exemplu, la primul aspect că există mai multe segmente de piaţă: în literatura economică se arată existenţa acestui segment care se clasifică astfel:
- după forma de proprietate:
- piaţa muncii din sector privat
- piaţa întreprinzătorilor publici ( piaţa producătorilor de armament)
- după dimensiunea utilizatorilor de muncă:
- piaţa cererii de muncă din partea marilor firme
- piaţa muncii pentru IMM
- după gradul de organizare a ofertei de forţă de muncă:
- piaţa salariaţilor liberi
- piaţa salariaţilor organizaţi în sindicate (sindicalizaţi)
de introdus despre paita muncii ca piata formata din mai multe nuclee
