Publicat în

Sistemul fiscal din Suedia

                Suedia ocupă locul al cincisprezecelea în analiza sistemelor fiscale a statelor membre , urmarind criteriul stabilit: ordinea cronologica şi alinierea  alfabetică , insa intr- o clasificare după cele mai mari impozite ocupă pe de parte locul 1 in cadrul Comunităţii Europene. Ţară UE din anul 1995, Suedia prezintă o politică fiscală influenţată de evoluţia de ansamblu a economiei suedeze in general. Intrucăt la inceputul anilor ’90 , Suedia a trecut printr-o perioadă de recesiune economică severă, politica fiscală a inregistrat un proce major de reformă urmărind consolidarea fiscală. Procesul de reformă fiscală a urmărit in principal din majorarea veniturilor din impozite, în paralel cu o reducere a cheltuielilor publice. Rezultatul reformei fiscale, combinate desigur cu alte măsuri de politică economică în general, a fost o evoluţie pozitivă a indicatorului suedez al presiunii fiscale globale care atingea aproximativ 49% in anul  1995 si chiar 54% in anul 2001 ( în 2005 valoarea era de 51,1 % ). De astfel , trebuie subliniat incă o dată că Suedia deţine cel mai înalt nivel al presiunii fiscale din intreaga Comunitate Europeană, media anilor 1990-2005 de 51,4% depaseste considerabil ( cu peste 10 procente ) media comunitară peste aceeasi ani de doar 40,6%.

                Pornind de la acestă scurtă descriere a politicii fiscale din Suedia, se continuă analiya sistemului fiscal din acestă ţară cu o scurtă descriere a principalelor impozite şi taxe suedeze, apoi cu o uşoară detaliere a reformei fiscale din ultimii ani şi cu o comparare a presiunii fiscale suedeze cu media comunitară din perioada 1995-2005.

Structura sistemului fiscal arată că Suedia se bazează destul de mult ( până la 22% din PIB ) pe impozitarea directă. Practic un indicator mediu de 40,3% din veniturile fiscale totale suedeze defineşte impozitele directe  pentru perioada 1995-2005. Pentru anul 2005, structura fiscalităţii suedeze este urmatoarea: 39% din veniturile totale sunt asigurate de impozitele directe, 30,7% provin din contribuţii sociale şi 30,3% sunt reprezentate de impozitele indirecte. În aceste condiţii este evident că Suedia se caracterizează printr-o fiscalitate ridicată asupra muncii.

                Dintre Impozitele directe, impozitul pe venitul personal ocupă locul principal. Circa 17 procente din PIB sunt realizate în Suedia din încasările din acest impozit . Legislaţia fiscală suedeză grupează acest impozit  pe trei  categorii: impozitul naţional pe venitul personal, impozitul municipal pe venitul personal şi impozitarea persoanelor nerezidente. Impozitul naţional pe venitul persoanelor fizice are, desigur, ca beneficiar statul suedez. Regelementat prin Legea impozitului naţional pe venit nr. 576 din 1947, amendată de actul normativ nr. 1606 din 1998. Plătitorii acestui impozit sunt toate persoanele fizice care locuiesc pe teritoriul statului suedez. Baza de impozitare este dată de totalitatea veniturilor provenite din salarii , pensii, alte venituri similare (remuneraţii de acelasi tip) şi veniturile din afacerile unicorporale. Impozitul se aşeaza asadar asupra tuturor veniturilor de acest fel, mai puţin deducerile legale, realizate pe parcursul unui an fiscal. Cotele de impunere la aceste venituri sunt două împărţite pe două tranşe de venituri: 20% şi 25%. Alături de acestea se impozitează veniturile de capital, respectiv: dividende, dobânzi, alte câştiguri de capital, practicându-se o cotă de impunere de 30 %.

               Categoria a doua a impozitului pe veniturile persoanelor fizice se referă la cele colectate de municipalităţi , reglementate de Legea impozitului municipal pe venit nr. 370 din anul 1928, modificat de actul normativ suedez nr. 1767 din 1998. Cota de impunere pentru aceste venituri este in jur de 31% , această cotă depinzând de fiecare municipalitate în parte.

               Impozitarea veniturilor nerezidenţilor se stabileşte în conformitate cu legea nr. 586 din anul 1991, modificată de actul normativ nr. 252 din 1998. Incasările acestui impozit se colectează în totalitate la bugetul statului suedez , practicându-se o cotă de 25% la venitul global realiyat de nerezidenţi pe teritoriul Suediei.

               În 1995, impozitul statutar de stat asupra venitului in valoare de 20% a fost crescut la 25% pentru o perioadă de 3 ani. Această creştere a devenit permanentă in 1999, dar pentru veniturile cu un prag mai ridicat ( 4 420 € in 2001 ). Drept rezultat în prezent, există 3 tranşe fiscale ale impozitului pe venit. Contribuţiile sociale ale angajatorilor au fost de asemenea reduse în 1993, dar de atunci au fost mărite într-o anumită măsură. Contribuţiile generale pentru pensii ale angajaţilor au fost introduse în 1993 fiind introduse gradual şi crescute până în 1998, făcând parte în prezent din noul sistem de pensii.

               În ultimii ani, modificările majore ale politicii fiscale constrau în reducerea impozitului pe venit în principal prin compensarea distribuţiei generale pentru pensii ale angajaţilor, precum şi de strategia reformei impozitelor verzi . Ajustări continue descrescătoare au fost de asemenea efectuate asupra impozitelor pe propritatea imobiliară şi pe avere ca răspuns la creşterile suferite de preţurile proprietaţii.

               Un al doilea impozit direct asupra căruia ne oprim în analiza noastră este impozitul suportat de persoanele juridice ( aceasta atinge un procent multianual mediu de doar 2,9% în PIB ): impozitul pe venitul net al societaţii comerciale, care deşi inregistrează o evoluţie ascendentă a ponderii sale în PIB-ul suedez în ultima perioadă (1995-2005) nu atinge aşadar decât maxim 3%. Baza legală a acestui impozit nr. 567 din anul 1947, amendată de Legea nr. 1606 din anul 1998, beneficiar fiind statul. Acest impozit se aplică la venitul net realizat pe parcusul unui an fiscal. O reducere fiscală de 20% din venitul anual este premisă pentru o perioadă de 5 ani. Legislaţia suedeza prevede şi excepţii de la acest impozit pentru următorii : guverne, municipalităţi, Fondul Naţional de Pensii, fundaţii, asociaţii nonprofit, asociaţii caritabile si religioase. Pierderile înregistrate sunt deductibile pe parcursul mai multori ani succesivi. Acest impozit are o colectare anuală şi cunoaşte doua rate: una statutară de 28%, iar pentru fondurile de securitate de 30%.

                 Impozitele indirecte însumează aproximativ 30% din totalul impozitelor suedeze. În perioada anilor 1995-2005 aceste impozite raportate la PIB ating valori situate între 16 şi 19%. Dintre aceste taxa pe valoare adaugată reprezintă cel mai important impozit indirect suedez colectând circa 9 procente din PIB în ultima perioadă de timp (1995-2005). Reglementat prin Legea privind TVA nr. 200 din anul 1994, modificată prin actul normativ nr. 1675 din 1998, acest impozit este colectat in totalitate de statul suedez. Legislaţia suedeză prevede excepţii de la plata taxei pe valoarea adaugată pentru servicii culturale şi educaţionale, servicii sociale şi de sănătate , servicii financiare, tranzacţii de asigurări, tranzacţii imobiliare, evenimente sportive, organizaţii de stat, autorizatii locale, organizaţii nonprofit, livrările de organe umane, sânge şi lapte;producţia farmaceutică , livrările pentru misiunile diplomatice şi organizaţiile internaţionale ale altor ţări din Uniunea Europeană; exporturile. Cotele de impunere sunt următoarele: cota standard de 25 %; o cotă de 12% pentru transportul de pasageri, cazările hoteliere, produsele alimentare, lucrările de artă ; o cotă de 6% ziare, cinema, concerte , teatre , muzee private, evenimente sportive organizate de persoane juridice şi o cotă de 6% pentru exporturi.

                Alte impozite indirecte sunt accizele, toate fiind colectate de guvernul suedez, din care amintim: accizele pe energie, pe tutun, pe bere si vin. Reglementate prin următoarele acte legislative suedeze: Legea accizelor pe energie nr. 1776 din 1994, Legea impozitului pe tutun nr. 1463  din 1994, Legea impozitului pe alcool nr. 1464 din 1994, toate aceste impozite indirecte insumează circa 3-4 % din PIB .

               Contribuţiile de asigurări sociale sunt circa 30% din totalul veniturilor fiscale. Acest mixaj fiscal ( 40% impozite directe, 30% impozite indirecte şi 30% contribuţii la asigurările sociale ) caracterizează Suedia începând din anul 1995 şi până la prezent.

                În continuare se prezintă şi alte informaţii despre  reforma fiscală din Suedia : reforma fiscală a urmarit în principal extinderea bazei fiscale şi un tranfer de impozitare indirectă catre impozitarea directă. Reforma fiscală majoră din 2001 a transformat sistemul fiscal intr-un aşa-zis sistem  fiscal ˝dual˝ al venitului , care combină o impozitare extrem progresivă a venitului din muncă , cu o rată generală mai mică asupra venitului din capital. Guvernarea locală impune o rată fixă de aproximativ 30% ( in funcţie de municipalitate sau de judeţ ) asupra venitului câştigat (şi anume asupra venitului din muncă şi a celui din afaceri unicorporale ). Un impozit de stat uniform mic (SEK 2000) este aplicat tuturor tipurilor de venit şi asupra veniturilor peste 29.330 € (în anul 2001 ) reprezentând o tranşă adiţională cu o rată fiscală de 20%. Pentru venitul din capital există o rată fixă de 30%. În general reforma a rezultat intr-un transfer de la  impozitele directe către cele indirecte, în combinaţie cu o lărgire a bazelor fiscale. De exemplu, baza TVA-ului a fost lărgită pentru a include şi consumul de servicii şi de energie iar un impozit pe dioxidul de carbon a fost inclus. Începând din anii 1999-2000 se observă reduceri ale cotelor de impunere, în scopul procurării de venituri fiscale mărite ( în special în ceea ce priveşte impozitele pe muncă) .

                O strategie de reformă a impozitelor verzi pentru o perioadă de 10 ani a fost începută în 2001, şi corespunde în total cu circa 1,4% din produsul intern brut ( 2001 ). Creşterile fiscale au afectat în principal impozitele pe energie ale gospodăriilor şi contribuţiilor sociale ale angajatorilor. Totalul impozitelor ecologiste se ridică la valoarea de aproximativ 2,9% din produsul intern brut în 2001.

                Rata fiscală implicită pentru capital a fost mărită in mod substanţial. La începutul perioadei Suedia mai prezenta un nivel relativ scăzut al ratei fiscale implicite pentru capital, în timp ce spre sfârşitul perioadei 1995-2005 nivelul se situa peste media Uniunii Europene. Cea mai mare parte a acestei creşteri poate fi atribuită sarcinii fiscale asupra capitalului şi asupra venitului din afaceri. Veniturile fiscale în procentaj din produsul intern brut au crescut atât pentru gospodării , cât şi pentru societăţi. În ceea ce priveşte numitorul ratei fiscale implicite ( care este calculat prin utilizarea datelor contabile naţionale ), trebuie remarcat că societaţile comerciale au suferit unele reduceri ale profiturilor în relaţie cu produsul intern brut datorită creşterilor costurilor muncii şi impozitelor indirecte mari care nu au putut fi intregral transformate în preţuri mai mari în timpul acelei perioade. Transferul relativ de la plăţile dobânyilor către dividende rezultat în reduceri mai mici pentru baza impozabilă ar putea de asemenea explica sarcina fiscală in creştere asupra capitalului şi venitului din afaceri între anii 1995 şi 2003. (Calculele Ministerului Suedez de Finanţe pentru o rată fiscală medie efectivă comparabilă efectiate utilizând microdatele generale ( baza de date Frida a Ministerului de Finanţe al Suediei) arată de asemenea o tendinţă ascendentă până în 1998, deşi baza impozabilă in relaţie cu produsul intern brut a crescut uşor până în anul 200. În 2000 acest indicator alternativ a început să se decline . Ţinând cont de întârzierea temporară şi de influenţa asimetrică a pierderilor cuprinse între balanţele naţionale, este posibil ca o caracteristică similară să fi fost vzibilă în anii de după 2000 în cazul ratei fiscale implicite pentru capital).

               Sarcina fiscală crescută a capitalului pentru gospodării poate fi parţial explicată de impozitarea câştigurilor de capital mărite datorită expansiunii pieţelor financiare. (Nu este posibilă contabilizarea câştigurilor de capital ca parte a venitului impozabil în cadrul balanţelor contabile naţionale. Din acest motiv creşterea sarcinii fiscale a capitalului pentru Suedia este supraestimată în acea perioadă). O altă explicaţie reiese din diminuarea substanţială a plăţilor deductibile nete pentru dobânzi , datorită ratelor descendente pentru dobănzi. Acest eveniment poate fi atribuit facilităţilor reformei fiscale, în combinaţie cu perioade în care rata reală a dobânzilor a fost extrem de mare.

                Suedia este, fără îndoială, o ţară cu o presiune fiscală ridicată.Situată pe primul loc în Comunitatea Europeană, presiunea fiscală globală suedeză ( calculată ca medie pentru perioada 1995-2005 ) cu o valoare de 51,4% este cu peste 10 procente mai ridicată decât media EU25 pentru acelaşi interval de timp. Impozitele  indirecte reprezintă, ca procent în PIB, 17,3% , fiin  de asemenea unele din cele mai ridicate din întrega Uniune Europeană, unde media este de 14,2% ( Suedia este poziţionată  pe locul 24 din 25 în clasamentul acestui impozit- aşadar o presiune fiscală mare în Suedia determinată de impozitele directe, singura ţară din UE cu o valoare superioară a acestui indicator fiind Danemarca) . Dintre aceste TVA se remarcă cu un procent de 8,3% de asemenea peste media comunitară din anii 1995-2005 cu circa un procent ( de asemenea locul 24 din 25 –singura cu valori mai mari fiind de asemenea Danemarca). De astfel şi accizele suedeze, depăşesc media UE (3,5% faţă de 3,1% ). Explicaţia acestui raport al impozitelor pe consum faţă de produsul intern brut care situează Suedia mult peste media Uniunii Europene este următoarea: deţinând una dintre cele mai ridicate rate standard pentru TVA şi de asemenea rate peste medie pentru accize, Suedia aparţine în mod evident grupului de ţări cu impozite pe consum relativ mari, alături de Danemarca si Finlanda. Rata fiscală implicită pentru consum s-a menţinut la circa 28% între anii 1995-2005, valoare care se situează cu 8 puncte procentuale peste media europeană.

                Continuând cu impozitele directe, se observă că şi în acest caz, Suedia se clasează pe primul loc în Uniunea Europeană ( cu o medie a impozitelor directe/PIB în ultimii ani de circa 21% faţă de media EU25 de doar 12,7% pentru aceeasi perioadă). Dintre acestea, impozitul pe venitul personal este aproape dublu ca procent în PIB-ul suedez (17%) faţă de media comunitară de doar 8,9% . Evident că impozitele pe munca angajată a demonstrat o tendinţă ascendentă până în 1998 în principal ca o consecinţă a diferitelor măsuri fiscale adoptate pentru a mări resursele fiscale. Rata fiscală implicită pentru munca ( angajată ) prezintă o tendinţă similară având un maxim de 51,3% în 1998.

De atunci, rata fiscală implicită a început să se diminueze lent. În 2001, a avut o valoare de 49% apropiat de nevelul săau iniţial din 1995. Acest lucru oglindeşte diferitele decizii politice luate în perioada 1995-2001. Iniţial, măsurile diferite au vizat impozitul pe venit şi contribuţiile sociale, în timp ce în ultimii 2 ani, s-a renunţat la unele dintre aceste măsuri. Impozitul suportat de societăţile suedeze este ca pondere în PIB aproximativ egal cu cel din Comunitatea Europeană fiind de 2,9% faţă de media UE de 3,0%.

               Concluzionând , Suedia este o ţară cu impozitele fiscale ridicate din care 59,4% alimentează bugetul statului, 29,7% revin colectivităţilor locale şi 9,8% spre Fondurile de Securitate Socială.

 

BIBLIOGRAFIE

 

  • Istrate, C. –Fiscalitate şi contabilitate in cadrul firmei, Ed. Polirom, Iaşi, 2000
  • Ristea, M.- Fiscalitatea şi contabilitatea întreprinderii, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1995
  • Institutul Suedez: http://www.si.se
  • http://www.worldbank.org/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *