Societăţile transnaţionale reprezintă principala forţă care acţionează în sensul internaţionalizării şi globalizării vieţii economice. În prezent, societăţile transnaţionale au depăşit ca forţă economică statele naţiune, un număr mai mic de 50 de corporaţii, controlând peste 40% din exporturile mondiale, pe când vânzarile filialelor au depăşit de mult vo lumul înregistrat de către comerţul exterior.
Societăţie transnaţionale reprezintă entităţi economice care şi-au extins activităţile economico-financiare dincolo de graniţele ţării de origine. Sunt compuse dintr-o firmă-mamă şi filiale implantate în mai multe ţări. Internaţionalizarea producţiei are la bază accesul facil la resurse umane, materiale şi financiare la nivel internaţional. Strategic, societăţie transnaţionale se axează pe valorificarea oportunităţilor oferite de mediul economic global.
În dezvoltarea lor, societăţie transnaţionale au parcurs mai multe etape. Iniţial, în perioada interbelică, dezvoltarea s-a concentrat în sensul constituirii de filiale pe pieţele ţărilor ţintă, datorită măsurilor protecţioniste manifestate în comerţul internaţional.
Perioada de după cel de-al doilea razboi mondial si pâna la sfârsitul anilor ’60 a fost caracterizată de liberarizarea comerţului internaţional, ca urmare a rundelor GATT şi a efectelor acordului de la Bretton Woods. În această perioadă a crescut rolul investiţional al societăţilor transnaţionale, pe fondul lipsei de lichidităţi a ţărilor dezvoltate.
Acţiunea societăţilor transnaţionale, în anii ’70-’80 se caracterizează în schimb, prin accentuarea integrării regionale.
Procesul de globalizare le modifică caracterul regional, afacerile acestora răspândindu-se în scurt timp, la nivelul continentelor în funcţie de oportunităţile oferite şi de posibilitatea de valorificare a acestora.
