Evaluarea economică ajută la pregătirea şi selecţionarea proiectelor care aduc cea mai mare contribuţie la dezvoltarea economică. Pentru aceasta, proiectul se analizează în strânsă interdependenţă cu întreprinderile furnizoare de materie primă şi consumatorii produsului finit. În cadrul evaluării proiectului se vor determina atât indicatorii de sinteză a eficienţei (rata de rentabilitate internă), cât şi măsura în care valoarea adăugată a proiectului contribuie la creşterea veniturilor administraţiei publice, a economiilor populaţiei şi întreprinderilor, la ameliorarea balanţei de plăţi externe a ţării.
La prima etapă se calculează costurile şi avantajele proiectului din punctul de vedere al colectivităţii. Pentru aceasta în calcule preţurile pieţei se înlocuiesc cu preţuri teoretice sau de referinţă.
Principala problemă care apare, este stabilirea preţurilor de referinţă, deoarece ele nu sunt unificate, ci trebuie să fie determinate pentru diferite elemente ale proiectului: capital, forţă de muncă, bunurile şi serviciile consumate sau produse de proiect, devize etc.
Cu ajutorul preţurilor de referinţă se evaluează costurile şi avantajele proiectului pentru colectivitate cu mai multă exactitate decât prin folosirea preţurilor pieţei. Preţurile de referinţă dau proiectului o dimensiune mai largă deoarece ele reflectă: modele sau strategii de dezvoltare implicite sau explicite, rata şomajului, nivelul de dezvoltare al industriei, agriculturii etc, situaţia balanţei de plăţi a ţării. Practic, preţurile de referinţă se stabilesc pe baza preţurilor reale ale pieţei, cărora li se aplică anumiţi coeficienţi de corectare. În unele împrejurări, se consideră drept preţuri de referinţă preţurile pieţei externe, mai ales pentru importuri şi exporturi.
La a doua etapă se determină costurile şi avantajele proiectului pe ansamblul economiei naţionale, folosind preţurile pieţei la nivelul proiectului, al întreprinderilor ce cooperează cu proiectul pe linia furnizării de materii prime, materiale etc. şi a prelucrării în continuare a produselor sale.
Pentru adoptarea deciziei finale asupra proiectului, se face analiza economică detaliată folosind metoda efectelor. Metoda efectelor este destul de diferită de metoda preţurilor de referinţă. Pe de o parte, deoarece toate costurile şi avantajele sunt calculate în preţul pieţei, pe de altă parte, deoarece se calculează separat şi apoi se adună cele trei categorii de efecte: directe, indirecte şi ” induse ” sau de venit.
Efectele directe cuprind cheltuielile şi încasările proiectului însuşi, aşa cum au fost stabilite în baza studiilor tehnice şi de marketing, a studiului de fezabilitate.
Efecte indirecte sunt avantaje şi costuri suplimentare pe care un. proiect de investiţie le antrenează pentru alte proiecte cu care el este legat pe plan tehnologic şi economic. Dacă nu ar fi proiectul respectiv aceste efecte nu sar produce.
Efectele induse sau de venit apar în urma utilizării veniturilor distribuite. Economiile băneşti ale întreprinderilor, gospodăriilor familiale şi administraţiei publice pot servi unor noi investiţii, care vor duce la creşterea producţiei.
Metoda preţurilor de referinţă este uşoară, rapidă şi mai puţin costisitoare pentru o primă apreciere, pe când metoda efectelor dimpotrivă, este necesară pentru un studiu mai aprofundat, care permite o mai bună analiză a eficienţei proiectului pentru societate.
Rezultatele proiectului pentru economie sunt apreciate prin valoarea adăugată netă, care reprezintă contribuţia proiectului la creşterea venitului naţional. Desigur, se face suma valorilor adăugate directe şi indirecte. La fel se va ţine cont de ” valoare adăugată negativă „, adică pierderile din cauza suprimării unor activităţi prin realizarea proiectului.
Analiza economică trebuie să releve faptul cum proiectul răspunde intereselor economiei naţionale, iar acestea luate nu global, ci pe diferiţi agenţi economici.
