Capitolul studiază o parte din factorii care determină randamentul în perspectivă al unui bun. Mărimea investiţiilor depinde de raportul dintre rata dobânzii şi curba eficienţei marginale a capitalului. Aceasta din urmă se poate calcula raportând preţul de ofertă al unui bun de capital la randamentul său viitor (în perspectivă). De aceea, pentru a înţelege mai bine factorii de care depinde mărimea investiţiilor, trebuie să analizăm şi acest aspect.
Randamentul viitor al capitalului reprezintă fluxurile de venituri (suma profiturilor) pe care un întreprinzător scontează să le obţină, după realizarea producţiei în perioada de funcţionare a bunului de capital.
Randamentele în perspectivă depind, în principal de două grupe de factori,şsi
anume:
- Faptele actuale (care sunt mai mult sau mai puţin certe), precum:stocul existent de diferite bunuri capitale sau cererea actuală de mărfuri care necesită mai mult capital.
- Fapte viitoare (în legătură cu care se pot face doar prognoze), precum: modificările viitoare de tip şi de volum ale stocului de bunuri capitale, modificările gusturilor consumatorilor, cererea efectivă şi modificările salariului nominal.
Starea psihologică de aşteptare (denumită şi starea de anticipare pe termen lung) este aceea în care producătorul evaluează cât va obţine pentru un produs atunci când acesta va fi gata, dacă hotărăşte începerea producerii lui astăzi, cu utilajele existente. Aceasta stare nu depinde doar de prognoza cea mai probabilă care poate fi facută, ci şi de autoîncrederea cu care facem această prognoză.
Starea încrederii are o importanţă deosebită pentru că este unul din principalii factori care determină curba eficienţei marginale a capitalului (curba cererii de investiţii). In examinarea acestei stări, se presupune că nu au loc modificări ale ratei dobânzii şi că schimbarea valorii investiţiilor se datorează doar unor modificări ale anticipărilor privind randamentele lor în perspectivă. Anumite categorii de investiţii depind, nu atât de previziunile întreprinzătorilor profesionişti, cât depind de aşteptările medii ale celor care lucrează cu bursa. Apariţia hârtiilor de valoare şi a burselor pe care acestea sunt cotate a condus la posibilitatea evaluării zilnice a multor investiţii.
Cunoştinţele pe care le avem, de obicei, cu privire la factorii care vor determina randamentul adus de o investiţie în viitor, sunt foarte sărace, de aceea, pentru a reevalua o investiţie existentă, se recurge la o „convenţie”. Aceasta se rezumă la a presupune că starea de lucruri existentă în prezent, se va prelungi la nesfârşit. Dacă se poate conta pe respectarea acestei „convenţii”, un investitor se poate autoîncuraja, deoarece riscul pierderii investiţiei scade. Văzute din această perspectivă, investiţiile dobândesc un grad mai mare de siguranţă pentru investitorul individual.
Puctele slabe ale „convenţiei” sunt accentuate de unii factori, din care amintim:
- Creşterea ponderii acţiunilor care sunt proprietatea unor persoane care nu iau parte la conducerea întreprinderii-deci nu cunosc perspectivele unei investiţii actuale sau viitoare.
- Existenţa unor fluctuaţii cotidiene ale profiturilor investiţiilor existente , care deşi sunt trecătoare şi nesemnificative, tind să exercite o influenţă nejustificată asupra pieţei.
- Rolul psihologiei de masă a unui număr tot mai mare de indivizi neinformaţi ce contribuie la schimbările bruşte ale preferinţelor colective. Atunci când există o cantitate mică de informaţii, piaţa se confruntă cu valuri de optimism sau pesimism neraţionale.
- Starea creditului ceea ce reprezintă starea de încredere pe care o au instituţiile care dau bani cu împrumut, în aceia care doresc să obţină bani de la ele. Prăbuşirea preţului hârtiilor de valoare se poate datora fie stării de încredere a investitorului, fie stării creditului, dar revenirea acestuia se poate realiza doar prin revenirea amândorura.
5) Concurenţa manifestată între profesioniştii cunoscători ( care posedă capacităţi de apreciere şi cunoştinţe inaccesibile investitorului particular), ar trebui să ducă la corectarea acţiunilor indivizilor neinformaţi.
Investitorul şi speculatorul profesionist se feresc în a face prognoze pe termen lung în ceea ce priveşte randamentul unei investiţii. Ei prevăd însă modificările bazei convenţionale a evaluării mai devreme decât cei neiniţiaţi, nefiind interesaţi de valoarea reală a unei investiţii, ci de acea valoare pe care i-o va conferi piaţa în viitor, sub influenţa psihologiei de masă.
Investitorul profesionist trebuie să anticipeze acele schimbări iminente care influenţează cel mai mult psihologia de masă a pieţei. Obiectivul real al celor mai pricepute investiţii este de a „păcăli mulţimea” şi de a transmite mai departe moneda falsă sau cea pe cale să-şi piardă valoarea. Americanii denumesc acest comportament „a fi mai rapid decât glonţul”. Este necesar ca investitorii să ştie să facă o investiţie la momentul potrivit, să plaseze hârtiile a căror valoare este în scădere şi să aibă mereu „spatele asigurat” în cazul în care ar fi nevoiţi să se retragă din afacere (Keynes explica aceste atitudini printr-o serie de tehnici numite: „tac”, „fată bătrână” şi „scaune mobile””).
In cadrul pieţei, există două tipuri de investitori:
- a) Investitori speculatori („mai iuţi ca glonţul”) – sunt genul de persoane care
speculează ignoranţa celorlalţi. Se doreşte atingerea unui grad înalt de inteligenţă pentru
ca acesta să aleagă varianta de investiţie care crede că va prinde cel mai bine publicului
larg, nu aceea care îi place lui cel mai mult. - b) Investitori cu spirit de întreprindere (serioşi) – o astfel de persoană, dacă este
abilă va putea obţine profituri mari în perspectivă ghidându-se după cele mai bune
anticipări variabile pe termen lung (anticipări autentice).
Predominarea unor astfel de persoane pe piaţă este ameninţată de o serie de factori precum:
- necesitatea unui bagaj mai bogat de cunoştinţe;
- un grad de muncă (efort) superior;
- asumarea unor riscuri mai mari ;
- necesitatea unui timp mai îndelungat până la acumularea de bogăţie.
Un investitor care vrea să ignore fluctuaţiile pe termen scurt ale pieţei, are nevoie de resurse mai mari pentru a fi în siguranţă. El nu trebuie să opteze pe scara prea mare şi nici cu bani împrumutaţi. La un anumit nivel de inteligenţă şi la un volum dat de resurse, privind în viitor, el va obţine venituri mai mari de pe urma jocului.Speculaţia nu este tot timpul superioară spiritului de întreprindere, dar cu timpul creşte riscul ca speculaţia să predomine. Dacă pe o piaţă apare preponderent un flux continuu de spirit de întreprindere, speculatorii sunt inofensivi.
Exemplele de pieţe folosite de Keynes sunt: • piaţa din Anglia – piaţă bazată pe spirit de întreprindere. La bursa din Londra, este redusă lichiditatea pieţei datorită diferenţelor mari dintre preţul de cumpărare şi cel de vânzare (diferenţe încasate de miniştrii), comisioanele ridicate ale agenţilor de schimb şi impozitul mare pe transferuri perceput de Trezorerie.
- • piaţa din New York – piaţă speculativă. In SUA , spiritul de întreprindere ar putea fi încurajat prin introducerea unui impozit de stat perceput la toate transferurile.
Ideal ar fi ca investiţiile să fie achiziţii permanente şi indisolubile, pentru ca investitorul să-şi concentreze perspectivele pe termen lung. Problema în acest caz vine din partea lichidităţii pieţelor de investiţii. Fiecare investitor consideră că obligaţiile pe care le contractează sunt lichide, dar acest lucru nu poate fi adevărat pentru toţi luaţi laolaltă. Intotdeauna există riscul de a pierde banii investiţi, de aceea mulţi preferă modalităţi alternative de păstrare a economiilor – tezaurizarea banilor. In concluzie, este necesară organizarea unor pieţe pe care bunurile de capital să se poată transforma foarte uşor în bani.
In afara de speculaţie, spiritul de întreprindere mai este influenţat şi de optimismul oamenilor mai mult decât de anticipările matematice, pentru că nu pot fi calculate precis profiturile ce urmează a fi obţinute. Prosperitatea economică depinde şi de atmosfera politică şi socială în care se desfăşoară activitatea. Lângă încrederea pe care întreprinzătorul trebuie să o investească în piaţa capitalurilor, se alătură şi încrederea în guvern şi clasa politică în general.
Spiritul de întreprindere, întemeiat pe speranţe care se prelungesc în viitor, aduce foloase colectivităţii în totalitatea sa. De aceea, deciziile umane nu pot depinde de anticipări matematice riguroase, pentru că nu există o bază pentru astfel de calcule. Persoana raţionala alege cât poate de bine între diferite alternative, făcând calcule acolo unde poate, dar lăsându-se condusă şi de întâmplare sau stare psihologică.
Există şi factori care atenuează efectele ignoranţei umane în ceea ce priveşte viitorul, deoarece există şi investiţii al căror randament în perspectivă este dominat de venitul pe care îl aduc în viitorul apropiat. Aceşti factori sunt:
o dobânda compusă (în cazul serviciilor publice);
o probabilitatea învechirii (în cazul clădirilor).
In concluzie, Keynes afirmă că nu are încredere într-o politică pur monetară care să influenţeze rata dobânzii, deoarece este puţin probabil ca fluctuaţiile prezentate mai sus să fie combătute printr-o modificare a ratei dobânzii. El aşteaptă sprijin din partea statului în organizarea directă a investiţiilor.
