Există posibilitatea particularizării unor trăsături specifice, negociatorilor din diferite medii geografice şi culturale.Consideraţiile de mai jos sunt aplicabile în linii mari dar pot exista şi excepţii care nu se suprapun pe şablonul zonei de apartenenţă.
Stilul european
Stilul francez- negociatorii francezi consideră negocierile ca pe o dezbatere amplă, străduindu-se să găsească soluţii bine fundamentate, ei privesc negocierile ca pe o competiţie. Negociatorii francezi se caracterizează prin eleganţă în comportament, flexibilitate şi grad ridicat de cultură. Negociatorul francez preferă să parcurgă trei faze în negociere: faza negocierilor preliminarii, faza negocierilor de principiu, faza decizieie şi a încheierii tranzacţiei în afaceri.Negociatorii francezi preferă limba franceză ca limbă de negociere, manifestând antipatie faţă de limba engleză.
Stilul german – este stilul de identificare exactă a afacerii încă de la început.Ofertele şi comenzile sunt pregătite cu multă grijă de echipele germane, spre a putea acoperi orice capitol al negocierilor.Stilul negociatorilor este clar, ferm şi aproape matematic. Este bine pregătit, sistematic dar nu va face concesii foarte mari
Stilul englez – se caracterizează prin multă flexibilitate şi înţelegere aparentă.Cu toate că este bine pregătit profesional el încearcă să lase imaginea amatorismului.Englezul este prototipul negociatorului de clasă.
Stilul latin (mediteraneean – este un stil cald prietenos, exploziv şi vesel, dar cu înclinaţii spre mituire. Negocierile cu partenerii din această zonă nu se concep fără saluturi ceremonioase şi introduceri largi.Echipa care negociază cu mediteraneeni trebuie să fie conştientă că mita este punctul forte, iar echipa trebuie unsă.
Stilul nord-european- este opusul stilului mediteraneean fiind un stil rece, reticent, precaut, dar foarte corect. Negociatorii din această ţară vorbesc puţin dar consistent, evitând orice înfloritură de frază.Punctele lor forte sunt francheţea şi deschiderea spre cooperare şi înţelegere.
Stilul american
Negociatorii americani privesc tratativele ca pe un proces competitiv şi constructiv, acordând o mare atenţie eficienţei timpului de negociere, organizării acesteia şi punctualităţii. Americanii par a fi la început joviali şi prietenoşi, dar imaginea nu este decât aparentă.Negociatorul american este plin de optimism, intră direct în subiect şi începe tratativele cu optimism şi entuziasm. În negocieri trebuie să se aibă în vedere că ei sunt în general lipsiţi de cunoştinţe şi interes faţă de culturile ţărilor respective. Nota caracteristică a negociatorului american este exuberanţă, profesionalism şi abilitate deosebită.
Stilul asiatic
- Stilul japonez– japonezii sunt sârguincioşi, inteligenţi, protocolari dar şi ermetici, nu joacă cu cărţile pe faţă preferând să fie neclari în declaraţii. Dorinţa de a obţine un răspuns fără amânări este imposibil de realizat, durata deciziilor în companiile japoneze fiind mult mai mare decât în companiile americane sau europene.
- Stilul chinezesc – este un stil marcat de suspiciune şi neîncredere faţă de vestici urmare a regimului politic în care aceştia au fost educaţi. Negociatorul chinez este supraspecializat, modest şi cinstit. El ţine foarte mult atât la reputaţia sa profesională cât şi la cea a firmei la care lucrează. El lucrează mult în perspectivă şi se străduieşte să construiască relaţii de durată.
Stilul arab
În cazul negociatorilor din ţările arabe sunt tipice aşteptările îndelungate şi întreruperile frecvente. Un răspuns afirmativ sau negativ al negociatorilor din această zonă poate să însemne nu o dată, opusul lui sau în cel mai bun caz POATE. La negocieri trebuie să se insiste pe repetarea şi accentuarea răspunsului. Este bine ca negocierile cu arabii să se realizeze în grup. Negociatorul arab are un stil care necesită crearea unui climat de ospitalitate desăvârşită, de asemenea fiind important să câştigi încrederea negociatorului arab.Nu de puţine ori, stilul arab pare un stil dezordonat, încâlcit, iar uneori acesta întrerupe negocierile, de obicei când acestea ajung într-un punct critic pentru a purta cu un terţ discuţii într-un alt domeniu decât cel al negocierilor. Mita nu este exclusă în negocierile cu arabii, mai puţin în cele de religie predominat şiită (Irak, Iran), în care religia condamnă sever astfel de practici.
