Strategii de realizare a dezvoltării durabile

Pentru realizarea condiţiilor de compatibilitate a celor patru sisteme, strategia dezvoltării durabile include, ca un element esenţial, simultaneitatea programului în toate cele patru dimensiuni. In România, o asemenea viziune asupra problematicii mediului a fost susţinută încă din anul 1976, de către academicianul N.N. Constantinescu.

Viziunea strategiilor privind dezvoltarea durabilă porneşte de la inţelegerea faptului că economia unei ţări, ca şi a tuturor ţărilor înseamna mai mult decât suma părţilor componente, că modificările produse într-un subsistem sau altul antrenează schimbări de ansamblu.

Dezvoltarea durabilă este definită de :

dimensiune a intereselor prezente şi viitoare ale generaţiilor;
dimensiune naţională – statală;
plan naţional;
dimensiune social – umană;
structura resurselor utilizate.

1. Politici de protecţie a mediului

Dacă anii ’70 au fost cei în care problemele de protecţia mediului s-au impus atenţiei, sfârşitul anilor ’80 aduce şi primele seturi coerente de măsuri, pe care le putem numi „politici de protecţie a mediului”. Se poate discuta de asemenea politici la două nivele, cel statal şi cel al întreprinderii.

Ideea de bază care se regăseşte astăzi în mai toate aceste politici este cea a „dezvoltării durabile”, noţiune introdusă de raportul Brundtland, adoptat în 1988 de conferinţa şefilor celor 7 mari state industrializate.

Dezvoltarea durabilă este, conform raportului, dezvoltarea care răspunde necesităţilor prezentului fără a compromite capacitatea de a fi satisfăcute necesităţile generaţiilor viitoare.

Din definiţie, rezultă trei elemente care alcătuiesc împreună dezvoltarea durabilă, anume:

mediul înconjurător: el trebuie să fie deplin integrat dezvoltării economice pentru că, conform definiţiei, dezvoltarea economică prezentă trebuie să lase generaţiilor următoare un „capital ecologic” cel puţin egal cu cel pe care l-am preluat noi de la generaţiile trecute. Cu alte cuvinte, resursele neregenerabile trebuie exploatate cu maximum de grijă, emisia de poluanţi trebuie controlată, trebuie împiedicat procesul de dispariţie a speciilor vegetale şi animale;
echitatea: dezechilibrele lumii contemporane participă în bună măsură la degradarea mediului căci „sărăcia este şi cauză şi efect a problemelor mondiale de protecţie a mediului. Ar fi deci inutil să se încerce rezolvarea problemelor mediului fără a le înscrie într-o problematică mai vastă care să se ocupe de cauzele profunde ale sărăciei şi nedreptăţii care domnesc azi în lume” (citat din Raportul Brundtland);
viitorul: dezvoltarea durabilă impune o altă scală a timpului. întreprinderile operează sub presiunea concurenţei şi vizează obţinerea de profituri pe termen scurt, în timp ce scopul dezvoltării durabile este securitatea ecologică pe termen

Dincolo de aceste elemente explicite, analiza conceptului de dezvoltare durabilă evidenţiază şi alte considerente de care trebuie ţinut seama. Iată câteva dintre ele:

problemele mediului înconjurător au un caracter din ce în ce mai marcat, pe măsură
ce amploarea fenomenelor de poluare creşte („Poluarea nu recunoaşte graniţele!”).
Ca urmare, deciziile luate nu mai pot ignora efectele asupra colectivităţii umane, în sensul cel mai larg al cuvântului. De exemplu, o ţară ce îşi accelerează creşterea economică pe seama unei exploatări extensive a resurselor naturale şi fără a ţine cont de efectele de poluare generate de creşterea sa economică riscă să perturbeze întreg sistemul, care azi este puternic independent, atât geografic cât şi în relaţia economic-ecologic;
pentru satisfacerea nevoilor şi pentru dezvoltare s-a admis că trebuie luate în considerare două tipuri de capital: capitalul creat de om (infrastructura, de ex.) şi capitalul uman (de Calificarea muncitorilor). In calcul trebuie luat în considerare însă şi un al treilea tip de capital, capitalul natural şi se poate admite că, printr-o gospodărire inteligentă, se poate substitui consumul de capital natural prin intermediul celorlalte două.

Adoptarea principiului dezvoltării durabile implică o nouă strategie vis-a-vis de mediul înconjurător, o redefinire a obiectivelor dezvoltării economice şi sociale, cu accent pe luarea în considerare a tuturor aspectelor şi problemelor mediului, cum ar fi:

asigurarea tipului de creştere economică;
asigurarea nevoilor esenţiale de hrană, energie, apă, muncă şi îngrijire medicală;
asigurarea unui anumit nivel al populaţiei globului (prin limitarea creşterii);
controlul poluării, gestiunea resurselor şi abordarea calităţii vieţii într-un sens mai
larg;
crearea unui cadru instituţional şi legislativ adecvat dar şi eficace, printr-o mai mare utilizare a strategiilor anticipative şi prin aprofundarea cunoştinţelor (azi uimitor de sărace, în ultimă analiză) despre legăturile şi corelaţiile existente între economie şi mediu;
promovarea progresului tehnologic în favoarea unei creşteri în acord cu cerinţele mediului;
crearea unor instrumente economice care să protejeze resursele rare şi în general resursele naturale, ca şi a unor indicatori economici specifici care să permită exprimarea cantitativă a tendinţelor şi progreselor înregistrate în domeniul protecţiei mediului;
modificarea tendinţelor de producţie şi de consum cu scopul protejării resurselor şi
diminuării poluării.

2. Elemente directoare ale managementului in spiritul dezvoltării durabile

Camera Internaţională de Comerţ a stabilit în şedinţa Biroului său executiv din 27 noiembrie 1990 o sumă de principii, publicate sub numele de „Carta afacerilor în spiritul dezvoltării durabile, principiile managementului în condiţiile protecţiei mediului (Business Charter for Sustainable Development Principles for Environmental Management)”.

Prezentăm în cele ce urmează cele 16 principii ale cartei:

Prioritate a companiei. Preocupările privind protecţia mediului înconjurător trebuie să fie considerate ca fiind una din priorităţile companiei. Compania va stabili strategii de dezvoltare şi programe şi se va ocupa de transpunerea lor în practică astfel încât protecţia mediului să fie permanent luată în consideraţie.
Management integrat. Conducerea fiecărei unităţi a firmei (companie) va aplica în practică strategiile şi programele enunţate mai sus, protecţia mediului intrând ca o componentă a preocupărilor din cadrul fiecărei funcţii manageriale.

3. Îmbunătăţire continuă. Strategiile, programele ca şi rezultatele transpunerii în practică a acestora vor fi permanent îmbunătăţite, folosind noutăţile din domeniul ştiinţific,tehnic, cerinţele consumatorului şi aşteptările colectivităţii umane din care face parte, folosind ca punct de plecare legile şi normativele în vigoare. In cazul unei companii multinaţionale, va aplica aceleaşi principii şi în celelalte ţări unde acţionează.

4. Educaţia salariaţilor. Compania se va preocupa permanent de a educa, antrena şi motiva salariaţii astfel încât aceştia să îşi desfăşoare activităţile în mod responsabil în concordanţă cu protecţia mediului.

5. Studiul premergător. Va studia impactul unei noi unităţi sau al unui nou proiect asupra mediului înainte de al lansa, de asemenea înainte de a dezafecta o unitate. De altfel, dacă nu o face, riscă foarte mult ca după ce a investit o groază de bani, să constate că nu primeşte din partea autorităţilor autorizaţia de funcţionare.

Produse şi servicii. Va dezvolta şi va oferi acele produse şi servicii care nu perturbă
mediul înconjurător şi care prezintă siguranţă în folosire, care sunt eficiente sub aspectul consumurilor specifice şi care pot fi reciclate, reutilizate sau lichidate într-un mod Aici intervine cel mai adesea conceptul de ciclu de viaţă. De altfel, în ţările dezvoltate, organisme guvernamentale acordă unor produse dreptul de a purta o etichetă specială careconfirmă că sunt compatibile cu preocupările de protecţie a mediului, etichetă care estefoarte dorită, contribuind mai mult ca orice alt mod de reclamă la vânzarea produsuluirespectiv.
Sfătuirea clientului. Clientul trebuie sfătuit, eventual chiar educat în sensul exploatării, transportului, depozitării şi eventual debarasării de produsele firmei în modul cel mai sigur, (pentru ei ca şi pentru mediul înconjurător). Una din direcţiile în care firma pate acţiona cel mai eficient constă în preluarea produsului uzat, preocuparea pe care trebuie să o aibă cu atât mai mult cu cât respectivul produs uzat este mai poluant (exemple: uleiul uzat de motor, bateriile uzate de automobil).
Facilităţi şi operare. Va proiecta, dezvolta şi opera acele facilităţi care să permită o economisire a energiei şi a materiilor prime, folosirea cât mai susţinută a resurselor regenerabile, minimizarea efectelor negative asupra mediului şi generarea de deşeuri poluante; se va ocupa de tratarea şi depozitarea sigură a deşeurilor care totuşi apar. Acest aspect este foarte adesea luat în consideraţie printre primele de către manageri, de oarece el este uşor de măsurat şi controlat de către autorităţi şi de altfel majoritatea legilor şi prevederilor îl vizează.

9. Cercetarea. Va conduce şi va finanţa cercetări vizând impactul asupra mediului al materiilor prime, produselor, proceselor, pierderilor şi deşeurilor asociate intreprinderii şi de asemenea, pe cele vizând reducerea acestor efecte negative.

Abordarea precaută. Va modifica fabrica, modul de fabricaţie, produsul sau serviciile aferente în măsura în care i-o permite nivelul actual al cunoştinţelor astfel încât săminimizeze efectele nedorite asupra mediului înconjurător.
Furnizori şi beneficiari. Va promova adoptarea principiilor de mai sus de către toţi furnizorii şi beneficiarii săi, îi va încuraja în acest sens şi eventual le va cere să îşi îmbunătăţească propriile metode de fabricaţie astfel încât să devină concordante cu cele ale Acest punct este oarecum în contradicţie cu vechile practici conform căruia furnizorii şi beneficiarii erau aleşi pe considerente legate strict de preţul oferit sau cerut de aceştia. Noua idee este de a se considera toţi ca „o familie” având în prim plan preocupările de protecţia mediului.
Pregătirea pentru a face faţă unui accident. Va pune la punct şi va întreţine măsuri de prevenire şi de intervenţie în caz de accident peste tot unde o asemenea eventualitate este posibilă, în colaborare cu autorităţile locale şi naţionale, luând în consideraţie şi eventualele efecte transfrontaliere.

De multe ori, asemenea accidente au fost cele care au determinat o companie să ia în serios elementele de management de mediu. De asemenea, asemenea accidente au fost cele care au adus în faţa opiniei publice unele situaţii de perturbare a mediului şi au determinat luarea de măsuri care s-au extins dincolo de situaţia provocată de accident. Un exemplu în acest sens este poluarea marină cu petrol, care a fost adusă în faţa opiniei publice de accidentul lui Torrey Canion în Marea Mânecii şi care a determinat luarea de măsuri ce au vizat toate formele de poluare petrolieră a mărilor (între care poluarea datorită accidentelor nu reprezintă decât ceva mai mult de 2%).

Transferul de tehnologie. Va contribui la transferul tehnologiilor prietenoase în raport cu mediul şi al metodelor corespunzătoare de management către toţi cei interesaţi. Aceasta este de asemenea o problemă spinoasă pentru că o companie care a descoperit un procedeu mai bun nu este dispusă să îl cedeze pe gratis sau la un preţ sub valoarea lui, aşa cum sugerează principiul. De fapt, refuzul de transfer de tehnologie este unul din reproşurile majore pe care ţările slab dezvoltate îl fac ţărilor puternice. Uneori mai intervin organismele O.N.U. care oferă asemenea tehnologii.
Contribuţia la efortul comun. Va contribui la dezvoltarea unor programe şi iniţiative publice, guvernamentale şi interguvernamentale care să îmbunătăţească nivelul atenţiei ce se dă protecţiei mediului.
Dialogul deschis. Va încuraja dialogul deschis şi fără idei preconcepute purtat cu proprii angajaţi, publicul, societatea în general, anticipând şi încercând să răspundă preocupărilor acestora în legătură cu eventualele probleme sau impacturi ale activităţii firmei, al produselor, serviciilor sau deşeurilor ei, inclusiv acelea de importanţă transfrontalieră sau globală. Ideea este aceea că o companie cu o politică transparentă în domeniul protecţiei mediului va avea numai de câştigat, atât în raport cu publicul din zona în care îşi desfăşoară activitatea, cu clienţii cât şi cu proprii angajaţi.
Respectul legilor şi raportarea rezultatelor. Compania va măsura permanent nivelul poluării provocate şi gradul de reducere al acestuia; va organiza cu regularitate audit-uri de protecţia mediului şi verificări ale respectării regulamentelor interioare şi legislaţiei; va informa periodic despre toate acestea consiliul de conducere, acţionarii, angajaţii, autorităţile şi publicul. Efortul de protecţie a mediului poate fi cuantificat în termeni economici şi ecologici. Ascunderea unor contra-performanţe în domeniu, duce în final la o pierdere a credibilităţii care se poate materializa într-o scădere uneori drastică (nu încă şi la noi în ţară) a potenţialului concurenţial.

Cele 16 principii de mai sus nu aduc de fapt nimic nou, meritul lor fiind acela de a preciza termenii şi de a reunii laolaltă elementele esenţiale ale conducerii ecologice a unei întreprinderi, problemă care la ora actuală se bucură de o maximă atenţie pe plan mondial şi care fără îndoială că va deveni şi la noi un factor de luat în seamă îndată ce în economie se va instala un climat cu adevărat concurenţial.

3. Sisteme de Management de Mediu

Mai mult ca oricând este recunoscut faptul că un control efectiv al poluării nu se poate realiza exclusiv pe soluţii tehnologice, ci acesta trebuie abordat în baza unui sistem de management de mediu, integrat managementului general al întreprinderii.

In numeroase ţări implementarea sistemelor de management de mediu deşi este o acţiune voluntară ea a reuşit să convingă, nu numai prin beneficiile financiare obţinute (ca: identificarea zonelor ce pot aduce economii, creşterea eficienţei producţiei, găsirea de noii pieţe, etc), dar şi prin creşterea credibilităţii în obţinerea de credite bancare, în atragerea investitorilor şi a noilor beneficiari.

În acest sens, în prezent, pe plan mondial se poate constata o orientare a preocupărilor companiilor către introducerea Sistemelor de Management de Mediu (SMM). Acestea oferă o modalitate structurată şi sistematică de integrare a problematicii de mediu în toate aspectele activităţii unei companii.

Scopul nu constă numai în conformarea cu legislaţia de mediu şi minimizarea riscurilor financiare, ci şi în îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu, asigurându-se astfel o bună imagine şi o serie de avantaje pe piaţa competiţională.

În 1985 conceptul SMM a fost introdus pentru prima dată în Olanda, în prezent acesta constituind un real interes în celelalte ţări vest europene, în Asia, S.U.A., Canada şi în continuă creştere în Europa Centrală şi de Est.

Managementul mediului înconjurător la nivelul unităţilor economice a cunoscut o evoluţie continuă şi rapidă în ultimii 10 – 15 ani. Istoric, companiile au abordat problemele de mediu în trei moduri, conform figurii:

4. Etape de evoluţie în managementul de mediu

Iniţial (anii ’70) eforturile ţărilor au fost concentrate spre dezvoltarea componentelor legislative şi de reglementare ca şi a structurilor organizatorice care să asigure încadrarea activităţilor economice în limitele permise de standardele de mediu. În aceste condiţii, răspunsul industriei era dat ca reacţie la apariţia problemelor, îndeosebi a celor de neconformitate cu reglementările existente. Investiţiile erau preponderent în soluţii tehnologice de depoluare, la capăt de linie (end of pipe).

În continuare s-a trecut la integrarea politicii ecologice în politica economică a întreprinderii. In anul 1987, Raportul Brundtland al Comisiei Mondiale asupra Mediului şi Dezvoltării a introdus termenul de Dezvoltare Durabilă şi a îndemnat industriile să-şi dezvolte sisteme eficiente de management de mediu.

A urmat întâlnirea din 1992 de la Rio de Janeiro când conducătorii de guverne şi de mari companii, grupuri private au analizat cum poate fi condusă lumea întreagă către dezvoltarea durabilă.

A rezultat consensul global şi angajamentul politic de la cel mai înalt nivel (Agenda 21) pentru începerea colaborării între guverne, întreprinderi, organizaţii neguvernamentale, etc, în vederea găsirii soluţiilor pentru rezolvarea problemelor cruciale de mediu. S-a hotărât de asemenea ca Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) să elaboreze o serie de standarde dedicate sistemului de management de mediu.

În paralel cu aceste dezvoltări, Camera Internaţională de Comerţ (ICC) a elaborat în 1990 -Carta Afacerilor pentru Dezvoltare Durabilă – care conţine 16 principii, bază a programelor individuale (sectoriale şi intersectoriale) pentru activităţi economice (vezi figura următoare).

5. Ce este, de fapt, un Sistem de Management de Mediu?

„Componentă a sistemului general de management ce include structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea, revizuirea şi menţinerea politicii de mediu”.

Un Sistem de Management de Mediu are ca obiectiv principal să ajute o companie în:

identificarea şi controlul aspectelor de mediu, a impacturilor şi riscurilor relevante din companie;
satisfacerea politicii de mediu a obiectivelor şi ţintelor, inclusiv conformarea cu legislaţia de mediu;
definirea unui set de principii de bază care să orienteze activităţile viitoare vizând responsabilităţile de mediu;
stabilirea unor creşteri ale performanţei de mediu a companiei, pe baza unui bilanţ costuri-beneficii;
determinarea resurselor necesare pentru atingerea obiectivelor;
definirea responsabilităţilor, autorităţii şi a procedurilor care să asigure implicarea fiecărui angajat al companiei, în reducerea impactului negativ asupra mediului;
realizarea unui sistem eficient de comunicare în interiorul companiei şi asigurarea unei instruiri a personalului.

In esenţă, un SMM răspunde abordării cunoscute Managementului Calităţii şi anume: „Planifică, Execută, Verifică, Îmbunătăţeşte” (vezi figura următoare – Cercul Deming).

Este deci un instrument de identificare şi rezolvare a problemelor care poate fi implementat într-o companie în diferite modalităţi, depinzând de condiţiile specifice.

Sistemul de management de mediu va diferi în funcţie de tipul, natura, mărimea, complexitatea activităţii, produselor şi serviciilor companiei. Există totuşi un număr de elemente de bază care se regăsesc în comun tuturor SMM. Acestea includ:

Obţinerea angajamentului din partea managementului general al companiei privind dorinţa şi sprijinul în implementarea sistemului de management de mediu;
Analiza iniţială: stabilirea exactă a poziţiei unde se află compania în relaţia cu mediul. Constituie baza de pornire în implementarea SMM, faţă de care se va judeca ulterior şi îmbunătăţirea performanţei de mediu;
Politica de Mediu, de obicei publicată în scris ca Declaraţie a Politicii de Mediu, exprimând angajamentul managerului general de a se conforma legislaţiei de mediu şi de a urmări îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu. În felul acesta, se asigură nu numai responsabilitatea pentru implementarea politici de mediu, ci şi suportul necesar acestuia;
Programul de Mediu sau Planul de Acţiune, care pornind de la identificarea aspectelor de mediu şi a impactului asociat acestora, conţine măsurile ce vor fi luat de-a lungul unei perioade de timp. În fapt, acesta traduce politica de mediu a companiei în obiective şi ţinte, identifică activităţile necesare atingerii acestora, defineşte responsabilităţile angajaţilor şi resurse financiare corespunzătoare;
Structuri şi responsabilităţi: definirea, atribuirea şi comunicarea structurilor, responsabilităţilor şi autorităţii de mediu necesare pentru aşi implementa SMM;
Conştientizare, motivare şi furnizarea de cunoştinţe corespunzătoare printr-un program de instruire. Va fi desemnat un reprezentant al managementului companiei, responsabil cu activitatea de protecţiei a mediului;
Integrarea managementului de mediu în managementul general al companiei – include proceduri pentru înglobarea cerinţelor de mediu în toate sectoarele specifice companiei, cum ar fi: aprovizionare, marketing, cercetare-dezvoltare, serviciu financiar, etc.

Aceste proceduri pot conţine:

– sistemul de comunicare internă; – controlul documentelor;

– controlul operaţional;

– evaluarea riscului şi pregătirea planurilor şi procedurilor de urgenţă în vederea asigurării unei răspuns corespunzător în cazul incidentelor neprevăzute şi accidentale.

Monitoring, măsuri şi proceduri de înregistrare – necesare pentru a înregistra şi evidenţia pe bază de documente, rezultatele acţiunilor întreprinse;
Acţiunile preventive şi corective – în vederea eliminării cauzelor existente sau potenţiale privind neconformarea cu obiectivele, ţintele stabilite iniţial;
Audit-ul Sistemului de Management de Mediu – stabilirea şi menţinerea programelor de auditare a sistemului de management de mediu cu o frecvenţă dictată de natura operaţiilor;
Analiza Managementului de Mediu – evaluarea făcută de managerul general asupra tuturor aspectelor semnificative ale SMM, pentru a identifica necesitatea unor posibile schimbări în sistem.

Scopul documentaţiei alcătuite în concordanţă cu cerinţele unui Sistem de Management de Mediu este să creeze o disciplină unui anumit sistem, să demonstreze auditorilor conformitatea şi nu să devină prin ea însăşi un sfârşit de acţiune. Acolo unde a fost deja implementat Sistemul Calităţii (ISO 9000), experienţa câştigată va uşura procesul de implementare a Sistemului de Management de Mediu (ISO 14001, EMAS).

Dintre avantajele introducerii unui Sistem de Management de Mediu într-o companiei, se pot menţiona:

Operaţional

Identifică şi corectează, pe plan intern, probleme, înainte ca acestea să fie descoperite din exterior;

Elimină posibile conflicte între standardele SMM naţionale prin introducerea unui standard internaţional;

Oferă eficienţă, disciplină şi integrare operaţională cu ISO 9000;

Asigură o implicare mai mare a angajaţilor în activitatea întreprinderii;

Facilitează obţinerea autorizaţiei de funcţionare;

Ajută în dezvoltarea şi transferul tehnologiilor.

Comercial

Demonstrează beneficiarilor că întreprinderea răspunde exigenţelor de mediu;

Oferă avantaje în relaţiile publice prin posibilitatea comunicării angajamentului de a asigura un mediu înconjurător curat, sigur şi sănătos;

Răspunde cerinţelor potenţiale (naţionale şi internaţionale) ale relaţiilor comerciale;

Asigură profit dintr-o ofertă de produse „verzi”;

îmbunătăţeşte competitivitatea pe piaţa internaţională;

Asigură o imagine îmbunătăţită.

Financiar

Facilitează relaţiile cu companiile de asigurare;

Elimină posibilele costuri determinate de neîncadrarea în standardele naţionale de mediu;

Asigură economii financiare prin minimizarea consumurilor de energie şi materii prime;

Satisface criteriile investitorilor;

Ajută la reducerea răspunderilor şi riscurilor de mediu;

Ajută accesul la împrumuturi bancare.

Reglementări

Demonstrează angajamentul întreprinderilor faţă de autorităţile guvernamentale, pentru conformare şi îmbunătăţire continuă;

Asigură un program de mediu pro-activ.

Protecţia mediului

Reduceri ale consumurilor de materii prime şi energie; emisiilor în aer, apă, sol; deşeurilor şi ambalajelor; zgomotului; impactului asupra ecosistemelor, etc.

6. Sistemul de standarde ISO 14000

Organizaţiile sunt tot mai preocupate să atingă şi să menţină performanţe de mediu sănătoase ţinând sub control impactul activităţilor, produselor şi serviciilor lor asupra mediului, ţinând cont de politica şi obiectivele lor de mediu. Ele procedează astfel în contextul unei legislaţii tot mai exigente, al dezvoltării politicilor economice şi al altor măsuri de intensificare a protecţiei mediului precum şi al unei creşteri generale a preocupării părţilor interesate în privinţa problemelor de mediu şi a dezvoltări durabile.

Multe organizaţii au iniţiat analize şi audituri de mediu pentru a-şi evalua performanţele proprii în materie de mediu. Pentru ca acestea să fie eficiente, ele trebuie dirijate în cadrul unui sistem structurat de management şi integrate în activitatea generală de management.

Stadardele internaţionale de management de mediu au menirea de a pune la dispoziţia organizaţiilor elementele uni sistem eficient de management de mediu care poate fi integrat cu alte cerinţe de management, pentru a ajuta organizaţiile să-şi realizeze obiectivele economice şi de mediu.

Standardele ISO 14000 specifică cerinţele unui astfel de sistem de management de mediu. Ele au fost redactate astfel încât să fie aplicabile tuturor tipurilor şi dimensiunilor de organizaţii şi să se potrivească diverselor condiţii geografice, culturale şi sociale. Succesul sistemului depinde de implicare la toate nivelele şi funcţiile, în special la nivelul conducerii de vârf. Un sistem de acest fel permite unei organizaţii să stabilească şi să evalueze eficienţa şi procedurile de elaborare a unei politici şi a unor obiective de mediu, să realizeze conformarea cu acestea şi să demonstreze această conformare şi altora. Scopul general al standardelor este de a ţine protecţia mediului şi prevenirea poluării în echilibru cu nevoile socio-economice. Multe dintre cerinţe pot fi abordate concomitent sau pe rând în orice moment.

Managementul de mediu cuprinde o gamă întreagă de probele, inclusiv pe acelea cu implicaţii strategice sau de concurenţă. Adoptarea şi implementarea în mod sistematic a unei game de tehnici de management de mediu poate conduce la rezultate optime pentru părţile interesate. Pentru realizarea obiectivelor de mediu, sistemul de management de mediu trebui să stimuleze organizaţiile să ia în consideraţie implementarea celei mai bune tehnologii, dacă este cazul şi când este viabilă din punct de vedere economic. In plus trebuie să se ţină seama şi de eficienţa economică a unei astfel de tehnologii.

Sistemele de management de mediu se adresează unei game largi de părţi interesate şi de nevoile în evoluţie ale societăţii pentru protecţia mediului, iar cerinţele acestora nu trebuie stabilite în mod independent de elementele sistemului de management existent.

Un sistem de management de mediu asigură unei organizaţii ordine şi consecvenţă în abordarea problemelor de mediu prin alocarea resurselor, repartizarea responsabilităţilor şi evaluarea continuă a practicilor, procedurilor şi proceselor.

Directive generale asupra principiilor, sistemelor şi tehnicilor ajutătoare-STANDARDUL ISO 14004.

Acest standard internaţional asigură îndrumări cu privire la elaborarea şi implementarea sistemelor şi principiilor de management de mediu precum şi la coordonarea lor cu alte sisteme de management.

Directivele sunt aplicabile oricărei organizaţii, indiferent de mărime, tip sau nivel de maturitate, care este interesată să elaboreze, implementeze şi/sau să îmbunătăţească un sistem de management de mediu. Directivele sunt destinate folosirii ca instrument voluntar, intern de management.

O organizaţie trebuie să implementeze un sistem de management de mediu eficient pentru a proteja sănătatea oamenilor şi mediul împotriva impactelor potenţiale ale activităţilor, produselor sau serviciilor sale precum şi pentru a menţine şi a îmbunătăţi calitatea mediului.

O organizaţie al cărui sistem de management încorporează un sistem de management de mediu dispunând de un cadru pentru echilibrarea şi integrarea intereselor economice şi de mediu. Implementând un sistem de management de mediu (SMM) organizaţia poate să obţină avantaje semnificative în materie de competitivitate şi beneficii economice. Printre beneficiile posibile legate de un SMM se menţionează:

asigurarea clienţilor despre angajarea într-un management de mediu demonstrabil;
menţinerea de bune relaţii cu publicul/comunitatea;
satisfacerea criteriilor pentru investitori şi îmbunătăţirea accesului la capital;
obţinerea asigurării la un cost rezonabil;
îmbunătăţirea imaginii şi a cotei de piaţă;
satisfacerea criteriilor pentru certificarea desfacerilor;
îmbunătăţirea controlului costurilor;
reducerea incidentelor care conduc la răspunderi;
conservarea materiilor prime şi a energiei;
facilitarea obţinerii permiselor şi autorizaţiilor;
stimularea dezvoltării şi împărtăşirea soluţiilor referitoare la mediu;
îmbunătăţirea relaţiilor dintre industrie şi organele administrative

îmbunătăţirea continuă – procesul de perfecţionare a sistemului de management de mediu pentru a obţine îmbunătăţiri în performanţele generale de mediu, în concordanţă cu politica de mediu a organizaţiei.
mediu – ambianţa în care funcţionează o organizaţie, cuprinzând aerul, apa, terenurile, resursele naturale, flora, fauna, oamenii şi relaţiile dintre acestea.
aspect de mediu – element al activităţilor, produselor sau serviciilor unei organizaţii care poate interacţiona cu mediul; un aspect de mediu semnificativ este acela ce are sau poate avea un impact semnificativ asupra mediului.
impact asupra mediului – orice modificare a mediului, negativă sau benefică, care decurge în întregime sau parţial din activităţile, produsele sau serviciile unei organizaţii.
sistem de management de mediu – acea parte a sistemului general de management care cuprinde structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele destinate elaborării, implementării, realizării, analizei şi menţinerii politicii de mediu.
audit al sistemului de management de mediu – un proces de verificare sistematic şi bazat pe documente vizând obţinerea de dovezi şi evaluarea lor obiectivă, pentru a stabili dacă sistemul de management de mediu al unei organizaţii se conformează criteriilor de audit ale sistemului de management de mediu, stabilite de organizaţie şi comunicarea rezultatelor acestui proces conducerii.
obiectiv de mediu – sarcină generală de mediu decurgând din politica de mediu pe care şi-o propune o organizaţie şi care, dacă se poate, este cuantificabilă.
performanţă de mediu – rezultate măsurabile ale sistemului de management de mediu, legate de stăpânirea de către organizaţie a problemelor sale de mediu pe baza politicii, obiectivelor şi sarcinilor sale de mediu.
politică de mediu – declararea de către organizaţie a intenţiilor şi principiilor sale cu privire la performanţa sa globală în privinţa mediului, aceasta asigurând un cadru de acţiune şi de stabilire a obiectivelor şi sarcinilor sale de mediu.

10.sarcină de mediu – cerinţă de eficienţă (performanţă) detaliată, dacă se poate cuantificată, aplicabilă organizaţiei sau unor părţi ale sale, care decurge din obiectivele de mediu şi care trebuie stabilită şi satisfăcută pentru realizarea obiectivelor respective.

parte interesată – persoană sau grup preocupat sau afectat de performanţa de mediu a unei organizaţii.
organizaţie – companie, corporaţie, firmă, întreprindere sau instituţie ori o parte sau o combinaţie a acestora, fie că sunt asociate sau nu, publică sau privată, care are funcţii şi administraţie proprie.
prevenirea poluării – folosirea de procese, practici materiale sau produse care, evită, reduc sau menţin sub control poluarea, ceea ce ar putea cuprinde reciclare, epurare,
modificări de proces, mecanisme de control, folosirea eficientă a resurselor şi înlocuiri de