Structura administrativă a aparatului fiscal

Activităţile referitoare la gestionarea creanţelor fiscale sunt înde­plinite de un ansamblu de structuri instituţionale ale căror competenţe şi răspunderi sunt stabilite de legislaţia din fiecare ţară.

Aparatul fiscal cuprinde un ansamblu de organe fiscale şi de control aparţinând statului, cărora le revin atribuţii legate de realizarea impunerii, urmărirea şi perceperea impozitelor şi taxelor, precum şi de asigurarea controlului privind respectarea legislaţiei în domeniu.

Activitatea fiscală în ansamblul său este constituită din patru categorii de activităţi independente: (1) pregătirea şi iniţierea regle­mentărilor legislaţiei fiscale; (2) executarea şi îndrumarea metodologică a activităţii fiscale; (3) urmărirea şi controlul respectării legislaţiei şi al îndeplinirii obligaţiilor fiscale; (4) perceperea propriu-zisă a obli­gaţiilor fiscale şi evidenţierea lor în conturile bugetare.

Toate aceste activităţi se află într-o conexiune, formând un tot unitar, iar organele care le îndeplinesc trebuie privite ca părţi com­ponente ale aparatului fiscal. Astfel, pregătirea şi iniţierea legislativă, precum şi îndrumarea metodologică, având caracter fiscal general, revin organelor centrale. Activităţile de percepere propriu-zisă a impozitelor şi de control al respectării dispoziţiilor legale au un rol mai activ în impulsionarea încasării veniturilor fiscale la buget.

Realizarea scopului final al activităţilor fiscale – de percepere a impozitelor şi taxelor – este condiţionată de caracteristicile legislaţiei, pregătirea personalului din sistem, de calitatea şi exigenţa controlului, de operativitatea şi complexitatea furnizării informaţiilor.

Coordonarea unitară a tuturor activităţilor fiscale revine Ministerului Finanţelor Publice, care cuprinde în structura sa organe centrale şi teritoriale din domeniul fiscal.

Aparatul central al Ministerului Finanţelor Publice. Acest minister este organizat şi funcţionează ca organ al administraţiei publice centrale de specialitate şi de sinteză, care aplică programul Guvernului în domeniul finanţelor publice. Principalele sale atribuţii în domeniul fiscal sunt:

• stabilirea nivelului şi structurii prelevărilor fiscale;
• asigurarea măsurilor necesare pentru încasarea veniturilor bugetare;
• elaborarea actelor cu caracter fiscal;
• coordonarea controlului fiscal asupra subiecţilor economici.

Ministerul Finanţelor Publice este structurat pe direcţii generale,

direcţii şi servicii, dintre care unele sunt implicate direct în activităţile fiscale. În cadrul atribuţiilor ce le revin corespunzător prevederilor legale, compartimentele funcţionale ale Ministerului elaborează norme metodologice, instrucţiuni şi precizări cu privire la modul de aplicare a actelor normative prin care se instituie obligaţiile fiscale. Asemenea reglementări sunt necesare ori de câte ori apare o nouă lege fiscală, din considerente ca: asigurarea aplicării corecte şi unitare a acesteia; precizarea obligaţiilor şi răspunderilor ce revin plătitorilor; explicarea mai detaliată a implicaţiilor incidenţei fiecărui impozit în parte.

Îndrumarea metodologică în domeniul fiscal se realizează de către aparatul central al Ministerului Finanţelor Publice, prin acţiuni desfăşurate la sediul organelor fiscale teritoriale şi prin consfătuirile la care participă atât organele fiscale, cât şi reprezentanţii plătitorilor.

Principalele compartimente ale Ministerului Finanţelor Publice cu atribuţii în domeniul fiscal sunt următoarele:

• Direcţia generală de politică a impozitelor directe şi Direcţia generală de politică a impozitelor indirecte, în cadrul cărora se elaborează actele normative fiscale şi reglementările necesare aplicării corecte a acestora, pentru a fi înaintate spre aprobare Guvernului şi Parlamentului;
• Direcţia generală de îndrumare şi metodologie în domeniul perceperii obligaţiilor fiscale, care asigură coordonarea unitară şi, în acelaşi timp, diferenţiată a realizării încasării efective a impozitelor şi taxelor de către organele fiscale teritoriale;
• Direcţia generală de control financiar, în cadrul căreia sunt compartimente specializate pentru îndrumarea şi orientarea meto­dologică a controlului fiscal;
• Garda financiară, care asigură controlul operativ şi inopinat asupra respectării legislaţiei fiscale, vamale, comerciale de către agenţii economici. Controlul efectuat de Garda financiară este orientat preponderent spre depistarea situaţiilor de fraudă şi criminalitate fiscală;
• Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, de contencios fiscal, care asigură rezolvarea pe cale administrativă a contestaţiilor contribuabililor;
• Direcţia generală a Trezoreriei publice, care are atribuţii privind încasarea veniturilor fiscale şi controlul financiar preventiv asupra încasării acestora la termenele stabilite, pe baza unei evidenţe stricte pe fiecare plătitor;
• Direcţia generală a vămilor, care aplică dispoziţiile legale privind perceperea taxelor vamale şi a altor venituri cuvenite bugetului decurgând din activitatea aparatului vamal de control.

Organele fiscale teritoriale. Structura teritorială a aparatului fiscal cuprinde compartimente de specialitate din cadrul Direcţiilor generale ale finanţelor publice la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti, administraţiilor financiare ale municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi din cadrul circumscripţiilor fiscale la nivelul oraşelor şi al percepţiilor rurale.

Prin activităţile lor, aceste organe acoperă întregul teritoriu al ţării, realizând atribuţii cu caracter fiscal în toate localităţile. Ca statut juridic, organele financiare teritoriale sunt instituţii ale administraţiei publice cu gestiune proprie. Activitatea lor ca organe financiare îmbracă mai multe forme, ce se diferenţiază în funcţie de nivelul la care se desfăşoară. Activităţile de natură fiscală sunt realizate de către acestea, atât la sediul propriu, prin compartimentele de resort, cât şi la sediul agenţilor economici şi al contribuabililor plătitori de impozite şi taxe, prin acţiuni de încasare şi control.

Relaţiile dintre organele fiscale şi contribuabili se realizează în mod diferit. Agenţii economici au, în general, obligaţia legală de a calcula singuri prelevările fiscale şi de a vărsa la termenele prevăzute sumele rezultate, ei nefiind supuşi unei operaţiuni de impunere prealabilă din partea aparatului fiscal. La sediul organului fiscal se realizează controlul fiscal pe baza documentelor de raportare lunare, trimestriale şi anuale, pe care agenţii economici au obligaţia să le depună. La sediul contribuabilului se realizează controlul fiscal pe baza informaţiei contabile sintetice şi analitice.

Relaţia organelor fiscale cu persoanele fizice prevede obligati­vitatea acestora din urmă de a depune la organele fiscale locale declaraţii de impunere în vederea definitivării impunerii. Organele de control fiscal efectuează verificări prealabile, în scopul stabilirii exactităţii informaţiilor din declaraţiile depuse, întocmesc procese- verbale de impunere şi comunică impunerile rămase definitive prin înştiinţări de plată. Pentru persoanele fizice este organizată o evidenţă nominală, în care fiecare contribuabil este debitat cu sumele datorate sub formă de impozite şi taxe, urmând a fi creditat pe măsura achitării obligaţiilor fiscale. În ce priveşte contribuabilii care nu îşi plătesc la timp obligaţiile fiscale, legea prevede că ei pot fi supuşi procedurii de executare silită a creanţelor fiscale, care intră în competenţa aparatului fiscal al organelor fiscale teritoriale.

În afara aparatului fiscal specializat care desfăşoară activităţi fiscale la nivel central şi teritorial, la perceperea impozitelor şi taxelor mai contribuie, în mod direct sau adiacent, şi alte instituţii şi organe publice, dintre care menţionăm:

• primăriile – asigură perceperea impozitelor şi taxelor locale care se constituie ca surse importante de venituri ale bugetelor lor. Aparatul fiscal al Ministerului Finanţelor Publice asigură îndrumarea unitară şi coordonarea în cadrul politicii fiscale de ansamblu;
• instanţele de judecată, tribunalele şi judecătoriile – asigură peceperea taxelor de timbru referitoare la litigiile şi actele impozitate în acest fel;
• notarii publici – percep taxe de timbru şi de succesiune pentru diverse activităţi şi acte întocmite;
• organele de poliţie – pentru diverse taxe percepute în exercitarea atribuţiilor lor;
• alte instituţii publice care prin activitatea desfăşurată antrenează perceperea unor venituri bugetare ca: taxe de metrologie, taxe pentru analize de laborator, taxe pentru protecţia mediului etc.