Gruparea după un anumit criteriu a cheltuielilor făcute de o unitate economică poartă numele de structură a costurilor de producţie. Ea reflectă elementele componente şi locul pe care îl ocupă fiecare în totalul cheltuelilor de producţie.
Teoria şi practica economică scoate în evidenţă clasificarea cheltuielilor din activitatea de producţie, circulaţie şi prestaţii de servicii, după mai multe criterii, dintre care evidenţiem:
– gruparea cheltuielilor după destinaţia lor, unde avem: remuneraţia lucrătorilor; impozitul pe fondul de salarii şi contribuţia la asigurările sociale; amortizarea mijloacelor fixe; chirii pentru mijloacele fixe luate cu chirie; cheltueli cu reparaţiile capitale; cheltuieli cu transportul, depozitarea, păstrarea şi pregătirea desfacerii mărfurilor; dobânzi bancare; cheltuieli pentru publicitate şi reclamă; cheltuieli de întreţinere, reparaţii curente şi revizii tehnice la mijloacele fixe, cu excepţia clădirilor, uzura, repararea şi întreţinerea obiectelor de inventar cu caracter operativ; cheltuieli ale unităţilor operative; materii prime, materiale; cheltuieli administrative; cheltuieli generale ale întreprinderii etc.
– gruparea cheltuielilor după modul de includere în costul de producţie poate fi împărţită în : cheltuieli directe – acele cheltuieli care în momentul efectuării lor se pot repartiza direct pe produsul sau prestaţia pentru care s-a făsut cheltuiala respectivă – şi cheltuieli indirecte – acele cheltuieli care privesc activitatea ce se desfăşoară în legătură cu realizarea mai multor produse sau prestaţii sau privesc întreaga activitate a unităţilor economice respective.
– gruparea cheltuielilor după raportul lor cu volumul producţiei poate fi făcută astfel: cheltuieli variabile, a căror mărime se modifică odată cu volumul prestaţiilor asigurate sau cu cantităţile de producţie fabricate; ele sunt în general toate cheltuielile directe, definite în clasificarea anterioară şi cheltuieli convenţional-constante, care rămân de regulă, aceleaşi chiar dacă volumul producţiei creşte sau scade, în general acestea fiind cheltuieli indirecte.
Această clasificare are o importanţă practică deoarece cunoscându-le, se poate acţiona pentru reducerea cheltuielilor convenţional-constante ce revin pe unitatea de produs sau de venit obţinut din prestaţii pe baza sporirii volumului vânzărilor sau de mărfuri, prestaţii realizate pe unitatea de suprafaţă sau capacitatea de cazare, prin folosirea mai bună a capacităţii de desfacere a reţelei comerciale.
Cunoaşterea structurii costurilor, precum şi stabilirea lor pe criterii raţionale au o mare însemnătate practică, îndeosebi în orientarea acţiunii de reducere a cheltuielilor, cu precădere spre elementele ce deţin o pondere mai mare, fără a neglija niciodată posibilitatea de reducere a cheltuielilor oricât de mică ar fi ponderea elementului de cheltuieli în totalul costurilor.
Mărimea, structura şi evoluţia costurilor reflectă complex condiţiile în care se desfăşoară activitatea de producţie a întreprinderii, modul şi eficienţa în care aceasta gospodăreşte resursele materiale, de muncă şi financiare de care dispune. Ca urmare, costul de producţie reprezintă unul din cei mai importanţi indicatori sintetici de apreciere a eficienţei economice, a progreselor obţinute de întreprindere în perfecţionarea bazei tehnico-materiale, în folosirea capacităţii şi suprafeţelor pe producţie în reducerea costurilor specifice, în creşterea productivităţii muncii şi îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor în eliminarea oricăror cheltuieli neeconomicoase.
Sistemul de indicatori ce măsoară consturile întreprinderii poate cuprinde:
– nivelul cheltuielilor la 1.000 lei încasare (prestare, desfacere) – este un indicator sintetic, care exprimă raportul dintre suma cheltuielilor şi volumul de încasări:
,
în care:
n = nivelul cheltuielilor;
S ch = suma cheltuielilor de circulaţie;
Vi = volumul de încasare (prestaţie, desfacere).
– suma absolută a cheltuielilor de circulaţie – reprezintă totalitatea eforturilor depuse de întreprinderi dar nu arată precis măsura în care unitatea s-a preocupat de reducerea acestora – deoarece volumul de încasare influenţează în mod direct creşterea unor cheltuieli:
în care:
S ch = suma totală a cheltuielilor;
ch1,2,3,…n = valoarea fiecărui element de cheltuială.
– cuantumul scăderii/creşterii nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie – reprezintă mărimea scăderii sau creşterii nivelului cheltuielilor de circulaţie realizat într-o anumită perioadă corespunzătoare, luată ca bază de comparaţie;
– ritmul reducerii sau creşterii nivelului cheltuielilor de circulaţie, care se determină:
în care:
r = ritmul creşterii/reducerii cheltuielilor;
n1= nivelul cheltuielilor realizate
np1= nivelul cheltuielilor planificate.
În efectuarea unei analize a situaţiei costurilor întreprinderii trebuie să se folosească întregul sistem de indicatori ce caracterizează diferitele aspecte ale costurilor.
- Necesitatea şi căile de reducere a costurilor în întreprinderi
Având în vedere că pe lângă realizarea unei eficienţe economice, întreprinderea îşi propune şi realizarea unei eficienţe sociale concretizată în calitatea prestaţiilor oferite, este necesar ca în activitatea de reducere a costurilor să se aibă în vedere permanent şi asigurarea unei creşteri continue a calităţii produselor şi serviciilor acordate.
Aşadar, micşorarea continuă şi sistematică a costurilor de producţie reprezintă o cale, şi totodată, necesară pentru sporirea eficienţei economice şi a micşorării preţului de livrarea a produselor şi a tarifelor şi implicit pentru ridicarea continuă a nivelului serviciilor prestate.
Dintre căile de reducere a costurilor în întreprinderi putem menţiona:
– reducerea cheltuielilor materiale;
– creşterea productivităţii muncii;
– reducerea cheltuielilor generale şi a altor cheltuieli neproductive.
Reducerea cheltuielilor materiale apare ca o necesitate obiectivă determinată de nevoia sporirii permanente a eficienţei muncii sociale, de caracterul limitat al resurselor de materii prime şi materiale, de importanţa pe care o are în creşterea venitului naţional, pe această bază creându-se condiţii pentru accelerarea reproducţie lărgite, a dinamizării progresului economic, şi nu în ultimul rând de faptul că, ţinând cont de ponderea acestor cheltuieli în totalitatea cheltuielilor de circulaţie, au importanţă în creşterea eficienţei economice a fiecărei întreprinderi.
Măsurile luate pentru reducerea cheltuielilor materiale pot fi:
– reducerea consumurilor specifice de materiale, acţiune ce poate fi influenţată direct prin stabilirea unor norme de consum ştiinţific fundamentate, acestea fiind un instrument eficace în lupta împotriva risipei şi constituind totodată o bază pentru o aprovizionare corespunzătoare şi creând posibilitatea de a se reduce în mod sistematic stocurile de materiale;
– reducerea şi valorificarea raţională a deşeurilor;
– reducerea consumurilor de energie electrică, combustibil, apă, printr-o mai bună utilizare a instalaţiilor şi introducerea de tehnologii moderne de înlocuire a surselor clasice de producere a energiei;
– îmbunătăţirea coeficienţilor de utilizare a întreprinderilor de producţie şi de prestări servicii;
– reducerea cheltuielilor neeconomicoase şi a pierderilor de materii prime şi materiale;
– introducerea şi extinderea gestiunii economice interne la nivelul secţiilor şi unităţilor operative de prestaţii şi desfacere,
– organizarea şi ţinerea unei evidenţe riguroase a cheltuielilor pe unităţi şi elemente de cheltuieli;
– accelerarea vitezei de circulaţie a mărfurilor printr-o mai bună circulaţie a acestora precum şi înlăturarea verigilor inutile intermediare;
– evitarea fragmentării stocurilor greu vandabile şi reducerea pierderilor de ambalaje etc.
Creşterea productivităţii muncii este cea de-a doua cale de reducere a costurilor, productivitatea muncii fiind considerată un indicator important al calităţii care caracterizează în mod sistematic activitatea întreprinderilor pe linia utilizării forţei de muncă.
Sporirea productivităţii muncii se realizează, în principal, prin:
– perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii în procesul bunurilor de consum, prin reţeaua proprie de producţie;
– folosirea cât mai deplină a forţei de muncă şi a timpului de muncă prin întărirea ordinii şi disciplinei în producţie, lichidând pierderile de timp de muncă inutile;
– creşterea gradului de calificare a tuturor lucrătorilor;
– corelarea numărului de personal cu necesităţile întreprinderii;
– introducerea tehnicii noi şi a tehonologiilor moderne;
– mecanizarea lucrărilor din activitatea de desfacere a mărfurilor;
– intensificarea preocupărilor pentru sporirea continuă a volumului de mărfuri desfăcute, în special a celor din producţia internă, şi a sporirii încasărilor valutare pe aceeaşi capacitate de desfacere;
– organizarea reţelei de desfacere printr-o raţionalizare, dezvoltare şi amplasare a acesteia, ţinându-se seama de volumul desfacerilor, de frecvenţa cumpărătorilor şi de cerere;
– dezvoltarea conştiinţei tuturor lucrătorilor;
În privinţa produţiei şi serviciilor cu caracter internaţional, pentru reducerea cheltuielilor şi creşterea eficienţei valutar-financiare, în acest domeniu trebuie să se realizeze:
– intensificarea folosirii întregii capacităţi de producţie, a capacităţii de transport, urmărindu-se recuperarea tuturor cheltuielilor interne şi externe;
– dimensionarea optimă a cheltuielilor în lei şi în valută şi a capacităţilor întreprinderii prin impulsionarea contractărilor externe pentru acoperirea fermă întregii capacităţi a întreprinderi şi orientarea operativă în utilizarea excedentului de produse şi servicii, ce apar în anumite perioade ale anului;
– adaptarea operativă la practica internaţională a tarifelor în valută pentru comerţ internaţional şi a diverselor preţuri în valută;
– îmbunătăţirea continuă a calităţii şi diversificarea gamei serviciilor;
Reducerea cheltuielilor generale şi a altor cheltuieli neproductive este ultima cale de reducere a costurilor în întreprinderi, cheltuieli care fac parte din categoria aşa-ziselor cheltuieli convenţional-constante, adică salariile personalului, cheltuieli de poştă, telefon, deplasări etc.
Deoarece aceste cheltuieli nu se află într-un raport direct proporţional cu creşterea volumului de prestaţii, orice sporire a acestora din urmă conduce la o reducere a acestor cheltuieli pe unitatea de prestaţie. Pentru reducerea lor este necesară:
– determinarea unei proporţii optime dintre lucrătorii direct productivi şi cei auxiliari;
– eliminarea deplasărilor inutile şi micşorarea cheltuielilor de birou, poştă, telefon, fax;
– evitarea risipei şi imobilizărilor mijloacelor circulante şi băneşti, acţionându-se pentru creşterea vitezei de rotaţie a acestora şi eliminarea creditelor nejustificate;
– folosirea raţională a materialelor de întreţinere, reducerea reparaţiilor şi costurilor acestora la clădirile cu caracter administrativ;
Influenţa diverselor măsuri asupra costurilor este foarte variată, conducând la micşorarea acestora în proporţii diferite. Nici una din ele nu trebuie neglijată, deoarece efectul cumulat al acestora poate contribui la micşorarea costurilor în unităţile de turism în mod substanţial.
Reducerea costurilor trebuie să constituie o preocupare permanentă a tuturor lucrătorilor din întreprinderi, şi nu numai, considerându-se că este unul din obiectivele centrale ale tuturor unităţilor economice.
