Întreprinderile cu activităţi economice cu capital de stat, sunt obligate să-şi acopere cheltuielile din venituri proprii şi numai dacă este justificat motivul de incapacitatea de a-şi acoperi cheltuielile, statul este la dispoziţia acestor întreprinderi.
După sursele de finanţare cheltuielile pentru acţiuni şi obiective economice se grupează în:
- cheltuieli acoperite din costul de producţie;
- cheltuieli ce se acoperă din venituri;
- cheltuieli de investiţii acoperite din fondul dezvoltare-cercetare;
- cheltuieli acoperite din fonduri speciale.
Dacă cheltuielile de producţie a întreprinderilor cu capital de stat se acoperă din sursele proprii în mare parte, atunci cheltuielile pentru investiţii sunt finanţate din toate trei surse: credite bancare, resurse proprii şi alocaţii bugetare.
Pentru anumite programe economice de interes naţional, cum ar fi retehnologizarea întreprinderilor, cheltuielile pot fi finanţate din fonduri speciale. Acestea pot avea forma fondurilor extrabugetare.
Pe lângă finanţarea sectorului public, cheltuielile cu caracter economic privesc şi acordarea de avantaje pentru dezvoltarea şi consolidarea unor ramuri, ce prezintă interes economic şi social naţional (agricultura, silvicultura, cercetare ştiinţifică, protecţia mediului înconjurător etc.). pentru asemenea scopuri, se finanţează prin alocaţii bugetare activitatea unor instituţii, direcţii agricole, silvice, rezervaţii, sisteme de irigare, care funcţionează pe principiul instituţiilor publice.
Subvenţiile se pot acorda direct pentru acoperirea unor pierderi, atunci când preţurile formate în mod liber pe baza raportului dintre cerere şi ofertă, în condiţiile de concurenţă, nu reuşesc să acopere cheltuielile din cauze obiective. Asemenea subvenţii se pot acorda sub forma acoperirii diferenţelor de preţ la unele produse, susţinerii şi garantării preţurilor produselor agricole, acoperirea costurilor ridicate din unităţile economice, transporturi şi altele.
În afară de sursele enumerate mai sus acţiunile şi obiectivele economice sunt finanţate pe seama primelor de export.
Primele de export sunt practicate pentru încurajarea exportului de mărfuri, în concordanţă cu interesele economice şi politice ale statului, precum şi pentru protejarea economiei de concurenţă străină. Formele pe care le îmbracă primele de export sunt: primele de export în bani, restituirea unei părţi din impozitele şi taxele plătite de exportatori, avantajele valutare.
Primele de export în bani se stabilesc ca sume fixe pe unitate de marfă exportată. Statul poate suporta şi eventualele pierderi ale exportatorului.
Restituirea impozitelor plătite sau renunţarea la impozitele datorate de către exportatori, precum şi reducerea tarifului pentru transportul mărfurilor pe calea ferată proprietate de stat nu reprezintă cheltuieli propriu-zise, ci renunţarea de către stat la o parte din veniturile sale bugetare în favoarea exportatorilor.
Avantajele valutare constau în faptul că statul îngăduie exportatorilor să reţină o parte din valuta încasată de ei la exportul de mărfuri sau la prestaţiile de servicii către partenerii externi.
În concluzie se poate de spus, că anumite subramuri economice, unele întreprinderi, indiferent de forma de proprietate, pot primi sprijin temporar din partea statului prin subvenţii, diferenţe de preţ, prime de export, facilităţi fiscale ori anumite avantaje pe linia creditului bancar.
