Catalogul care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale, precum şi taxele vamale percepute asupra fiecărui produs sau grupă de produse poartă denumirea de tarif vamal.
De-a lungul timpului s-au făcut mai multe încercări de clasificare a mărfurilor, luându-se ca bază diferite criterii: originea mărfurilor (animală, vegetală, minerală), gradul lor de prelucrare (materii prime, produse finite) sau o combinaţie a acestor două criterii.
În anul 1950 Biroul de Statistică al ONU a elaborat o Clasificare tip standard pentru comerţul internaţional (Standard International Trade Clasification- S.I.T.C.). Această clasificare, care a suferit o serie de modificări în decursul timpului, a fost făcută din nevoi de ordin statistic care să permită urmărirea la nivel internaţional a evoluţiei comerţului exterior al tuturor statelor lumii.
Acest sistem de clasificare este în vigoare şi astăzi şi statele raportează informaţii statistice cu privire evoluţia comerţului lor exterior. Această clasificare este pe cinci cifre (secţiuni, diviziuni, grupe, subgrupe şi poziţii tarifare).
Tot în 1950, din iniţiativa GATT, a fost adoptată la Bruxelles Convenţia privind clasificarea mărfurilor în tarifele vamale, potrivit căreia a fost elaborat un nomenclator de bază unic denumit iniţial Nomenclatorul Vamal de la Bruxelles (N.V.B) şi ulterior Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles (N.C.C.V.). Şi acesta a suferit o serie de modificări pe parcurs, ajungând la o clasificare pe patru cifre (secţiuni (21), capitole (99), poziţii şi subpoziţii tarifare).
La el au aderat aproximativ 150 de state ale lumii. Însă, unele state membre ale GATT nu au aderat la acest nomenclator (SUA, Canada), acestea având nomenclatoare proprii (pentru import şi export) mult mai detaliate.
În iunie 1983 la Bruxelles, sub egida Consiliului de Cooperare Vamală,
s-a adoptat Convenţia privind sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor.
Acest sistem prezintă următoarele caracteristici principale:
- are la bază cele două nomenclatoare cel mai larg răspândite pe plan internaţional (S.I.T.C. şi NCCV);
- clasificarea mărfurilor are la bază criteriul combinat al originii şi gradului de prelucrare a mărfurilor;
- c) este flexibil, în sensul că poate fi folosit ca atare sau luat ca bază pentru o formă prescurtată sau mai detaliată de clasificare;
- d) prezintă o serie de avantaje esenţiale în raport cu vechile sisteme de clasificare a mărfurilor şi anume:
- facilitează derularea schimburilor comerciale internaţionale prin atenuarea sau eliminarea divergenţelor cu privire la încadrarea tarifară a produselor şi, implicit, cu privire la determinarea nivelului taxelor vamale aplicabile;
- facilitează colectarea, compararea şi analiza datelor statistice referitoare la schimburile comerciale internaţionale;
- satisface, simultan, nu numai necesităţile de codificare ale autorităţilor vamale, ci şi cele ale organismelor de statistică, ale producătorilor, comercianţilor şi cărăuşilor.
Până în prezent au aderat la acest sistem de descriere şi codificare a mărfurilor marea majoritate a statelor lumii, inclusiv România.
Tarifele vamale folosite pe plan internaţional sunt de două feluri:
– simple;
– compuse.
Tarifele vamale simple cuprind o singură coloană de taxe vamale pentru toate produsele supuse impunerii vamale, indiferent de provenienţa lor (taxe convenţionale). Acestea sunt folosite, de regulă, de unele ţări în curs de dezvoltare.
Tarifele vamale compuse au două sau mai multe coloane de taxe vamale şi au cea mai largă răspândire pe plan internaţional, fiind folosite nu numai de ţările dezvoltate, ci şi de cele în curs de dezvoltare sau în tranziţie.
