De-a lungul secolului XX forţa de muncă a suferit importante reorientări pe sectoare economice, tipuri de activităţi sau profesii odată cu creşterea complexităţii vieţii economice şi a schimbării structurilor de consum în cadrul societăţii. Analiza datelor statistice reliefează principalele tendinţe.
La începutul secolului dominau activităţile agrare iar sectorul primar al economiei solicita aproape jumătate din forţa de muncă în majoritatea ţărilor lumii, în timp ce în servicii lucrau între 20-40% din populaţie.
Accentuarea fenomenului de industralizare a produs în prima jumătate a sec XX o primă tendinţă în ocuparea forţei de muncă. Astfel, s-a manifestat, în cadrul ţărilor dezvoltate, o continuă diminuare a populaţiei ocupate în sectorul primar şi o creştere a populaţiei ocupate în sectorul secundar şi chiar în terţiar.
După 1965 s-a manifestat o reducere a creşterii ocupării populaţiei în secundar şi chiar o scădere absolută a efectivelor de personal, în favoarea terţiarului. De exemplu în SUA populaţia ocupată în sectorul secundar a scăzut de la cca 33% în 1965 la cca 24% la sfârşitul secolului, crescând în sectorul serviciilor de la 61% la 74% sau în Germania cifrele arată o tendinţă mai pronunţată de orientare a forţei de muncă către servicii de la 49% la 35% în sectorul industrial şi de la 39% la 62% în servicii, în aceeaşi perioadă. Celelalte ţări dezoltate au înregistrat evoluţii asemănătoare.
După 1980 se accentuează puternic fenomenul de deplasare masivă a forţei de muncă către sfera serviciilor şi se produce fenomenul de terţiarizare a populaţiei pentru ţările dezvoltate. Peste jumătate din populaţie este ocupată în terţiar ajungând la peste 70% în ţări ca SUA, Canada, preferate fiind serviciile moderne avansate.
Şi ţările mediu dezvoltate urmează aceeaşi tendinţă, apropiindu-se de procentul de 50% din populaţie ocupată în servicii; România oscilează în jurul procentului de 30%. Desigur, sunt dezvoltate mai ales serviciile primare, simple mari consumatoare faţă de muncă.
O tendinţă clar conturată în ultimele decenii în evoluţia generală a statelor lumii, este legătura tot mai evidentă dintre nivelul de dezvoltare al economiei, modernitatea acesteia şi orientarea ocupărilor către sectorul serviciilor, lucru demonstrat de legătura dintre mărimea PNB pe locuitor şi ponderea populaţiei ocupate în sectorul terţiar. Astfel ţările cu un nivel al ocupării în servicii de 35% din populaţie au un PNB/locuitor de doar 100ţ şi sunt încadrate în categoria ţărilor cu o dezvoltare economică scăzută pe când ţările avansate economic, au o pondere de peste 65% populaţie în sectorul serviciilor şi un PNB/locuitor de cca. 20.000ţ.
O altă tendinţă manifestată în evoluţia ocupării forţei de muncă se referă la terţiarizarea categoriilor profesionale, adică la creşterea puternică pentru toate ramurile şi sectoarele de activitate a categoriilor profesionale terţiare legate de prestaţii de servicii care necesită înaltă calificare generală şi de specialitate, la creşterea ponderii “gulerelor albe” (specialişti) faţă de categoria “gulerelor albastre”. Pentru reuşita economică firmele alocă sume însemnate în capitalul uman, politica formativă devenind un atuu în lupta concurenţială.
