Oricând şi oriunde baza vieţii omeneşti o constituie producţia bunurilor materiale necesare consumului. Oamenii nu pot înceta să producă nici pentru cea mai scurtă perioadă, deoarece ei au nevoie în fiecare zi de noi şi noi cantităţi de bunuri şi servicii. Aşa cum societatea nu poate înceta să consume, tot aşa ea nu poate înceta să producă. Prin urmare, pentru ca societatea să poată exista, producţia trebuie să fie neîncetată.
Procesul de producţie, privit în fluxul continuu al reluării sale, se numeşte procesul reproducţiei.
Drept rezultat al procesului macroeconomic de producţie se creează produsul social total. în economia producătoare de mărfuri produsul social total se manifestă sub două forme: natural-materială şi valorică.
După forma sa natural-materială produsul social total constă din mijloace de producţie şi obiecte de consum.
Din punct de vedere al valorii produsul social total se divizează în trei părţi: capitalul constant (C), capitalul variabil (V) şi plusvaloarea (m). Prima parte reprezintă valoarea mijloacelor de producţie cheltuite; partea a doua este echivalentul forţei de muncă creat de munca necesară a muncitorilor salariaţi, iar partea a treia reprezintă plusvaloarea, creată de supramunca aceloraşi muncitori salariaţi. Părţile a doua şi a treia (V+m) împreună formează valoarea nou creată, sau venitul naţional.
Pentru ca procesul de reproducţie să se desfăşoare fără întrerupere produsul social total trebuie să fie realizat. Problema realizării produsului social total a fost şi este problema centrală a teoriei şi practicii economice.
Prima încercare făcută în teoria economică în ceea ce priveşte realizarea produsului social total a întreprins-o Fr.Quesnay în lucrarea sa Tabloul economic (1758).
In cadrul „Tabloului economic” Fr.Quesnay porneşte de la o serie de premise. El presupune existenţa unui mare stat, pe al cărui teritoriu se creează, în condiţiile unei agriculturi avansate, un produs anual de 7 miliarde livre, care se realizează între trei clase sociale: clasa producătorilor, clasa marilor proprietari funciari şi clasa „sterilă”.
Situaţia celor trei clase sociale, în momentul începerii realizării produsului anual, este următoarea:
- Clasa productivă, după ce a înlocuit în natură avansurile anuale, mai dispune încă de un produs brut agricol de 5 miliarde livre (trei miliarde sub formă natural-materială şi 2 miliarde sub formă bănească),
- Clasa sterilă dispune de mărfuri industriale în valoare de 2 miliarde livre, din care Vz este reţinută de această clasă.
- Clasa proprietarilor figurează doar cu pretenţia la o rentă („ce i se cuvine de la natură”) în valoare de 2 miliarde livre, pe care urmează să o încaseze de la clasa productivă.
întregul produs anual (recolta agricolă) de 5 miliarde de livre este format din 3 miliarde livre costul de producţie (1 miliard amortismente pentru „avansurile iniţiale”, 2 miliarde pentru „avansuri anuale”) şi 2 miliarde livre produs net. Se ţine cont şi de faptul, că procesul realizării începe cu arendaşii care dau proprietarilor de pământ 2 miliarde livre sub formă valorică (reprezentând renta) şi au consacrat 1 miliard livre (tot sub formă valorică) cumpărării celor necesare de la clasa sterilă. în acelaşi timp, se ţine seama de faptul că circulaţia între două clase (productivă şi proprietarii funciari) este numită de fiziocraţi circulaţie incompletă, iar circulaţia între cele trei clase sociale, drept circulaţie completă.
Prima circulaţie (incompletă). Arendaşii plătesc proprietarilor funciari renta de 2 miliarde livre fară a primi ceva în schimb. Cu î miliard proprietarii funciari cumpără mijloace de subzistenţă de la arendaşi, care primesc astfel jumătate din banii pe care i-au dat sub forma de rentă.
A doua circulaţie (completă). Cu al doilea miliard livre primit sub formă de rentă, proprietarii funciari cumpără de la clasa sterilă mărfuri industriale. Clasa sterilă cumpără cu acest miliard livre mijloace de trai de la clasa productivă.
A treia circulaţie (incompletă). Clasa productivă cumpără de la clasa sterilă bunuri industriale în valoare de 1 miliard livre. O mare parte din aceste bunuri constă din unelte agricole şi alte mijloace de producţie pentru cultivarea pământului. Clasa sterilă înapoiază clasei productive aceşti bani, cumpărând cu ei materii prime pentru înlocuirea propriului său capital circulant. în felul acesta clasa productivă primeşte cele 2 miliarde (în numerar) pe care le-a cheltuit cu plata
rentei. Procesul realizării se încheie şi se creează condiţiile necesare reluării procesului de producţie în anul următor.
în „Tabloul economic” a lui Fr.Quesnay analiza realizării produsului social total este prezentată astfel:
Chiar dacă în creaţia lui Fr.Quesnay se conţin o serie de inexactităţi, important rămâne, însă, surprinderea aspectelor fundamentale ale reproducţiei produsului social total şi descrierea la nivel macroeconomic a repartiţiei veniturilor între cele trei clase sociale, banii jucând doar rolul de instrument de schimb. Accentul este pus pe latura productivă (chiar şi numai la nivelul sectorului agricol), iar circulaţia mărfurilor şi banilor este privită doar ca o latură a procesului reproducţiei şi nu ca sursă exclusivă a bogăţiei, aşa cum considerau mercantil işti i.
în baza unei evaluări critice a contribuţiei liberalilor clasici dar, mai ales, a valoroaselor idei din Tabloul economic a lui Fr.Quesnay, Karl Marx şi-a construit teoria sa cu privire la reproducţia produsului social, încercând să dea răspuns următoarei întrebări: în ce fel capitalul consumat în procesul de producţie este înlocuit sub raportul valorii lui din produsul anual şt în ce fel se împleteşte procesul acestei înlocuiri cu consumarea plusvalorii de către capitalişti şi a salariului de către muncitori ?
în elaborarea teoriei reproducţiei produsului social, K.Marx a pornit de la următoarele premise teoretice – conform dublei structuri a produsului social, activităţile de producţie includ două mari sectoare: sectorul I, constituit din ramurile care produc mijloace de producţie şi sectorul II format din ramurile care produc bunuri de consum.
Producţia socială cu divizarea sa în sectoarele I şi II reprezintă o unitate contradictorie. Această unitate îşi găseşte manifestarea în aceea că sectorul I nu poate exista izolat de sectorul II şi invers. Pentru ca să se realizeze procesul de reproducţie, se cere un schimb între aceste sectoare. Problema centrală a reproducţiei întregului produs social o şi constituie explicarea faptului cum se realizează acest schimb, cum se compensează toate părţile componente ale produsului social total după valoare şi după formă socială.
Spre facilitarea analizei şi având grijă ca acest fapt să nu afecteze cu nimic veridicitatea concluziilor, K.Marx a făcut abstracţie de o serie de factori cu slabă pondere în influenţarea rezultatelor, adoptând următoarele ipoteze metodologice de lucru:
- întregul produs social creat în cursul anului este destinat atât pentru consumul individual, cât şi pentru consumul productiv;
- societatea este formată numai din două clase sociale – muncitori salariaţi şi capitalişti;
- fiecare ţară îşi produce toate bunurile de care are nevoie şi le realizează numai în interiorul graniţelor sale, fără a apela la comerţul exterior;
- valoarea mărfurilor produse nu se schimbă, ele se vând şi se cumpără după valoarea lor iniţială;
- întreaga valoare a capitalului fix este transferată asupra noului produs în limitele anului respectiv;
- pentru toţi anii, în cursul cărora se analizează reproducţia rata plusvalorii rămâne neschimbată (m=100%);
- progresul tehnic este neutru; aceasta înseamnă că un nou ciclu de producţie începe cu aceeaşi compoziţie organică a capitalului (C/ V) ca şi în ciclul anterior;
- se face abstracţie de rolul pe care îl au banii şi de circulaţia acestora în procesul reproducţiei, „deoarece banii în sine nu constituie un element al reproducţiei reale” .
- K.Marx ”Capitalul”. Vol.II, pag. 572
Cu premisele teoretice şi ipotezele metodologice arătate, să urmărim, în proprii termeni, analiza iui K.Marx a reproducţiei simple şi a celei lărgite.
Reproducţia simplă. Reproducţia simplă este o repetare a procesului de producţie în proporţiile anterioare. în acest caz întreaga plusvaloare se consumă în mod neproductiv, nu se transformă în capital suplimentar. Reproducţia simplă nu este caracteristică pentru modul de producţie capitalist, însă, întotdeauna ea constituie o parte a reproducţiei lărgite. De aceea, pentru a afla care sunt condiţiile realizării produsului social total în cadrul reproducţiei lărgite trebuie să aflăm în ce condiţii are loc realizarea în cadrul reproducţiei simple.
Pentru a ilustra mecanismul de ansamblu a realizării produsului social în condiţiile reproducţiei simple. K.Marx utilizează următoarea schemă convenţională. Se presupune, că întregul capital social constituie careva 7500 de unităţi băneşti. Dintre acestea în ramurile sectorului I, care produce mijloace de producţie, funcţionează un capital în mărime de 5000 de unităţi, inclusiv capitalul constant (C) constituie 4000 de unităţi, iar capitalul variabil (V) – 1000 de unităţi.
în ramurile sectorului II, care produce bunuri de consum, funcţionează un capital în mărime de 2500 de unităţi băneşti, inclusiv capitalul constant (C) constituie 2000, iar capitalul variabil (V) – 500 de unităţi băneşti.
Drept rezultat al funcţionării întregului capital social, rata plusvalorii (m) fiind egală cu 100%, se creează un produs social anual în valoare de 9000 de unităţi.
în sectorul I s-a produs producţie-marfa sub formă de mijloace de producţie în mărime de 6000 unităţi şi, care poate fi împărţită în următoarele părţi:
’ 14000C + 1000V + 1000m = 6000 în sectorul II s-a produs producţie-marfă sub formă de bunuri de consum în mărime de 3000. în ceea ce priveşte valoarea, această producţie se împarte în:
II 2000C + 500V + 500m = 3000 Să urmărim acum, cum va decurge procesul de realizare a întregului produs social, cum va avea loc schimbul de producţie între sectoarele I şi II în cadrul reproducţiei simple.
Se presupune, că în sectorul I din cele 6000 de unităţi, încorporate în mijloace de producţie, pot fi folosite 4000, ceea ce este egal cu suma capitalului constant cheltuit în cadrul acestui sector.
Restul producţiei sectorului I în sumă de 2000, egală ca valoare cu I (V+m), reprezintă fondul de consum propriu al muncitorilor (1000 V) şi al capitaliştilor (1000 m) din acest sector. în limitele acestui sector ea nu poate fi folosită, deoarece sectorul 1 nu produce obiecte de consum individual. Acestea se produc în sectorul II. Prin urmare, o producţie a sectorului I în suma de 2000 trebuie preschimbată pe o sumă egală a producţiei sectorului II.
Din produsul anual al sectorului II în sumă de 3000, produs care este compus din bunuri de consum, în acelaşi sector poate fi realizată o producţie pentru o sumă egală cu salariul muncitorilor (500 m) şi plusvaloarea capitaliştilor (500 m) din acest sector. în sectorul II rămâne nerealizată producţie pentru 2000 de unităţi băneşti. Ca valoare ea este egală cu capitalul constant, cheltuit în acest sector (II c). Această producţie nu poate fi consumată în sectorul II. De aceea apare necesitatea de a schimba producţia sectorului II, care este egală cu suma de 2000, pe o producţie având o sumă analogică a sectorului I. în urma acestui schimb apare din nou posibilitatea reînnoirii în cursul anului următor a producţiei în aceleaşi proporţii atât în sectorului I, cât şi în sectorul II ale producţiei sociale.
în cadrul reproducţiei simple principala condiţie a realizării o constituie prezenţa următoarei proporţii: I (V+m) = II C, adică suma veniturilor anuale ale muncitorilor şi capitaliştilor din sectorul I trebuie să fie egală cu capitalul constant din sectorul II, consumat în cursul unui an.
în mod schematic această condiţie poate fi reprezentată astfel:
Din condiţia de bază decurge condiţia a doua. în cadrul reproducţiei simple suma producţiei sectorului I trebuie să fie egală cu suma capitalurilor constante din ambele sectoare, adică:
Din condiţia de bază decurge, de asemenea, şi condiţia a treia, întrucât producţia sectorului II este compusă din bunuri de consum personal, destinate satisfacerii nevoilor individuale ale muncitorilor şi capitaliştilor din sectoarele I şi II, în cadrul reproducţiei simple:
II (C + V + m) = I (V + m) +1! (V + m)
Aceasta înseamnă, că suma producţiei sectorului II trebuie să fie egală cu suma capitalului variabil şi plusvalorii din ambele sectoare.
Acestea sunt condiţiile de realizare a produsului social în cadrul reproducţiei simple.
Reproducţia lărgită* în cazul reproducţiei lărgite are loc reluarea procesului de producţie în proporţii mărite. Totodată, o parte a plusvalorii se transformă în capital suplimentar – constant şi variabil. După cum s-a menţionat deja, sursa reproducţiei lărgite o constituie acumularea de capital, iar izvorul acumulării – plusvaloarea.
Realizarea rezultatelor reproducţiei lărgite K.Marx a demonstrat-
o pe baza următoarei scheme. în sectorul I a fost investit capital în sumă de 5000 unităţi băneşti: 14000C + 1000V Capitalul sectorului II e format din 2250 de unităţi băneşti: II J500C + 750 V
»
Când rata plusvalorii (m-100%) întregul produs social total obţinut va constitui 9000:
Să presupunem, că în sectorul I se acumulează o jumătate din plusvaloarea obţinută, adică 500. Plusvaloarea acumulată se împarte în capital constant suplimentar şi capital variabil suplimentar în aceeaşi proporţie, în care capitalul constant se referă la capitalul variabil în anul precedent, adică 4:1. în acest caz din plusvaloarea acumulată 400 de unităţi vor fi transformate în capital constant suplimentar (să-I notăm cu Cf) şi 100 de unităţi – în capital variabil suplimentar (să-1 notăm cu vi). Prin urmare, în sectorul din producţia acestui sector vor fi consumate mijloace de producţie 4400 de unităţi, dintre care 4000 vor fi folosite pentru restabilirea mijloacelor de producţie, consumate anul trecut, şi 400 – pentru procurarea de mijloace de producţie suplimentare.
După aceasta în sectorul I va rămâne producţie nerealizată în sumă de 1600. După forma sa naturală ea reprezintă mijloace de producţie care pot fi consumate numai în mod productiv, iar ca valoare ea reprezintă o parte a valorii nou create, echivalentă cu valoarea forţei de muncă (1000V), plus o parte a plusvalorii, pe care capitaliştii o Iasă pentru a angaja noi muncitori (100V), plus o parte, folosită de către capitalişti pentru consumul individual (500m). Dar I(V+m), după cum ştim, nu pot fi realizate în cadrul sectorului I şi trebuie să fie preschimbate pe producţia sectorului II. în cadrul sectorului II pentru reproducţia simplă se cer 1500 de unităţi de capital constant. Dar proprietarii mijloacelor de producţie din sectorul I cer de la sectorul II adăugător 100 de unităţi, necesare pentru noua forţă de muncă pe care ei o angajează. Capitaliştii din sectorul II capătă posibilitatea de a lărgi producţia, mărind capitalul constant cu 100 de unităţi. Astfel, mijloacele de producţie în sumă de 1600 se preschimbă pe o sumă egală de obiecte de consum. Realizarea producţiei sectorului I se încheie.
Referitor la sectorul II, aici a mai rămas nerealizată producţie în sumă de 1400, care trebuie să fie folosită în cadrul aceluiaşi sector. Din această sumă 750 de unităţi vor fi folosite pentru consumul muncitorilor de acum angajaţi. Deoarece capitalul constant din sectorul II a sporit de la 1500 la 1600 de unităţi, proprietarii trebuie să angajeze un număr suplimentar de muncitori. Dacă reieşim din compoziţia organică neschimbată a capitalului, care în sectorul II este de 2:1, atunci în cazul măririi capitalului constant cu 100 de unităţi va fi nevoie de un capital variabil suplimentar de 50 de unităţi. Prin urmare, pentru consumul individual al muncitorilor din sectorul II va fi nevoie de o producţie de 800 de unităţi (750V+50V). Această producţie se realizează chiar în cadrul sectorului II.
După aceasta în sectorul II mai rămâne producţie nerealizată în sumă de 600 unităţi, care reprezintă o parte a plusvalorii, rămasă după acumulare (100Ci + 50Vi). Ea este folosită pentru consumul individual al capitaliştilor din acest sector. Ca rezultat, întreaga producţie a sectorului doi este şi ea realizată. Din cele expuse urmează condiţia de bază a realizării produsului social total în cadrul reproducţiei lărgite: suma veniturilor anuale ale muncitorilor şi capitaliştilor din sectorul I trebuie să fie mai mare decât capitalul constant al sectorului II, capitalul consumat în cursul anului, sau:
- ( V + m) > II C
Din această condiţie de bază decurge şi a doua condiţie: întreaga producţie a sectorului I în cazul reproducţiei lărgite trebuie să fie mai mare decât suma capitalului constant, care a fost consumat în cursul anului precedent în sectoarele I şi II, sau:
I(C + V + m)>IC + IIC
Cu alte cuvinte, sectorul I trebuie să producă o astfel de cantitate suplimentară de mijloace de producţie, care ar putea să asigure pe parcursul anului următor o mărime a capitalului constant atât în sectorul I, cât şi 7n sectorul II.
Din condiţia de bază a realizării în cadrul reproducţiei lărgite decurge şi a treia condiţie: în cazul reproducţiei lărgite venitul naţional al societăţii trebuie să fie mai mare decât valoarea producţiei sectorului
- sau:
- (V + m) + II (V + m) > II (C + V + m)
Cu alte cuvinte, în cazul reproducţiei lărgite venitul naţional creat în sectoarele I şi II ale economiei naţionale nu este folosit în întregime pentru consumul individual – o parte a lui este acumulată pentru a fi folosită în scopul măririi capitalului constant în ambele sectoare.
Aşadar, spre sfârşitul primului an pe contul plusvalorii a avut loc o lărgire a proporţiilor producţiei atât în sectorul I, cât şi în sectorul II. La începutul celui de-al doilea an capitalul social se prezintă astfel:
- 4400C + 1100 V
- 1600C + 800V
După sfârşitul celui de-al doilea an întregul produs social va creşte de la 9000 ia 9800 (m fiind de 100%).
- 4400C + 1100V + 1100m = 6600
- 1600C + 800V + 800m = 3200 J
După cum se observă, un imbold spre sporirea capitalului constant în sectorul I şi dă sectorul I. Prin aceasta, în special, se şi manifestă rolul lui în dezvoltarea întregii producţii sociale. în exemplul citat compoziţia organică a capitalului este privită ca fiind neschimbată. în realitate, însă, are loc dezvoltarea progresului tehnic şi această compoziţie se măreşte.
Teoria reproducţiei produsului social elaborată de K.Marx oferă o imagine clară şi o explicaţie a mecanismului economic în care fiecare parte componentă a producţiei naţionale îşi găseşte, atât material cât şi valoric, locul şi rolul în ansamblul procesului de reproducţie. Valabilitatea şi actualitatea ei o demonstrează concepţiile ulterioare, care direct sau indirect, voit sau nu, se sprijină, se completează, se dezvoltă, sau, pe o altă cale, ajung la concluzii asemănătoare. Spre
exemplu, modelul lui Leontiev şi Tsuru, în mod direct îşi trag sorgintea din analiza marxistă.
Economista engleză J.Robinson afirmă că teoria reproducţiei a lui K.Marx „oferă un mod foarte simplu şi neapărat necesar de abordare a problemei economisirii şi investiţiilor, precum şi a echilibrului între producţia de bunuri materiale şi cererea pentru bunuri de consum”.
