Autorul teoriei tipurilor ideale de economie a fost economistul german Walter Eucken (1891-1950). A activat în calitate de profesor la Universitatea din Fraiburg, unde a înfiinţat revista „Ordo”, în jurul căreia s-a creat o adevărată şcoală de gândire economică de factură neoliberală.
Teoria tipurilor ideale de economie este apreciată ca principala contribuţie a lui W.Eucken la dezvoltarea ştiinţei economice germane, ca un pas înainte în raport cu liberalismul clasic şi cu teoriile şcolii istorice. După W.Eucken, principalul neajuns al liberalismului clasic a constat în faptul că s-a limitat să analizeze numai ordinea economică în care domneşte libera concurenţă, nelimitată de nimeni şi de nimic. G.Schmoller, unul din promotorii şcolii istorice germane, a încercat să depăşească limitele liberalismului clasic prin extinderea cercetării 1a mai multe ordini economice, dar a apelat la o abordare empirică a faptelor observate, neputând să aducă contribuţii considerabile. Sarcina ce şi-a pus-o W.Eucken era ca, folosind ce a fost bun la clasici şi la şcoala istorică germană, să depăşească limitele lor şi printr-o sinteză amplă să elaboreze o nouă teorie, în stare să cuprindă marea varietate a tipurilor de ordine economică existente de-a lungul întregii istorii a omenirii, varietate redusă, în plan teoretic abstract, la două tipuri.
Aplicând metoda abstractizării, W.Eucken a reuşit să construiască teoria amintită. Conform acesteia, economia, în ceea ce are ea fundamental şi caracteristic, se reduce la două tipuri:
- economia liberă de piaţă;
- economia centralizată, condusă şi comandată de la un anume centru.
Totodată, el a reţinut să precizeze că acestea sunt tipuri care nu reflectă economia reală: acestea nu sunt tipuri concrete care să caracterizeze organizarea economico-socială sau o treaptă a dezvoltării acesteia. Ele sunt modele create de mintea oamenilor, sunt forme ideale, adevărate tipuri ideale. Acestea nu sunt legate concret de anume etape ale dezvoltării istorice, nici de timp şi nici de spaţiu, dar, în formă ideală, se găsesc oriunde şi oricând.
Tipurile ideale de economie sunt considerate ca punct de plecare, ca structuri de bază ale formelor concrete sub care se manifestă economia reală. Altfel spus, ele sunt structuri esenţiale neschimbătoare pe care se axează forme economice schimbătoare. Acestea din urmă nu iau niciodată înfăţişarea tipurilor ideale dar întotdeauna se regăsesc în ele elemente ale lor în diverse combinaţii. Reuşita mai mare sau mai mică a formelor concrete de economie depinde şi de calitatea combinaţiei de elemente ale primului tip cu cele din al doilea.
Tipul ideal al economiei libere de piaţă este cel în care legăturile între agenţii economici se realizează prin piaţa liberă, în timp ce în tipul ideal al economiei de comandă legăturile respective se realizează pe baza indicaţiilor date şi a regulilor stabilite de un anumit centru. Primul tip este considerat ca cel mai bun şi mai eficient, fiind în stare să asigure libertatea, democraţia şi bunăstarea indivizilor; cel de-al doilea este caracterizat ca ineficient, generator de dictatură şi de nivel de trai scăzut.
Recunoscând ca necesar, într-o anumită măsură, rolul statului în economie, W.Eucken şi alţi neoliberali acceptă în practica economică şi un sector public care ţine de tipul doi. Acesta, împreună cu sectorul privat, dă configuraţie economiei reale. în economia reală de piaţă ponderea sectorului privat trebuie să predomine, întrucât acesta constituie locomotiva dezvoltării. Sectorul public este imaginat de neoliberali ca vagoanele încărcate ce trebuie trase de o forţă. Cu cât raportul între sectorul privat şi cel public este mai optim, cu atât sunt mai mari şansele dezvoltării economico-sociale.
