Teorii ale comerţului internaţional

La baza efectuării schimburilor internaţionale de mărfuri şi servicii stau diferite teorii economice izvorâte din necesităţile practice ale epocilor în care au fost elaborate.

Aceste teorii pot fi clasificate în teorii clasice şi teorii moderne.

1) Teorii clasice

1. a) Mercantilismul este doctrina care pledează pentru dezvoltarea exportului ca sursă principală de acumulare a avuţiei naţionale (în acea vreme era vorba de acumularea monedelor de aur şi argint). Apariţia mercantilismului în sec. XVI-XVII a fost justificată de însemnătatea deosebită pe care o aveau aurul şi argintul în confecţionarea monedelor utilizate în circuitul plăţilor internaţionale. Se preconiza o politică protecţionistă.

Cei care susţineau această doctrină ignorau faptul că acumularea de bani din export, în mod excesiv, ducea la inflaţie. Promovarea exportului şi achiziţionarea de aur în tezaurul naţional sunt valabile şi astăzi, cu anumite restricţii.

1. b) Teoria avantajului absolut este teoria de început a şcolii liberale clasice, care l-a avut în frunte pe Adam Smith. În cartea sa, “Avuţia naţiunilor”, apărută în 1776, autorul încearcă să demonstreze marea însemnătate pe care o are comerţul pentru îmbogăţirea naţiunilor.

În esenţă, A. Smith considera că principiul care guvernează schimburile de mărfuri de pe orice fel de piaţă, atât internă, cât şi externă, respectiv mondială, este determinarea valorii mărfurilor prin munca încorporată în ele. Aceasta înseamnă că, cel puţin în proporţie de masă, schimburile de mărfuri aveau un caracter echivalent (partenerii obţineau valori egale).

Convins fiind că izvorul bogăţiei fiecărei ţări se găseşte în interiorul ei şi că există o anumită ordine naturală în economie, A. Smith a considerat că, dacă fiecare agent economic îşi urmăreşte propriul său interes şi dacă este lăsat să ia în mod liber deciziile pe care le crede de cuviinţă pentru atingerea scopului său, atunci se va realiza şi binele general, indiferent de intenţiile subiective ale agenţilor economici. Lucrurile se petrec, după părerea lui, ca şi cum ar exista „o mână invizibilă” care i-ar conduce pe oameni spre rezultate care să asigure funcţionarea normală, echilibrată, a economiei naţionale privită în ansamblu, şi realizarea armoniei generale la scara societăţii respective.

Pornind de la avantajele diviziunii muncii între indivizi şi ţări, îndeosebi creşterea productivităţii muncii naţionale, Smith recunoaşte utilitatea comerţului exterior pentru fiecare ţară şi consideră că la baza operaţiunilor comerciale dintre ţări stă principiul avantajului absolut.

În cazul în care producătorii din ţări diferite ofereau pe piaţă mărfuri de acelaşi fel pentru care au făcut însă cheltuieli diferite, cel care a produs marfa cu costuri mai mici avea un avantaj absolut faţă de toţi ceilalţi producători. Avantajul absolut în comerţul exterior constă, deci, în diferenţa de cost, respectiv de preţ, pentru aceeaşi marfă produsă în ţări diferite, înzestrate cu condiţii diferite de producţie sau care au dobândit o pricepere mai mare în combinarea, utilizarea şi valorificarea acestor factori.

Această teorie este o replică la teoria mercantilistă care reducea avuţia naţiunii la achiziţionarea de bani în sistemul bimetalist: aur şi argint.

Există numeroase critici aduse teoriei avantajului absolut:

• în primul rând, nu se ia în considerare şi nu se explică motivaţia care determină ţările mari să realizeze operaţiuni de comerţ exterior, presupunându-se că ele dispun de mari resurse naturale şi nu au, în aparenţă, nevoie de relaţii comerciale cu străinătatea;
• în al doilea rând, se neglijează faptul că avantajele tehnologice ale unei ţări nu durează la infinit;
• nu acordă prea mare importanţă echilibrării balanţei de plăţi externe datorită convingerii că „mâna invizibilă” acţionează în aceeaşi măsură pe piaţa mondială, ca şi pe piaţa internă, şi că, indiferent de nivel, piaţa este capabilă să asigure autoreglarea automată a economiei de piaţă.

Doctrina clasică liberală ridică concurenţa la rang de principiu. Conform acestei doctrine, munca este sursa avuţiei, adică valoarea întemeiată pe ofertă şi cerere. Această teorie militează pentru eliminarea barierelor din calea comerţului.

1. c) Teoria avantajului relativ

Teoria a fost formulată de David Ricardo care continuă linia de gândire a predecesorului său, Adam Smith, cu care este de acord în multe privinţe dar, în acelaşi timp, se disociază de unele idei ale acestuia.

Punctul de pornire al lui Ricardo este teoria valorii bazată pe timpul de muncă necesar pentru producerea mărfurilor care se schimbă pe piaţă. El introduce termenii de cost comparativ, valoare relativă, preţ relativ, avantaj relativ şi avantaj reciproc. 

Conform acestei teorii, o ţară trebuie să producă şi să exporte mărfurile pentru care dispune de anumite avantaje naturale sau dobândite. Criteriul trebuie să fie avantajul comparativ sau relativ exprimat în unităţi de timp de muncă ce măsoară munca cheltuită pentru producerea mărfurilor. Ţările trebuie să se specializeze în producerea de mărfuri pentru care cheltuiesc comparativ mai puţin timp în obţinerea lor.

Cu toate că i s-au adus completări importante, ea constituie şi astăzi fundamentul teoretic de bază a raţiunii schimburilor de mărfuri între naţiuni. Această teorie este una unifactorială, bazată pe factorul muncă şi, din această cauză, este în detrimentul ţărilor în curs de dezvoltare cu productivităţi ale muncii la niveluri inferioare. Aceasta este una dintre limitele teoriei lui David Ricardo, altele fiind următoarele:

• în mod ireal, modelul presupune o distribuţie egală a câştigurilor şi pierderilor între ţări;
• nu ţine seama că unele ţări sunt interesate cu prioritate în eliminarea sau reducerea la maximum a şomajului, maximizarea eficienţei fiind trecută pe un plan secundar;
• se neglijează analiza sectorului serviciilor.

David Ricardo susţinea prin teoria sa expansiunea exportului englez de produse manufacturate, ştiut fiind că Anglia dispunea de o industrie prelucrătoare dezvoltată la acea vreme. El avea în vedere promovarea exportului de produse industriale din Anglia contra produselor agricole din Franţa şi a materiilor prime din diferite ţări, mai ales din colonii. În acest fel muncă este singurul factor de producţie şi avantajul comparativ rezultă din diferenţele de productivitate.

1. d) Modelul trifactorial a fost conceput de Paul Samuelson şi Ronald Jones. Autorii presupun că pentru realizarea produselor industriale sunt necesari doi factori: munca şi capitalul, iar pentru realizarea produselor agricole sunt necesari tot doi factori: munca şi natura (pământul). Astfel, muncă reprezintă factorul principal, factorul comun, în timp ce capitalul şi natura sunt factori specifici.

Influenţa comerţului asupra repartiţiei veniturilor nu este luată în considerare, cu toate că industriile diferă în funcţie de factorii de producţie pe care îi utilizează iar costurile generate de transferul resurselor de la o industrie la alta sunt diferite.

O schimbare în structura sortimentală a producţiei va face să crească cererea pentru unii factori de producţie şi să scadă pentru alţii.

1. e) Teoria avantajului relativ al factorilor de producţie

Este o teorie lansată de economiştii suedezi Hecksher şi Ohlin, ca replică la modelul ricardian al costurilor comparative. Potrivit acestei teorii, o ţară trebuie să se specializeze în producerea acelor mărfuri a căror producţie se bazează pe folosirea factorilor de producţie intensivi de care ţara respectivă dispune cu prisosinţă: capital intensiv sau muncă intensivă.

Ţara poate deveni competitivă pe piaţa internaţională numai pe această bază. Din acest punct de vedere, ţările se clasifică în: ţări cu capital intensiv şi ţări cu muncă intensivă. Realizarea de produse competitive pe piaţa internaţională se poate face fie numai cu capital intensiv, fie numai cu muncă intensivă, fie cu ambele, ceea ce ar fi ideal.

Criticile care se aduc acestei teorii sunt:

• autorii ignoră variaţiile de calitate a resurselor umane;
• se ignoră însemnătatea tehnologiilor şi invenţiilor.

1. f) Teoria ciclului de viaţă al produsului este susţinută de şcoala de la Harvard. Este o teorie concentrată pe expansiunea de piaţă şi pe inovaţia tehnologică. Conform acestei teorii, produsele pot lua calea exportului numai după ce au ajuns în faza de maturitate, după ce a fost saturată piaţa internă. Teoria porneşte de la producţia şi piaţa SUA şi poate fi aplicată în cazul unor produse de larg consum, precum: fibre sintetice, echipament electronic sau produse din industrii tehnologice de vârf (aeronautică, farmaceutică, optică etc.).

2) Teorii moderne

În condiţiile contemporane de evoluţie a comerţului mondial, teoriile clasice nu mai pot să explice în mod satisfăcător cauzele expansiunii comerciale a diferitelor state şi firme. Gradul de internaţionalizare şi integrare al diverselor producţii participante la realizarea comerţului internaţional sunt avute în vedere la fundamentarea noilor teorii.

Se observă că teoriile apărute în ultimii ani caută să fundamenteze strategia şi organizarea afacerilor şi motivarea relaţiilor internaţionale.

1. a) Teoria modernă a firmei

Conform acestei teorii, orice firmă trebuie să acţioneze în trei direcţii principale pentru realizarea expansiunii sale comerciale, în condiţii de competitivitate:

• reducerea costurilor de producţie şi transport, cel puţin la nivelul concurenţei potenţiale;
• intensificarea politicii de marketing pentru stăpânirea pieţelor, adică să se ajungă la ceea ce se numeşte puterea de piaţă a firmei;
• aprofundarea şi permanentizarea calculului de eficienţă.

1. b) Teoria globalizării

La baza expansiunii comerciale externe trebuie să stea trei factori majori:

• existenţa unei tehnologii adecvate care să permită depăşirea distanţelor geografice, în condiţii optime de rentabilitate, standardizarea producţiei şi fragmentarea procesului de producţie;
• urmărirea profitului global, adică pe întreg lanţul producţie – transport – distribuţie; o nerentabilitate în sectorul producţie poate fi acoperită de o rentabilitate îndestulătoare într-unul din celelalte sectoare;
• creşterea implicării statelor în reglarea şi controlul afacerilor internaţionale.

Această teorie este specifică internaţionalizării capitalului şi acumulărilor de capital.

1. c) Alte teorii

O serie de teorii au la bază îndeosebi particularităţile specifice comerţului internaţional modern:

• localizarea industriei în funcţie de costul transportului şi al mâinii de lucru, care creează producţii rentabile, surse competitive pentru expansiunea exportului;
• internaţionalizarea firmei care oferă posibilitatea exploatării de noi pieţe şi blocarea competiţiei.