Tesaturile

Ţesăturile reprezintă o categorie de produse textile de o foarte mare varietate şi care, prin proprietăţile lor îşi găsesc cele mai diverse utilizări. Aceste produse se prezintă sub formă de foi plane sau suprafeţe mari, elastice, flexibile obtinuţe prin încrucişarea unui sistem de fire dispuse longitudinal (urzeala) cu un sistem de fire paralele, dispuse transversal (bătătura) după anumite modele. În funcţie de modul de obţinere se disting: ţesături simple (cu o singură urzeală şi o singură ţesătură) şi ţesături compuse (cu două sau mai multe urzeli şi bătături).

            Cele mai întâlnite criterii utilizate în clasificarea ţesăturilor sunt: natura firelor (ţesături unitare sau ţesături amestec); forma ţesăturii (plane sau cilindrice); domeniul de utilizare (pentru îmbracăminte, decorative, tehnice); procesul tehnologic (crude sau finisate); lăţime (înguste, late, normale); felul legăturii – modul de încrucişare al celor două sisteme de fire – (cu legături fundamentale, derivate, duble şi multiple etc.).

            Redeş şi colab. (1999) propun utilizarea unui sistem de indicatori pentru aprecierea calităţii ţăsăturilor, grupaţi în următoarele categorii: indicatori estetici şi de prezentare (aspect, drapare, grad de alb, modificarea dimensiunilor la spălat, modificarea densităţii la uscare, etc.), indicatori fizico-mecanici (lăţime, dimensiuni la articolele comercializate la bucată, grosime, masă, desene, sarcina la rupere, rezistenţa la uzură, etc.), indicatori igienico-sanitari şi de confort (capacitatea de absorbţie şi cedare a umidităţii, capacitatea de îmbibare cu lichide, vapori de apă, capacitatea de izolare termică. Permeabilitatea la aer, apă, vapori de apă, capacitatea de reţinere a prafului, etc.) şi indicatori ecologici, conform ECO-TEX 100 (pH, pesticide, coloranţi, proprietatea de rezistenţă a culorii, etc.).

            Verificarea calităţii ţesăturilor se face pe loturi, pe baza unor standarde, buletine de analiză, certificate de calitate, cataloage, mostre omologate, anexe la contractele economice, etc.

            La verificare se iau la întâmplare mostre, reprezentând 10% din lot pentru ţesăturile din fire fine şi 5% pentru restul ţesăturilor, dar nu mai puţin de cinci bucaţi. Dacă în lot sunt mai multe poziţii coloristice, trebuie recoltate eşantioane din toate poziţiile coloristice. Mărimea unui lot este de 3 000 -30 000 m, în funcţie de tipul ţesăturilor (bumbac, in, lână, cânepă, mătase, amestec, etc).

            Verificarea ambalării şi marcării se realizează la toate bucăţile din mostră. Lotul se admite dacă, pentru fiecare bucată din lot, rezultatele obţinute corespund standardelor în vigoare. Dacă chiar şi numai la o bucată luată pentru verificare, o singură caracteristică nu corespunde, verificarea se repetă pentru un număr dublu de bucăţi. Dacă şi în acest caz, numai una din bucăţi este necorespunzătoare, lotul se respinge fiind trimis la resortare.

            Verificarea senzorială a ţesăturilor constă în verificarea aspectului (desen, colorit, tuşeu). Pentru ţesăturile crude şi ţesăturile tehnice analiza senzorială se realizează prin comparare cu mostre de referinţă. Pentru ţesăturile finisate analiza senzorială se realizează prin comparare cu mostre de referinţă şi cu scara de nuanţe. Odată cu verificarea aspectului se constată şi eventualele defecte ale ţesăturilor.

            Defectele ţesăturilor pot proveni de la materia primă (fire) sau din procesul tehnologic. Conform standardelor în vigoare, defectele ţesăturilor se clasifică în trei clase, în funcţie de influenţa pe care o au asupra calităţii confecţiilor:

1. clasa A – defecte tolerabile care nu prejudiciază confecţia finită (nopeuri, flameuri, cârcei, fibre străine, striaţii uşoare, aspect neuniform al culorii, fire îngroşate, urme de ace, etc);
2. clasa B – defecte care în anumite limite de dimensiuni şi număr implică scăzăminte (fir gros vizibil, fir lipsă, pată, dungi sau blende de la vopsire, abateri de la dimensiunea laturii caroului, îngustare a lăţimii, fire uleiate, etc);
3. clasa C – defecte care, prezente pe ţesătură, afectează calitatea confecţiei şi conduc la cuponare (fir tensionat, striaţii în urzeală, zone lucioase, zone împâslite, zebrare, desime neuniformă, diferenţă de nuanţă a lizierei, etc).

            Încercările fizico-mecanice ale ţesăturilor se fac cu mostre alese din loturi întregi. Din ţesăturile crude se iau 0,5%, iar din cele finite 3% din numărul total de bucăţi din lot. În ambele cazuri se iau cel puţin trei bucăţi.

Mostra nu se taie chiar de la capătul bucăţii, bucata ce nu se utilizează se taie de o parte. Mărimea acestei bucăţi, exprimate în m, variază după natura materiei prime şi după lăţimea ţesăturii (bumbac 1,5-3; lână -3; in 2-2,5, mătase 3,5-5). Mostra se ia pe toată lăţimea ţesăturii, iar lungimea ei variază de la 1 la 2m, în funcţie de lăţimea ţesăturii şi de încercările ce urmează a se efectua.

            Verificarea lungimii ţesăturii se realizează măsurându-se distanţa între semnele de început şi sfârşit de bucată, sau distanţa între extremităţile bucăţii dacă n-au semnul de început şi sfârşit.

            Verificarea lăţimii ţesăturii se determină măsurăndu-se cu rigla metalică lăţimea la anumite distanţe egale în funcţie de lungimea ţesăturii (5 măsurători dacă ţesătura este de 5 – 20 m şi 10 măsurători dacă ţesătura are peste 20 m). Prima şi ultima măsurare se vor face la distanţa de 1,5 m de capetele bucăţii, iar ca rezultat se ia media aritmetică a tuturor măsurătorilor efectuate. În buletinul de analiză se va trece: felul şi denumirea ţesăturii, lăţimea bucăţii de ţesătură, în cm, data efectuării măsurătorilor. Ţesăturile au lăţimi de 70, 80, 90, 130, 140, 150, 220, 240 cm.

            Determinarea desimii ţesăturilor

Prin desimea ţesăturilor se întelege numărul de fire de urzeală sau de bătătura dintr-o ţesătura, raportată la o anumită unitate de lungime (în general, unitatea de lugime la care se raportează este de 100 mm), dar se poate alege şi în funcţie de desimea ţesăturii, dupa cum se arată în tabelul 6.1:

 

La desimi de fire	Lungimi de masurat
<100 fire/dm	10 cm
> 100 până< 500 fire/dm	5 cm
> 500 fire/dm	2 cm

Numărul de fire se  măsoara cu o exactitate de 1/2 fir.

Metodele folosite pentru determinarea desimii sunt:

            – numărarea directă a firelor cu ochiul liber sau cu lupa,

            – numărarea firelor după franjuri;

            – numărarea firelor prin metoda extragerii;

            – numărarea firelor după raport.

            Determinarea greutăţii pe metru pătrat şi pe metru liniar

Greutatea pe metru pătrat se determină prin cântărirea la o balanţă tehnică a unei mostre condiţionate şi tăiate pe fir. Se recomandă ca mostra să aibă minimum 0,25 m².

            Determinarea grosimii

Grosimea ţesăturii se măsoară cu micrometrul special, cu o suprafaţă şi cu o presiune de pipăire a materialului regalbile. Precizia de măsurare este de 0,01mm. Se vor executa minim 10 măsurări pentru o mostră. Grosimea se exprimă ca medie aritmetică a numărului de măsurări efectuate, calculate cu o precizie de 0,001 mm şi rotunjită până la 0,01 mm.

            Pâslele reprezintă materiale textile neţesute obţinute prin aderarea fibrelor între ele în urma unor procese tehnologice de prelucrare: legarea fizică (impâslire) sau legare chimică.

            Tricoturile sunt produse textile obţinute prin buclarea firelor sub forma de ochiuri care se inlantuiesc intre ele fiind remarcabile prin elasticitate si porozitate. Destinaţia principală a acestor produse o constituie fabricarea îmbrăcămintei.