Politicile financiare includ două componente principale:
- Politica bugetar-fiscală.
- Politica monetar-creditară.
- Politica bugetar-fiscală reprezintă activitatea de influenţare a proceselor social-economice prin venituri şi cheltuieli publice, în vederea realizării principalelor scopuri macroeconomice şi obţinerea echilibrului general.
Instrumentele politicii bugetar-fiscale sunt:
- Impozitul, care reprezintă instrument de preluare a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului
- Taxa, care reprezintă plata efectuată de persoanele fizice, juridice pentru serviciile prestate acestora de către instituţiile publice
- Transferul,-plăţi guvernamentale fără rambursare (compensare) făcute cetăţenilor
- Achiziţii guvernamentale, cheltuieli băneşti pentru procurarea de bunuri şi servicii necesare statului
Politica bugetară – reprezintă politica în domeniul cheltuielilor publice.
Ea stabileşte:
- mărimea, destinaţia, structura optimală a cheltuielilor,
- obiectivele ce trebuie atinse în efectuarea diferitor cheltuieli,
- căile şi metodele ce se realizează pentru atingerea scopurilor reieşind din faptul ca eforturile să fie minime.
Dimensionarea cheltuielilor publice poate fi stabilită prin două mărimi:
- mărimi absolute, mărimea cheltuielilor în valuta naţională
- mărimi relative:
a)cheltuielile publice absolute se raportează la produsul intern brut.
b)cheltuielile publice pe locuitor = cheltuielile publice absolute / numărul populaţiei.
Politica fiscală reprezintă politica în domeniul stabilirii resurselor financiare publice.
Ea stabileşte:
- volumul şi provenienţa resurselor ce pot fi procurate de stat de la fondurile sale
- metode de preluare ce se utilizează în procesul de constituire a fondurilor financiare, deci stabilirea sistemului şi instrumentelor fiscale.
- obiectivele ce trebuie atinse de instrumentele fiscale folosite în procesul de constituire a fondurilor financiare.
Volumul şi provenienţa resurselor financiare se determină în dependenţă de:
- cheltuielile publice care sunt redate de necesarul de resurse financiare,
- produsul intern brut,
- nivelul şi progresivitatea impozitelor.
Fondurile financiar-publice se pot forma în baza unei contribuţii egal plătită de contribuabili sau de o contribuţie diferenţială care depinde de mărimea venitului, de situaţia personală şi de capacitatea de muncă şi domeniul de activitate.
- Politica monetar-creditară – reprezintă activitatea de influenţare a proceselor social-economice prin oferta de bani în vederea realizării principalelor scopuri macroeconomice.
Instrumentele politicii monetar-creditare:
- Operaţiuni pe piaţa deschisă cu hîrtiilor de valoare (vînzarea cumpărarea de către Banca Naţională a Moldovei (BNM) a hîrtiilor de valoare emise de Guvernul ţării ce urmăreşte scopul de mărire sau reducere a cantităţii de bani în circulaţie).
- Modificarea ratei dobânzii (micşorarea sau mărirea ratei dobânzii contribuie la mărirea sau micşorarea resurselor creditare a băncilor comerciale).
- Modificarea cotei rezervelor obligatorii (schimbarea cotei depozitelor obligatorii a băncilor comerciale care se păstrează în numerar la Banca Naţională a Moldovei).
- Intervenţia pe piaţa valutară(stabilizarea cursului valutar prin vînzarea sau cumpărarea monedei de către Banca Naţională a Moldovei).
În schema de mai jos sunt concretizate „Domeniile de manifestare a politicii financiare”:
