La inceput de mileniu, sub presiunea unui complex de determinari de natura economica, tehnologia și politica, procesul internationalizarii intra într-o noua etapa, cea a emergentei unei economii globale, intemeiata pe un sistem de interdependente transnationale în comert, productie și domeniul financiar. în acest proces, transnationalizarii vietii economice ii revine rolul hotarator. Prin caracteristicile sale esentiale (natura economica, structura de organizare, managementul, investitiile directe externe), o societate transnationala are drept cuvant de ordine expansiunea. Ea tinde sa se dezvolte atat în largime, cat și în adancime. Societatile transnationale au demonstrat ca au capacitatea sa transgreseze, atat frontierele nationale, cat și pe cele ale organizatiilor integrationiste interstatale.
Societatile transnationale constituie cea mai importanta forta de determinare și de promovare a interdependentelor mondiale. Ele se manifesta simultan în toate spatiile economice cunoscute – micro- și macromondo, stergand, de fapt, granitele dintre ele. Societatea transnationala inseamna extinderea sferei spatiale a intreprinderii în proportii nebanuite în epoca “cosurilor de fabrica”. Fiecare societate transnationala are drept scop final sa devina o firma globala, care sa manufactureze produse globale. Coca-Cola, Bayer, Sony, Ford, Toyota, ca și multe altele sunt deja, firme globale[1].
Globalizarea este conceputa ca fiind cea mai inalta forma de internationalizare a activitatii economice. O latura a globalizarii este adancirea și expansiunea integrarii corporationale atat în interiorul, cat și intre societatile transnationale. Globalizarea face sa se atenueze, economic, rolul granitelor nationale și sa fie tot mai dificila stabilirea identitatii și originii firmelor internationalizate.
Societatile transnationale constituie “miezul” disputei asupra beneficiarilor integrarii economice globale. în timp ce unii vad societatile transnationale ca exploatatori de resurse umane și materiale fara rezultate majore pentru tari sau comunitate, oponentii considera aceste firme-gigant ca un triumf al capitalismului global, cu un aspect decisiv în reducerea costului de productie și introducerea tehnologiilor avansate în tarile sarace. în randurile opiniei publice, globalizarea și corporatiile multinationale sunt foarte strans legate[2].
Deoarece costurile de transport și barierele comerciale devin din ce în ce mai reduse, devine mai usor a deservi pietele straine prin export în loc de a forma uzine și centre de cercetare în strainatate. Un alt argument ce nu trebuie neglijat este faptul ca firmele ce opereaza într-o singuratara sunt mai atractive prin emisiunile lor de obligatiuni.
Schimbarile ce au loc în organizarea și structurile companiilor multinationale arata ca integrarea economica globala se va intensifica tot mai mult în primele decenii ale sec. al XXI-lea. Portiunea detinuta de companiile multinationale din productia mondiala s-ar putea dubla în urmatorii 25 de ani. Iar schimburile comerciale intre companiile internationale urmeaza sa se extinda în mod semnificativ. Multe corporatii vor deveni efectiv apartride ca rezultat al obiectivului propus, de diversificare pe plan international.
Intre timp, dupa abolirea în anii ’80, de catre mai multe tari, a controlului exercitat asupra burselor, portofoliul investitiilor internationale s-a extins foarte mult. Procesul va continua sa se extinda datorita cresterii unor fonduri cum sunt cele de pensii și mutuale. în sistemul financiar global exista acum 15.000 miliarde USD în fondurile de pensii, dintre care doar fondurile mutuale americane se ridica la 6.000 miliarde USD.
Globalizarea economica, care e un proces ireversibil, deschide noi perspective de dezvoltare, oferind mari oportunitati pentru toate tarile, atat bogate cat și sarace. Globalizarea sporeste rolul comertului international de motor al dezvoltarii. Liberalizarea schimburilor comerciale, ca rezultat al Rundei Uruguay și acordurile multilaterale convenite sub egida O.M.C. dupa aceasta Runda, a integrarii economice regionale și masurile autonome de liberalizare adoptate de numeroase tari, ofera noi posibilitati de promovare și dezvoltare ale societatilor transnationale[3].
Societatea transnationala tine sa-si largeasca continuu sfera de dominatie atat în interiorul tarii de origine, cat și pe piete situate în diferite alte tarii. Orice firma transnationala se manifesta concomitent în trei spatii economice: cel national, autohton, în cazul societatii-mama, cel strain – în cazul filialelor, cel international – ori de cate ori este vorba despre schimburile dintre umanitatile care o compun sau dintre acestea și restul lumii. Prin aparitia și dezvoltarea acestor societati, sfera spatiala de activitate a intreprinderii se extinde considerabil. Ea nu mai este ca odinioara o entitate izolata. Are loc o interactiune, o interpenetratie intre domeniile micro, macro și mondoeconomic[4].
In virtutea relatiilor dintre socitatea-mama și filialele din strainatate, precum și dintre filialele insesi, societatea transnationala isi desfasoara activitatea în cadrul unei piete proprii, care este o piata internationala. Specific acestui tip de piata este ca obiectul schimbului îl constituie produsele intermediare, componente ale unor produse finale, în virtutea specializarii impuse de societatea-mama filialelor sale.
Piata interna a societatilor transnationale este și o piata de capital, de tehnologie sau forta de munca.
Centrul coordonator impune, de regula, unitatilor componente relatii de schimb pe care trebuie sa le intretina intre ele, precum și preturile practicabile. De obicei, preturile la care bunurile sunt schimbate sunt fixate pe baza costului. Sunt insa și cazuri cand societatea-mama impune unei filiale sa cumpere productia alteia la un pret diferit fata de cel practicat pe piata mondiala. Asemenea situatii apar atunci cand se urmareste cucerirea sau castigarea unei pozitii dominante, reducerea cuantumului impozitelor pe venit datorat statului gazda, eludarea controlului schimbului valutar și protejarea fata de fluctuatiile monetare. Astfel subfacturarea materiilor prime, a produselor intermediare, permite filialei care le primeste sa vanda la preturi mai mici. Urmarind maximizarea profitului global, societatile transnationale manipuleaza preturile pentru a mari beneficiul filialei dintara de unde rata impozitului este scazuta și invers. în fine, cand o devalorizare este iminenta, societatea transnationala va cauta sa scoata din tara respectiva cea mai mare parte a profitului și sa o indeparteze spre tarile cu moneda forte. Profitul este, astfel, transferat de la o filiala la alta sau adus în tara de origine, prin mecanismul “pretului de transfer”, pret care se abate considerabil de la valoarea internationala.
Dupa unele aprecieri[5], ponderea comertului intern al societatilor transnationale în comertul mondial a ajuns destul de mare, la circa 30%. în ceea ce priveste greutatea specifica a “pietei interne” a societatilor transnationale în exporturile ei totale, ea difera în raport cu tara ei de origine.
Tinand cont de trasaturile caracteristice ale pietei societatilor transnationale, se poate afrirma ca, în cadrul ei, se diminueaza incertitudinile legate de fluctuatiile preturilor de aprovizionare și comercializare. La granita pietei interne a unei astfel de firme incepe concurenta cu celelalte societati transnationale.
Daca se ia în considerare criteriul investitiilor de capital, se disting doua tipuri de structuri transnationale[6]:
- Structura intravertita presupune o activitate orientata prioritar spre interior. Pe termen lung, investitiile efectuate în tara de origine le depasesc ca volum pe cele externe. Este cazul societatilor transnationale în tarile dezvoltate mari. în 2003, General Electric poseda active interne de circa 190 miliarde USD și active externe de 79 miliarde de dolari. O asemenea structura caracterizeaza și alte societati transnationale din tari dezvoltate mari: Toyota, Hitachi, Fujitsu în Japonia, Renault în Franta, Fiat în Italia. Conform calculelor UNCTAD, aceste companii au cel mai scazut indice de transnationalitate: de la 30,7% (General Electric) la 20% (Hitachi).
- Structura extravertita se formeaza în conditiile unui accent sporit pus pe activitatea externa. Aceasta structura este caracteristica indeosebi societatilor transnationale cu sediul în tari dezvoltate mici. Nestlé (Elvetia) avea în 2003 active externe de aproape 31 miliarde de dolari, fata de numai 3,1 miliarde de dolari în tara de origine. Indicele de transnationalitate UNCTAD al acestor societati transnationale este cel mai ridicat: Nestlé 95,3%, Electrolux (Suedia) 88,7%, Philips (Olanda) 84,9% etc.
Ambele structuri transnationale presupun o diviziune a muncii intrafirma, intre unitatile componente ale societatilor transnationale. Aceasta diviziune se produce fie pe orizontala (ca în cazul industriei de automobile), fie pe verticala (cum se intampla, de exemplu, cu industria petrolului). Rezultatul este dezvoltarea unor retele de tip matriceal, care implica nu numai componentele societatilor transnationale (firma-mama, filialele), ci și firme exterioare, independente, nelegate prin raportul de proprietate. Este vorba de asa numitele aliante strategice interfirme, tot mai numeroase în ultimii ani (Rénault-Volvo, Apple-Sony).
In fruntea topului societatilor transnationale se afla cele de sorginte americana. Un clasament din 2005 al primelor 100 de companii pe plan mondial, dupa valoarea lor de piata, plasa pe primul loc pe General Electric, cu 271,64 miliarde USD.
Cu doua exceptii (Royal Dutch-Shell și Nippon Telegraph & Telephone) celelalte companii sunt americane. în acelasi clasament, 60 din primele 100 și 480 din cele 1000 de companii prezentate sunt de asemenea de origine americana[7]. Companiile americane se mentin în top și în alte clasamente, alcatuite dupa alte criterii: cifra de afaceri (5 din primele 10, locul 1 – General Motors), profitul (7 din primele 10, locul 1 – Exxon).
Topul societăților transnaționale
Tabel nr. 1
|
Societati transnationale |
Procente |
|
General Electric |
100,0 |
|
Microsoft |
76,9 |
|
Royal Dutc-Shell |
72,0 |
|
Coca-Cola |
71,2 |
|
Exxon |
63,5 |
|
Merck |
61,5 |
|
Pfizer |
49,0 |
|
Nippon Telegraph & Telephone |
48,2 |
|
Wall Mart Stores |
45,5 |
|
Intel |
44,6 |
Sursa:World Investiment Raport”, UNCTAD
Expertii UNCTAD, la randul lor, au publicat un clasament al societatilor transnationale (top 10), pentru anul 2005, dupa activele externe: 6 din primele 10 companii sunt americane, pe locul 1 aflandu-se General Electric.
Evolutia unei societati transnationale nu este liniara. Ea inregistreaza oscilatii puternice. Astfel, în topul mondial, intr-un singur an (2004-2005), Pfizer (S.U.A.) ajunge pe locul 7, de pe locul 20, gratie succesului deosebit cunoscut de noul sau produs Viagra; Danone (Italia) salta peste 100 de locuri. Recordul îl detine Lehman Brothers (S.U.A.) care castiga 345 locuri.
In acelasi interval s-au produs și caderi. Cele mai spectaculoase au fost caracteristicile unor mari banci japoneze: Bank of Tokyo-Mitsubishi de la pozitia 15 la 68, Sumitomo Bank 50-131, Sanwa 65-156, Dai-Ichi Kongyo 62-211, Fuji Bank 64-287. Motivul este criza puternica în care au intrat, datorita fortarii speculatiilor și a excesului de credite neperformante acordate. “Monstrii sacri” nu sunt scutiti de neplaceri: dupa valoarea de piata, General Motors ajunge pe locul 69 în topul mondial.
Multe dintre marile companii aflate în top cu ani în urma nu se mai regasesc, în prezent, pe primele locuri. Cauzele sunt diferite. Dupa “Standard and Poors 500”, 14 dintre primele 20 de companii în anul 1964 nu mai figureaza în topul respectiv, în 2005. Cazul cel mai celebru este al companiei Standard Oil care, suportand rigorile legislatiei americane anti-trust, a fost dezmembrata. Sunt insa și cazuri în care constanta caracterizeaza evolutia societatilor transnationale. Unele mari companii reusesc sa se mentina în top ani indelungati: General Electric, Exxon, IBM, ATT, Toyota, Nestlé, Unilever, British Petroleum si, mai ales Royal Dutch-Shell. De o constanta remarcabila dau dovada societatile transnationale din tari mici: Roche și Nestlé (Elvetia), Ericsson și Electrolux (Suedia), Asea-Brown-Boveri (Suedia-Elvetia) etc.
Raportul de forte dintre societatile transnationale se poate evidentia și în functie de situatia existenta în diverse ramuri industriale, precum și în sectorul bancar. Astfel, s-a realizat o evidentiere a raporturilor de forte dintre societatile transnationale prin compararea valorii de piata a fiecarei firme cu cea a firmei lider pe domeniile: productia de calculatoare electronice, de software, electronica industriala și a echipamentului electric, industria aerospatiala și de aparare, chimica, farmaceutica, automobile, industria petrolului și în domeniul bancar [8].
In domeniul producerii de calculatoare electronice (hardware), fata de anii anteriori, situatia ramane neschimbata. Pozitia de cvasimonopol a lui IBM nu este amenintata. Piata continua sa fie dominata de firmele americane. Luand drept baza de comparatie valoarea de piata a lui IBM (11.0791 milioane USD), potentialul financiar al celor mai importante companii se prezinta astfel (in procente):
1. IBM (S.U.A.)100
2. HEWLETT-PACKARD (S.U.A.)..58
3. DELL COMPUTER (S.UA.)48
4. COMPAQ COMPUTER (S.U.A.)..38
5. FUJITSU (JAPONIA)….19
In industria de software, dominatia americana este și mai accentuata. Microsoft este, practic, un monopol. Cu o valoare uriasa (208.984 milioane USD), mai mare de 1,9 ori decat cea a lui IBM, nu se simte amenintata decat de legislatia americana antitrust. Pe locul 2, la mare distanta (numai 27% din valoarea de piata a lui Microsoft) se afla compania germana SAP, urmata de Oracle (S.U.A.).
Domeniul electronicii industriale și al echipamentului electric îl are lider incontestabil pe Generalul Electric, cea mai puternica corporatie din lume, cu o valoare de piata de 27.168 milioane USD, în 2005. Firmele rivale, par niste pitici pe langa gigantul american – foarte diversificat. Valoarea de piata a celorlalte firme raportate la cea a lui General Electric reprezinta: Lucent Technologies (S.U.A.) 34%, Ericsson (Suedia) 20%, Siemens (Germania) 14%, Alcatel (Franta) 13%, Asea Brown-Boveri (Suedia-Elvetia) 11%, Hitachi (Japonia) 8%. în acest domeniu fuziunile intre “cei mici” nu vor putea zdruncina pozitia lui General Electric.
In industria aerospatiala și de aparare, dominatia S.U.A. este totala. Firmele americane beneficiaza de cea mai puternica piata de stat din lumea axata pe uriasele comenzi ale departamentului Apararii și ale NASA. în 2005, Boeing se afla pe primul loc, cu o valoare de piata de 46.496 milioane USD. în raport cu Boeing, potentialul financiar al celor mai importante firme era urmatorul: Lockheed-Martin (S.U.A.) 47%, United Technologies (S.U.A.) 46%, Hughes Electronics (S.U.A.) 43%, Rartheon (S.U.A.) 40%, British Aerospace 34%.
Replica europeana s-a concretizat în realizarea primului supersonic de pasageri (Concorde) și Airbus-ului, ambele fiind rezultatul cooperarii franco-britanice, în primul caz, și al celei franco-germane, în cel de-al doilea. Productia lui Concorde a fost oprita, datorita costului ridicat de exploatare și poluarii fonice. în schimb, un consortiu (Franta, Germania, Marea Britanie) se remarca în domeniul lansarii satelitilor artificiali cu ajutorul rachetei Ariane10.
In industria chimica, concurenta se desfasoara, indeosebi, intre companiile americane și cele germane. Pe primul loc se afla Du Pont (S.U.A.) cu o valoare de piata de 87.106 milioane USD. Ea era superioara fata de cea a firmelor clasate în continuare dupa cum urmeaza: cu 60% – Bayer, cu 62% – Monsanto (S.U.A.), cu 66% – Hoechest, cu 67 % – BASF.
Si în aceasta ramura se remarca un important decalaj de potential financiar intre prima clasata și urmaritoarele sale.
Bayer (avand o participare de 19% și în industria farmaceutica), Hoechest și BASF previn prin dezmembrarea vechiului trust sfarsitul ultimului razboi mondial. în prezent, fiecare dintre cele trei noi societati este mai puternica decat firma de origine. Prestigiul lui Bayer provine din lunga lista a investitiilor, incepand cu celebra aspirina, continuand cu cauciucul sintetic, procedeul AGFA-color etc. O trasatura comuna a acestor firme germane este faptul ca la conducere se afla universitari-savanti în chimie. Marele dezavantaj al firmelor germane este lipsa materiilor prime vitale (petrol, gaze naturale) pe teritoriul tarii [9].
Industria farmaceutica detine o pozitie de invidiat în economia tarilor dezvoltate: ea nu a cunoscut criza. Cererea a fost intotdeauna salvabila, iar piata în continua crestere. Explicatia rezida în ampla dezvoltare a sistemului asigurarilor de sanatate. Firmele cele mai importante de pe piata medicamentelor sunt apropiate ca potential financiar. Pe locul 1 se afla compania americana Merck. Valoarea de piata a celorlalte firme raportate la prima este: Pfizer (S.U.A.) 95%, Novartis (Elvetia) 83%, Bristol Myers Squilele (S.U.A.) 77%, Roche (Elvetia) 71%, Glaxo Wellcome (Marea Britanie) 69%, Johnson & Johnson (S.U.A.) 66%, Eli Silly (S.U.A.) 49%, American Home (S.U.A.)45%.
Lupta de concurenta se duce intre americani și europeni. Firma clasata pe locul 3 Novartis, este rezultatul fuziunii dintre Sandoz și Ciba-Geigy – binecunoscute prin performantele lor. Succesul companiilor americane se datoreaza uriaselor investitii în cercetarea stiintifica. Merck a declansat lupta anti-sida, iar Pfizer dupa ce a lansat celebra pilula Viagra, a trecut la cercetari mai intense care au drept scop cresterea performantelor memoriei umane.
In industria petrolului primul loc a fost disputat de doi giganti: Exxon (american) și Royal Dutch-Shell (anglo-olandezi). De la un an la altul cele doua companii fac schimb de locuri intre ele. în anul 2005, Royal Dutch-Shell a avut o valoare de piata (195.684 milioane USD) putin mai mare (cu 12%) decat cea a marelui sau rival, dar cu 56% superioara celei a lui British Petroleum. Celelalte firme Mobil (S.U.A.), ENI (Italia) se afla la distante și mai mari ca potential financiar. în aceasta ramura, în 1998, au avut loc importante concentrari de forte: Mobil este achizitionat de Exxon, iar Amoco (S.U.A.) de British Petroleum. Pentru sec. al XXI-lea se intrevede o impartire a pietei intre cele trei firme.
Industria de automobile este un barometru al mersului economiei unei tari. Deoarece incorporeaza în produsul finit o mare cantitate de componente realizate în numeroase alte ramuri (electronica, petrochimie, metalurgie etc.), ea are un puternic efect de atenuare. Anii ’90 marcheaza iesirea din randurile marilor producatori auto a celor britanici. Celebrul Rolls-Royce a fost cumparat de Volkswagen. în ultimii 30 de ani, numeroase au fost firmele producatoare de automobile care au disparut. Concurenta este acerba în aceasta ramura. în 2005, pe primul loc se plasa firma japonezaToyota cu o valoare de piata de 94.345 milioane USD. în ceea ce priveste celelalte firme, valoarea lor de piata raportata la aceea a companiei japoneze reprezenta: Ford 67%, Daimler Benz 55%, General Motors 51%, Honda 35%, Volkswagen 33%, BMW 27%, Renault 13%. Trecand de la economia simbolica la cea reala, dupa numarul de automobile produse în 1998, ordinea marilor companii este urmatoarea (in milioane de bucati): General Motors (7,5), Ford (6,8), Volkswagen (4,6), Toyota (4,5), Daimler Chrysler (4,0).
Industria de automobile se remarca printr-o intensificare a fuziunilor și absorbtiilor: nasterea lui Daimler-Chrysler, achizitia diviziei de automobile Volvo de catre Ford. Este semnificativ ca aceste operatiuni se desfasoara pe axa Europa-America în timp ce firmele nipone se abtin. Piata mondiala a automobilelor prezinta urmatoarele trasaturi:[10]
– este o piata oligopolistica;
– cuprinde doua segmente: cel al automobilelor de lux (limuzinele Rolls-Royce, Mercedes, BMW, Cadillac-ul și masini sport – Ferrari, Maseratti, Porsche), pe de o parte, și al automobilelor de serie mare, pe de alta parte;
– datorita transnationalizarii productiei sunt tot mai numeroase “automobilele mondiale”. Mondializarea productiei a devenit un fapt evident; de exemplu, Ford Escort este asamblat în S.U.A., Germania și Marea Britanie, cu piese produse în Italia, Marea Britanie, Japonia și Brazilia;
– pragul de saturatie în tarile dezvoltate este foarte aproape; în consecinta, se pune un accent sporit pe modelele de capacitate cilindrica și dimensiuni reduse.
Centrele de putere din domeniul bancar sunt diseminate. Bancile transnationale din S.U.A., Japonia, Marea Britanie, Germania, Franta și Elvetia isi disputa în permanenta locurile fruntase. Pana la mare criza asiatica, bancile japoneze s-au aflat într-o puternica ofensiva; în prima jumatate a anilor ’90, ele ocupau în bloc primele locuri din lume. în prezent, aceste banci suporta consecintele unei politici agresive, caracterizata prin speculatii riscante. Dupa caderea bancilor japoneze, cele britanice și americane au revenit în forta[11].
In 2005, în clasamentul celor mai puternice banci din lume, dupa valoarea lor de piata, pe primul loc se afla grupul britanic Lloyd’s (cu 78.275 milioane USD). Valoarea de piata a celorlalte banci în raport cu cea a liderului reprezenta (in acelasi an, în procente): Nations Bank (S.U.A.) 93%, Citicorp (S.U.A.) 86%, HSBC Holdings (Marea Britanie) 74%, Bank of America 72%, Bank of Tokyo-Mitshubishi 61%, Deutsche Bank 59 %, Union des Banques Suisse-UBS (Elvetia) 55%. în acelasi an, Deutsche Bank a achizitonat Bankers Trust (S.U.A.), fapt care a propulsat-o în pozitiile superioare, în perioada imediat urmatoare.
Bancile elvetiene ocupa o pozitie aparte. Ele reusesc sa se mentina în top de foarte mult timp, dovedind o mare stabilitate. Elvetia este una din tarile cu cea mai densa retea bancara, raspandita pe toate continentele. Marile sale banci sunt foarte active în finantarea operatiunilor de comert international prin credite pe termen lung. Ele se ocupa și cu plasamente de capital în strainatate, precum și cu operatiuni cu devize și aur. Bancile elvetiene, superior organizate, constituie un punct de atractie și datorita strictului secret al operatiunilor, conturilor lor cu numar devenind faimoase. în domeniul bancar, situatia este volatila, de la un an la altul apar schimbari în ordinea de clasificare.
Asadar, dupa aceasta prezentre generala a societatilor transnationale se impun cateva concluzii:
- companiile american detin pozitii cheie în majoritatea cazurilor;
- firmele japoneze, în anumite domenii, nu se regasesc deloc (productia de software, industria aeronautica, medicamente) sau joaca un rol secundar (productia de hardware, electronica industriala și echipament electric). în schimb, ele se remarca în industria de automobile, în electronica de larg consum (Sony), în sectorul bancar și în cel de asigurari.
- actualii lideri isi vor mentine pozitia în hardware și software, în domeniile aerospatial și chimie;
- domeniile unde se vor produce modificari repetate vor fi industria de automobile, de medicamente și sectorul financiar-bancar.
[1] Sterian Dumitrescu, Ana Bal – “Economia mondiala”, Ed. Economica, Bucuresti, 1999, pag. 44
[2] The Business Week Global 1.000 Leaders” in Business Week, 13 iulie 2005, pag. 41-43.
[3] Roy Kindleberger – “Les mouvements internationaux des capitaux”, Ed. Dunod, Paris, 2010, pag. 161.
[4] Peter Dicken – “Global shift. The internationalization of economic activity”, The Guiford, New York, 1992, pag. 59.
[5] “World Investiment Raport”, UNCTAD, 2005, pag. 36.
[6] Sterian Dumitrescu, Ana Bal, op. cit., pag. 161.
[7] “World Investiment Raport”, UNCTAD, 2005, pag. 36.
[8] The Business Week Global 1.000 Leaders” in Business Week, 13 iulie 2005, pag. 41-43
[9] Dunning Sohn – “Explaining International Production”, Unwin – Hyman, London, 1988, pag. 13
[10] Sterian Dumitrescu, Ana Bal, op. cit., pag. 185.
[11] Henry Wendt – “Global Embrace Corporate Challanges In Transnational Word”, New York, 1996, pag. 56.
