Publicat în

Tranziţia la economia de piaţă

Direcţii generale ale transformărilor de piaţă

 

         Transformările politice şi economice ale fostelor ţări comuniste presupune crearea unor sisteme politice, dar şi o garantare a drepturilor civile ale persoanelor din fostele ţări comuniste, necesitând şi o modificare amplă în domeniile legislativ şi instituţional, astfel în plan economic se cerea:

  • reconstrucţia unor instituţii şi mecanisme proprii economiilor capitalisme, catre dispăruseră sau funcţionau atrofiat în economia de comandă;
  • redefinirea rolului statului în economie.

 

Transformarea sistematică presupune efectuarea a trei categorii principale de modificări:

  1. modificări instituţionale şi structurale: cel mai important era instituirea dreptului de proprietate privată, care la rândul ei era urmată de concurenţă (aceasta trebuia creată şi protejată), iar apoi instituirea relaţiilor de tip contractual dintre agenţii economici şi aceasta deoarece contractul este suportul juridic de manifestare a libertăţii agenţilor economici, el cuprinde drepturile, obligaţiile, dar şi răspunderile lor. Proprietatea particulară creează premisele unei alocări eficiente a resurselor prin corelarea stimulentelor cu rezultatele activităţii economice.
  2. dereglementarea economiei şi crearea pieţelor concurenţiale prin măsuri de liberalizare a preţurilor, a cursurilor de schimb, dar şi a comerţului exterior: edificarea unor pieţe concurenţiale presupune:
  • o negociere liberă a preţurilor mărfurilor sau serviciilor pe diferite pieţe;
  • crearea şi protejarea concurenţei

Aceste condiţii garantează stabilirea de preţuri corecte, remuneratorii pentru producători şi echitabile pentru cumpărători. Pieţele concurenţiale pot fi asociate cu utilizarea eficientă a unor resurse limitate, cu cele mai reduse costuri şi capacitatea de adaptare la schimbările intervenite în raportul dintre cerere şi ofertă. În ceea ce priveşte revizuirea rolului statului, rolul acestuia este să instituie regulile de joc din economie şi să vegheze ca ele să fie respectate:

  • este necesară restrângerea treptată a rolului statului de principal agent economic şi a celui de agent unic de coordonare a raporturilor economice;
  • totodată statul trebuie să asigure oferta de bunuri colective (educaţie, sănătate, securitate internă);
  • deci economiile în tranziţie sunt reconstruite prin acţiunea simultană a forţelor pieţei (acţiunea liberă a agenţilor economici), dar şi prin intervenţia statală.
  1. realizarea macrostabilităţii economice: construirea instituţiilor economiei de piaţă înseamnă şi construirea raporturilor sociale, care să asigure sau nu un echilibru în ţările în tranziţie. S-a cerut astfel dezvoltarea unor instituţii care să asigure protecţie socială persoanelor defavorizate, ca urmare a construcţiei unor raporturi sociale de solidaritate între diferite categorii sociale. Originea succesului economiilor capitaliste se află în echilibrul dintre eficienţa mecanismelor instituţionale şi structurile economice şi menţinerea coeziunii sociale echilibrate, care de regulă este rezultatul intervenţiei statale.
  • factorii care determină realizarea acestor deziderate se referă în principal la gradul de deschidere externă a oricărei economii, dar şi la adâncirea interdependenţelor economice cu ceilalţi actori din economia mondială;

 

Tranziţia presupune şi schimbări profunde de mentalitate şi comportament pentru toate categoriile sociale: poticieni, manageri. Concepţiile formulate de reprezentanţii celor două mari instiruţii financiare FMI şi BIRD, avansate sub forma unui pachet de recomandări, au constituit de fapt liniile directoare ale reformei economice din ţările în tranziţie. În perioada au existat 1990-1998 două mari tipuri de reforme:

  1. pentru perioada 1990-1997 Consensul de la Washington conţinea sintetic următoarele recomandări de politici economice:
  • dereglementarea economiei;
  • liberalizarea masivă şi rapidă a preţurilor;
  • disciplină fiscală severă;
  • reformarea cheltuielilor publice şi a sistemului de impozitare;
  • liberalizarea ratei dobânzii şi a politicii financiare;
  • liberalizarea cursului de schimb;
  • liberalizarea ISC;
  • liberalizarea comerţului exterior;
  • privatizarea rapidă.

Toate aceste recomandări sunt de inspiraţie neoliberală, având ca suport studii şi analize anterioare privind creşterea economic între anii 50 şi 80.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *