La începutul anilor 1990, economia românească se afla într-o situaţie particulară generată de efortul imens derulat pe tot parcursul anilor 1980 pentru plata datoriei externe şi realizarea concomitentă a unui plan investiţional exagerat, dar şi de modul violent în care a avut loc schimbarea de sistem.
Astfel, după 1990, s-au diminuat drastic importurile, limitându-se numai la materiile prime necesare funcţionării unor ramuri industriale, eliminându-se cele din sfera bunurilor de consum, deşi piaţa internă nu era pregătită să le producă, s-a orientat producţia exclusiv către export, indiferent de condiţiile economice- rentabilitate, eficienţă, curs de revenire.
Investiţiile au fost dirijate către sectoare în care amortizarea presupune perioade foarte lungi de timp, iar finanţarea acestora nu era asigurată, bazându-se în multe cazuri exclusiv pe munca nesalarizată.
În mod similar s-au petrecut lucrurile şi în agricultură, unde baza a constituit-o forţa de muncă îmbătrânită şi unde elementele de progres tehnic au fost o prezenţă sporadică. Toate acestea au condus la izolarea economică, chiar şi în cadrul sistemului socialist, unde România se remarcă prin lipsa totală de transparenţă, dialog şi deschidere spre realităţi economice şi sociale evidente.
Multe din măsurile economice propuse imediat după începutul anului 1990 au fost arbitrare, contradictorii sau, datorită necunoaşterii mecanismelor de funcţionare a economiei de piaţă, aplicarea lor a fost secvenţială şi lipsită de eficienţă.
Eroarea principală a constatat, în falsa convingere că desfiinţarea planificării centralizate, liberalizarea comerţului, a preţurilor sunt condiţii suficiente pentru apariţia unui sistem de piaţă care să conducă automat la realizarea bunăstării.
Realitatea s-a dovedit mult mai complexă, mai dură, demonstrând că introducerea mecanismului pieţei este posibil numai paralel cu construcţia unui context socio-economic favorabil.
Lipsa cronică de pe piaţă a unor produse de strictă necesitate, criterii şi metode aberante de planificare a vânzării etc. au generat şi dezvoltat o piaţă paralelă de dimensiuni considerabile. Deşi nu pot fi prezentate statistici, este important de subliniat că în ultimii ani ai deceniului opt s-a renunţat practic la importul de cafea şi ţigări cu filtru, piaţa acestor produse fiind cedată conştient economiei paralele.
Motivaţia clasică, respectiv producţia insuficientă, lipsa de materii prime, dezinteresul şi incompetenţa unor factori de decizie, nu poate fi negată, dar, analizând post factum cele prezentate, consider că o parte importantă a tuturor acestor situaţii a fost provocată conştient şi a căpătat dimensiuni amplificate, fiind generatoare de importante câştiguri ilicite pentru anumite structuri profesionale care prin aceste activităţi au făcut trecerea de la modesta piaţă paralelă la structurile organizate ale economiei subterane, acumulând importante venituri ilicite.
Această evoluţie a fost stimulată de haosul legislativ care a caracterizat perioada imediat următoare momentului 1989, când, în spatele unor îndelungi şi repetate teorii despre echitate şi corectitudine, s-au derulat importante operaţiuni necontrolate, oneroase[1].
Astfel, legislaţia economică a apărut cu întârziere, neadaptată realităţii, încercând cu stângăcie să împace concomitent şi imensul aparat birocratic de stat, dar să şi promoveze măsuri de stimulare a iniţiativei private.
În fapt, rezultatul acestor măsuri s-a concretizat în blocarea întregului sistem economic, respingerea potenţialilor mari investitori, scurgerea fără control a avuţiei naţionale şi concentrarea artificială a unor importante valori materiale şi băneşti în mâinile câtorva oameni de afaceri.
Adăugând la aceste elemente necunoaşterea de către funcţionarii aparatului de stat a principiilor de funcţionare a economiei de piaţă, precum şi corupţia ce a cuprins aceste categorii profesionale, a rezultat mediul economico-social favorizant pentru economia subterană.
[1] Rădulescu Stela Aurelia, Moşteanu Tatiana- Evaziunea fiscală în România în perioada de tranziţie, A.S.E., 2006, pag. 153
