Diversificarea şi intensitatea intervenţiilor statului, îndeosebi în domeniul economic, au impus redimensionarea importanţei Trezoreriei, având în vedere amploarea fluxurilor care se derulează prin intermediul său. În funcţie de modul în care statul s-a angajat sau dezangajat în viaţa economică, după cel de-al doilea război mondial, se pot evidenţia următoarele faze specifice în evoluţia Trezoreriei publice:
- faza de expansiune, care a urmat războiului, în care Trezoreria a preluat insuficienţele pieţei şi ale circuitelor financiare, fiind singura instituţie care putea impune restricţii şi oferi avantaje;
- faza de restrângere, specifică perioadei 1960 – 1975, în care Trezoreria a cunoscut o relativă dezangajare economică, s-a caracterizat prin transferul către alte organisme financiare sau către pieţe financiare a sarcinii acoperirii cheltuielilor publice suplimentare (aşa-numita debugetizare). Această fază a avut ca obiectiv revenirea la o Trezorerie neutră, dezangajată, care nu se implică în economie;
- faza reconsiderării mecanismelor de intervenţie a statelor, amorsată la mijlocul anilor ’70, accentuând voluntarismul şi selectivitatea intervenţiilor pentru atingerea unor obiective precise;
- faza resorbţiei intervenţiilor publice, după anul 1985, favorizată de expansiunea sectorului particular, de ameliorarea fluxurilor bancare şi financiare, ceea ce a condus la relaxarea mecanismelor de piaţă, accentuarea concurenţei, precum şi deschideri financiare spre exterior.
Trezoreria, în sensul de tezaur, reprezintă locul în care se păstrează şi se gestionează banii statului. Mai mult decât atât, Trezoreria este învestită cu o misiune importantă: asigurarea corectei efectuări a fluxurilor de încasări şi cheltuieli, veghind permanent la ajustarea acestora.
Trezoreria se referă atât la funcţiile, cât şi la organele administrative angrenate în operaţiunile aferente finanţelor publice, respectiv: execuţia de casă a bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale; constituirea şi utilizarea unor fonduri extrabugetare şi/cu destinaţie specială; gestiunea datoriei publice interne şi externe; efectuarea unor operaţiuni financiare ale statului (depozite, împrumuturi de stat şi rambursarea acestora, plasamente ale statului etc.).
În România, organizarea execuţiei operaţiunilor privind finanţele publice prin Trezoreria statului s-a introdus din anul 1992. Această importantă măsură a condus la completarea cadrului instituţional prin care s-a creat posibilitatea ca statul să stabilească şi să aplice politica de venituri şi cheltuieli, organizându-şi activitatea financiară atât la nivel central, cât şi în teritoriu. Astfel, s-a acţionat în vederea creşterii răspunderii utilizării banului public şi asigurării finanţării obiectivelor şi acţiunilor aprobate.
Prin activitatea de trezorerie, se pot cunoaşte şi rezolva toate implicaţiile specifice gestiunii financiare publice. De asemenea, Trezoreria facilitează folosirea de către Ministerul Finanţelor Publice a instrumentelor de analiză şi supraveghere a realizării echilibrului financiar, monetar şi valutar, precum şi a datoriei publice.
Trezoreria publică a preluat atribuţiile execuţiei de casă a bugetului public, la care s-au adăugat noile atribuţii rezultate din reorganizarea finanţelor publice, în sensul creării unui sistem propriu pentru urmărirea şi execuţia procesului bugetar. Astfel, Ministerul Finanţelor Publice a autorizat înfiinţarea de trezorerii în cadrul organelor financiare subordonate, şi anume: direcţii generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi ale municipiului Bucureşti; administraţii financiare: circumscripţii fiscale şi percepţii rurale.
Trezoreria este concepută ca un sistem operaţional în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin care se efectuează, în principal: operaţiunile financiare şi băneşti, bugetare şi extrabugetare ale sectorului public şi contabilitatea acestora; controlul fiscal asupra încasării la termen a veniturilor publice; controlul asupra finanţării cheltuielilor instituţiilor publice; refinanţarea deficitului bugetar: lansarea împrumuturilor de stat; plasarea disponibilităţilor sectorului public.
În baza cadrului legal constituit, s-a conceput un sistem unitar de organizare şi funcţionare a trezoreriilor finanţelor publice, atât la nivel central, cât şi la nivel local. Avantajele acestui sistem sunt:
- organizarea controlului financiar, prin organele proprii ale Ministerului Finanţelor Publice, în următoarele direcţii: urmărirea îndeplinirii obligaţiilor către buget de către toţi contribuabilii, prin organizarea evidenţei pe plătitori; efectuarea cheltuielilor de către instituţiile publice , în limita creditelor bugetare aprobate;
- perfecţionarea sistemului informaţional şi decizional în ceea ce priveşte rapiditatea, relevanţa şi acurateţea raportărilor privind urmărirea execuţiei bugetare şi a operaţiunilor de trezorerie. În acest fel, Ministerul Finanţelor Publice dispune de instrumentele necesare pentru stabilirea strategiei pe termen scurt şi lung în domeniul finanţelor publice;
- desfăşurarea activităţii de trezorerie cu costuri mai reduse comparativ cu cele înregistrate până la înfiinţarea Trezoreriei, când execuţia de casă a bugetului se efectua prin sistemul bancar. Pentru acoperirea deficitului bugetului de stat sunt folosite direct disponibilităţile aflate în contul Trezoreriei, inclusiv disponibilităţile instituţiilor păstrate în conturile Trezoreriei publice. Creşterea eficienţei se realizează prin localizarea operativă a întârzierilor de plăţi, identificarea nerespectării legii în stabilirea veniturilor cuvenite statului, neplata lor la termen şi acţionarea urmăririi încasării impozitelor şi taxelor. Sporirea eficienţei are loc şi pe seama controlului plăţilor în ceea ce priveşte încadrarea lor în volumul creditelor bugetare aprobate pe subdiviziunile clasificării bugetare.
În cadrul sistemului finanţelor publice, Trezoreria are un rol foarte important, care se manifestă pe multiple planuri: asigurarea execuţiei bugetului public naţional privind încasarea veniturilor şi efectuarea plăţilor dispuse de ordonatori în limita creditelor acordate; casier al sectorului public, prin care se asigură încasarea veniturilor, efectuarea plăţilor şi păstrarea disponibilităţilor; asigurarea evidenţei contabile privind execuţia de casă pentru toate operaţiunile de încasări şi plăţi; asigurarea controlului fiscal asupra încasării veniturilor publice şi a controlului financiar preventiv asupra efectuării plăţilor.
Rolul Trezoreriei finanţelor publice este reliefat de rapiditatea şi operativitatea circuitelor realizate prin fluxurile fiscale şi fluxurile de cheltuieli publice, precum şi de posibilitatea cunoaşterii, previzionării, urmăririi şi menţinerii echilibrului dintre fluxuri pe tot parcursul execuţiei bugetare în scopul asigurării în permanenţă a disponibilităţilor băneşti.
