Uzual, trezoreria instituțiilor publice definește totalitatea disponibilităților încasate și plătite de acestea, în condițiile legii. Potrivit Legii finanțelor publice 500/2002, instituțiile publice efectuează operațiuni de încasări și plăți prin trezoreria statului iar pentru disponibilitățile în valută pot efectua operațiuni prin banci comerciale.
Asigurarea surselor de finanțare a instituțiilor publice se face potrivit legii: integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, din venituri proprii și subvenții, integral din venituri proprii. Această prevedere a impus organizarea disponibilităților după anumite reguli și principii.
