Turismul rural, ca parte integranta a întregului angrenaj al turismului, implica o activitate turistica. Mediul înconjurator si comunitatile locale sunt elementele sale de baza si, de aceea, sunt direct implicate în receptarea de beneficii si costuri.
Motivatiile specifice turismului rural sunt urmatoarele:
– reîntoarcerea la natura nemodificata, motivatie valabila pentru toate categoriile de vârsta, sex, socio-profesionale, statut social, rezultat al trebuintei de conservare, sanatate, confort fizic si spiritual, ce demonstreaza ca, omul modern nu se poate rupe de cadrul originar de viata, iar contactul lui cu mediul rustic are ecouri largi în mecanismul echilibrului functional;
– cunoasterea si adeziunea temporara la grupurile de apartenenta specifice zonelor rurale, dintre care se desprind familia de tip patriarhal, comunitatea locativa, grupul de munca, grupul folcloric. în acest cadru, turistul îsi recapata conditia de membru al comunitatii, reputatia, prestigiul, consideratia celorlalti, precum si posibilitatea de a participa la actiuni comune creatoare;
– cunoasterea, întelegerea, inventarea si elaborarea contactului nemijlocit cu piese ale tezaurului istoriei nationale, ale folclorului, ocupatiilor traditionale si obiceiurilor populare transforma vacantele rustice într-un veritabil proces de asimilare a unor noi si numeroase cunostinte si de dobândire a unor deprinderi ce dau turistilor satisfactii personale si sentimentul utilitatii. în acelasi timp, prin initierea în mestesuguri si ocupatii traditionale locale, turistii îsi pot manifesta din plin aptitudinile creative personale, iesind din monotonia si rutina activitatilor cotidiene;- motivatii estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate, armonie, naturalete, ce îndeamna pe majoritatea turistilor sa se considere privilegiati pentru posibilitatea de a vizita locuri atractive prin pitorescul si farmecul lor;
– curiozitatea, satisfacuta prin informatii asupra ospitalitatii populare, obiceiurilor gastronomice, artizanatului si ritualurilor satesti;
– odihna, cura de aer si de fructe, consumul de alimente proaspete si terapia ocupationala;
– sportul, vânatoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile si drumetiile, care capata o nota autentica, lasând loc suficient initiativei, imaginatiei si înclinatiilor individuale.
Pornind de la aceste considerente semnalam prezenta unei forme de turism specifice – turismul rural – care valorifica resursele turistice locale (naturale, culturale si economice) ca si dotarile si echipamentele, inclusiv pensiunile agroturistice. Practic, turismul rural include o paleta larga de modalitati de cazare, de activitati, evenimente, festivitati, sporturi si distractii, toate acestea desfâsurându-se într-un mediu tipic rural.
Turismul rural poate fi considerat un raspuns la necesitatile micii exploatari agrare, cu probleme de continuitate, care permite familiilor de agricultori sa ajunga la un nivel de viata care compenseaza dificultatile vietii rurale si aduce o anumita autonomie fata de sectorul agroindustrial.
Dezvoltarea turismului trebuie ,sa se faca gradat, fara sa provoace vreun impact. Trebuie sa se bazeze pe utilizarea sustinuta a resurselor, pe revitalizarea economiilor locale, pe integrarea populatiei locale si pe o dezvoltare planificata si controlata care sa nu duca la aparitia unui fenomen de masa, care sa aiba un impact scazut si sa fie sustinuta.
Principala problema care apare atunci când se pune problema turismului rural este sustinerea, mai precis capacitatea de a satisface cererea, asigurând o mentinere în timp a ofertei.
În definitiv, este vorba de stabilirea unui circuit închis si bidimensional între natura si resursele economice. Natura trebuie sa creeze resurse economice (prin intermediul turismului), în timp ce aceasta activitate trebuie sa fie capabila sa contribuie, sa mentina si sa îmbunatateasca cantitatea si calitatea resurselor naturale existente.
Necesitatea turismului rural raspunde unei triple perspective: cea a operatorilor, în masura în care diversificarea ofertei poate modifica cresterea competitivitatii sectorului; cea a turistilor, pentru ca se ofera raspunsuri oportune privind satisfacerea noilor necesitati de relaxare si, în sfârsit, cea a autoritatilor publice, deoarece aplica strategii de îmbunatatire calitativa a turismului, atât în timp, cât si în spatiu. Orice proces de planificare a turismului rural implica doua directii mari de actionare. Pe de o parte, crearea infrastructurilor necesare pentru ca impacturile fizice negative ale turismului sa fie minime, si, pe de alta parte, educatia agentilor implicati în turismul rural, în mod direct sau indirect.
Infrastructura reprezinta toate elementele care, în cadrul zonei turismului alternativ, sunt destinate sa reduca impactul negativ al vizitatorilor în zona (cosuri de hârtii, zone de odihna, servicii de curatenie, brosuri, afise care indica modul corect de comportare etc.) si sa potenteze oportunitatile (cu o oferta diversificata si încercând sa disperseze vizitatorii din punct de vedere spatial si temporal).
Educatia este al doilea pilon al planificarii turismului rural[1] si consta în crearea unei constiinte respectuoase fata de mediul înconjurator, tinând cont de cele doua colectivitati receptoare, vizitatorii si comunitatile locale. Functia educativa poate fi realizata printr-o comunicare personala (ghizii trebuie sa fie formati sa protejeze spatiul natural de care sunt responsabili si, de asemenea, comunitatile locale) si prin forme de comunicare non-personale, ca: mijloace de comunicare în masa, mijloace care se adreseaza în mod special vizitatorilor (distribuirea de prospecte, emisiuni audio-vizuale, afise etc.). Trebuie sa se tina seama de faptul ca, în planificarea acestor activitati, atentia cea mai importanta se acorda mediului înconjurator.
Exista o multitudine de argumente în favoarea dezvoltarii turismului rural, constând în efectele imediate sau pe termen lung, de natura economica, sociala, culturala etc. induse de organizarea rationala a spatiilor rurale.
Astfel, dezvoltarea ofertei de cazare conduce la aparitia unui cadru construit de calitate, ce are ca efect îmbunatatirea aspectului arhitectonic al satului. Apar mutatii în conceptia celor care construiesc, care vor accepta ideea consultarii unui arhitect în vederea realizarii unei case functionale, gospodaria taraneasca se consolideaza, gradul de confort va fi mai ridicat, atât în beneficiul turistului, cât si al proprietarului. Gazdele vor deveni mai prospere decât restul locuitorilor satului si prin urmare vor fi mai dispuse sa investeasca în scopul cresterii nivelului lor de trai, ca si în scopul prosperarii comunitatii rurale.
Urmare a intensificarii circulatiei turistice se dezvolta activitati economice pe plan local (agricultura, prelucrarea materiilor prime, industria usoara, mestesugurile) pentru a satisface o cerere sporita de produse agricole si neagricole. Direct sau indirect se asigura cresterea numarului locurilor de munca în plan local.
Pe baza experientei internationale si a practicilor întâlnite în ultimii ani, în România sunt considerate ca favorabile dezvoltarii turismului zonele montane, litoralul si Delta Dunarii, iar prin actiunile desfasurate de asociatiile ce au ca obiect de activitate turismul rural si agroturismul, numarul zonelor si localitatilor rurale atrase în circuitul turistic a crescut.
Dupa 1990, o data cu întelegerea importantei turismului rural si agroturismului si corespunzator cu elaborarea unor reglementari legate de dezvoltarea acestora, primele gospodarii au fost omologate în zona montana.
Problema principala a turismului românesc în perioada urmatoare inclusiv a turismului rural este calitatea produsului turistic privita, în principal, sub aspectul serviciilor turistice, fara de care nici un patrimoniu turistic, oricât ar fi de valoros, nu poate fi valorificat eficient.
Ridicarea calitatii produsului turistic românesc, indiferent de forma sa concreta, necesita aplicarea unor strategii de flexibilitate, de diversificare a genurilor de prestatii turistice si de diferentiere a produsului turistic oferit, comparativ cu ofertele concurentilor.
Strategia de flexibilitate permite urmarirea evolutiei cererii turistice si adaptarea prestatiilor turistice în functie de specificul si variatiile acesteia, precum si în concordanta cu caracteristicile mediului natural si vocatia turistica a zonei.
Strategia de diversificare a genurilor de prestatii turistice asigura largirea si diferentierea actiunilor turistice în functie de preferintele diferitelor categorii de turisti: zone geografice, profesie, vârsta, turism organizat si turism neorganizat etc.
Strategia de diferentiere a produsului turistic comparativ cu ofertele concurentilor permite dezvoltarea originalitatii produsului turistic, prin crearea de spatii si modalitati de viata turistica, cu valente spirituale si specific national, îndeosebi pe piata internationala produsul turistic trebuie si poate sa posede atributele unicitatii[2]
Ţara noastra are o remarcabila vocatie turistica. Dispunem de importante resurse turistice, concretizate în existenta unui spatiu geografic variat, combinat cu valoroase creatii istorice si de arta si cu un potential balneoclimateric deosebit al pamântului.
Valorificarea eficienta a acestor resurse turistice si în interesul economiei nationale poate constitui o sansa de dezvoltare a României[3]. Desi este ramura economica cu avantajul competitiv international cel mai mare, performantele sale economice în prezent sunt modeste.
Turismul, prin natura sa, prezinta numeroase avantaje fata de alte domenii de activitate: în cazul turismului ” materia prima ” folosita exista din belsug în tara si este extrem de valoroasa; valoarea adaugata în turism este superioara; turismul nu este o ramura energointensiva; turismul permite transformarea în valuta a unor resurse materiale si umane, neexploatabile pe alte cai etc. În pofida acestor avantaje, contributia turismului la dezvoltarea economiei noastre nationale este mult sub posibilitatile de care dispunem.
Având în vedere ca potentialul turistic de care dispunem este superior celui din celelalte tari din Europa centrala si de Est, în perioada urmatoare se impune reconsiderarea locului si rolului turismului, inclusiv al turismului rural, în cadrul economiei noastre nationale.
Viitorul turismului românesc la începutul mileniului III depinde hotarâtor de capacitatea agentilor economici si a spatiului de a valorifica potentialul deosebit de care dispunem, de a se adapta exigentelor crescânde ale cererii turistice si de a ridica calitatea activitatii turistice sub toate aspectele, adica de a organiza si realiza u n turism modern si competitiv. Totodata, depasirea neajunsurilor si dificultatilor cu care este confruntat turismul românesc în prezent necesita o politica nationala coerenta si eficienta. Exemplul tarilor care au realizat un turism dezvoltat este edificator în acest sens.
Problema principala[4] a turismului românesc în perioada urmatoare inclusiv a turismului rural este calitatea produsului turistic privita, în principal, sub aspectul serviciilor turistice, fara de care nici un patrimoniu turistic, oricât ar fi de valoros, nu poate fi valorificat eficient.
Necesitatea concentrarii atentiei asupra calitatii produsului turistic decurge din cel putin trei împrejurari:
- a) cresterea ofertei de produse turistice în fiecare tara si la nivelul economiei mondiale, fapt ce determina o sporire a utilizatorilor;
- b) cresterea ponderii calitatii în cadrul concurentei produselor turistice pe piata nationala si internationala;
- c) influenta hotarâtoare a calitatii asupra celorlalti indicatori economici ai firmei turistice.
În directia relansarii turismului românesc o atentie deosebita se cere acordata mediului înconjurator, acesta reprezentând ” materia prima „, obiectul si domeniul de desfasurare a activitatii turistice. În aceste conditii, relatia turism – mediu înconjurator prezinta o semnificatie deosebita, dezvoltarea si ocrotirea mediului constituind conditia sine qua non a practicarii lui : produsele turistice care include resurse degradate îsi micsoreaza valoarea determina reducerea cererii turistice si deci utilizarea mai redusa a bazei materiale turistice, scaderea încasarilor provenite din comercializarea lor.
Desi în România degradarea resurselor turistice nu a atins limite îngrijoratoare, problema se impune mentinuta în actualitate si luata în calcul în ortice strategie de dezvoltare a turismului.
Prin asemenea orientari de dezvoltare a turismului, România se poate transforma dintr-o tara cu un potential turistic bogat si variat într-o tara cu un turism dezvoltat, modern si competitiv.
La realizarea acestui obiectiv strategic al turismului românesc, turismul rural poate si trebuie sa aduca o contributie substantiala. Specialistii în domeniu considera ca turismul rural, agreat si solicitat în prezent pe piata turistica, va constitui turismul viitorului si va avea un aport important la rezolvarea probelemelor mai sus mentionate.
1.2 .Specificitatea turismului rural românesc[5].
Fiind un produs turistic în curs de fundamentare, delimitare si organizare, conceptele teoretice si instrumentele metodologice comporta înca discutii.
În principiu, turismul rural include toate activitatile care se desfasoara în acest mediu. El este reprezentat de asezarile rurale situate într-un mediu nepoluat, semnificative prin valorile etnofolclorice si culturale, pastratoare de traditii satesti sau cu un bogat trecut istoric, care în afara functiilor administrative, economice si culturale proprii, îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului si functia de primire si gazduire a turistilor pentru petrecerea unui sejur.
Turismul rural este expresia orientarii unei parti însemnate din turistii contemporani cître natura ca urmare a implicatiilor civilizatiei post industriale. Astari natura devine pretext de reflectie, petru descoperire, pentru educatie, dar si pentru tratament, performante sportive si implicit pentru o viata noua.
Datorita resurselor sale naturale si antropice deosebit de bogate, diversificate si echilibrat repartizate în teritoriu, tara noastra prezinta o mare disponibilitate pentru turismul rural. Prin tot ce poseda (munti, dealuri împadurite si întinse câmpii, litoralul Marii negre, Delta Dunarii, numeroase monumente istorice si culturale de vocatie universala, artizanatul si ospitalitatea specifica etc) România poate satisface gusturile si preferintele celor mai exigenti turisti români si straini.
Varietatea si valoarea peisagistica a cadrului natural, diversitatea si dispersia în teritoriu si cu precadere în spatiul rural a patrimoniului cultural – istoric, asigura acestei forme de turismconditii de desfasurare în peste 60 % din cuprinsul tarii, ceea ce reprezinta un mare avantaj fata de alte tari.
Cu toate aceste conditii extrem de favorabile, turismul rural în România, ca forma organizata si de mare dimensiune se practica de putin timp. Fata de alte tari europene, experienta noastra în organizarea turismului rural este redusa. Specialistii în domeniu mentioneaza anii 1973-1974 drept un moment semnificativ în dezvoltarea turismului rural, când s-a încercat identificarea a 33 de sate turistice din toate zonele etnografice si omologarea gospodariiilor taranesti pentru activitati turistice. Aceasta actiune nu a fost însa finalizata, doar doua sate, Leresti (Arges) si Sibiel (Sibiu), fiind angajate în turismul rural. În consecinta, abia dupa 1990 s-au initiat actiuni sistenmatice de ordin organizatoric si legislativ de promovare a turismului rural. Întârzierea promovarii sistematice a turismului rural în tara noastra obliga la studierea atenta a experientei altor tari în aceasta directie si valorificarea ei în toate masurile de revitalizare a turismului rural românesc.
Prin continutul sau, turismul rural se interfereaza, în mare masura, cu alte forme de turism cu care se completeaza si se stimuleaza reciproc. Avem în vedere în special turismul cultural, turismul cinegetic si de pescuit, turismul legat de Delta Dunarii. Drept urmare, cercetatorii disting mai multe tipuri de sate turistice: etnografico – folclorice, de creatie artistica si artizanala, climaterice si pisagistice, pescaresti si de interes vânatoresc, viti – pomicole etc.
Dezvoltarea tuturor acestor sate turistice într-o conceptie unitara, ofera posibilitati deosebite de echilibrare a pietei turistice în profil teritorial, cu numeroase incidente pozitive asupra turismului rural.
Prin prezenta conditiilor favorabile de desfasurare în peste 60 % din cuprinsul tarii, turismul rural contribuie la introducerea în circuitul intern si international a unei partinsemnate a potentialului turistic al tarii noastre, fapt ce impune o atentie speciala din partea factorilor raspunzatori. Se poate afirma ca sansa turismului românesc depinde, în mare masura, de dezvoltarea corespunzatoare a turismului rural.
Fata de alte forme, turismul rural nu necesita investitii mari pentru amenajarile de infrastructura sau pentru alte dotari si nu produce aglomerari care creeaza diverse probleme pentru localitartile urbane. Pentru structurile de primire, pe lânga gospodariile unor sateni, se pot folosi fermele si pensiunile agricole.
Turismul rural constituie un rezultat dar si o premisa a dezvoltarii economiei rurale. El poate contribui din plin la echilibrarea dezvoltarii teritoriale a tarii. În acest sens avem în vedere urmatoarele: posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri si locuri de munca ; încurajarea activitatilor traditionale locale, cu precadere artizanatul, dar si cele care pot determina dezvoltarea unui comert specific si crearea de noi locuri de munca; cresterea veniturilor locuitorilor asezarilor rurale rezultate din valorificarea resurselor locale si a produselor agroalimentare ecologice pentru consumul turistilor.
În raport cu agricultura, care ramâne activitatea principala a satelor, turismul rural constituie o activitate complementara si nu o alternativa sau o substitutie a acesteia[6];
În conditiile specifice tranzitiei României la economia de piata, turismul rural îndeplineste si o importanta functie de protectie sociala, oferind populatiei cu venituri reduse posibilitatea realizarii unor concedii de odihna, de petrecere a timpului liber în peisajul pitoresc al mediului rural din zona muntoasa, litoralul Marii Negre sau Delta Dunarii.
Din acest punct de vedere interventia statului în sprijinirea dezvoltarii turismului rural este nu numai necesara, ci si urgenta.
1.3.Directii de impulsionare a turismului rural în România
Ţinând cont de particularitartile turismului rural, dar si de interactiunea sa cu celelalte forme, impulsionarea acestuia depinde atât de masurile adoptate la nivelul fiecarei zone, judet si sat turistic, cât si de masurile initiate si aplicate la nivelul turismului românesc.
În prezent, turismul românesc trece printr-o profunda criza, determinata, între altele, de unele restructurari insuficient elaborate si ineficient aplicate, precum si de retragerea statului din politica turistica. Desi avem resure turistice deosebite, circulatia turistica este din 1990 în scadere, iar indicatorii economici de rezultate, asa cum s-a mentionat, sunt nesemnificativi. În acest context si ritmul extinderii turismului rural în tara noastra a ramas lent în raport cu alte tari europene.
Experienta tarilor care practica un turism eficient demonstreaza ca punerea în valoare a potentialului turistic valoros de care se dispune nu se produce automat, ci depinde direct de capacitatea investitionala si manageriala a agentilor din acest sector, de strategia generala a statului în domeniul turismului. Acest lucru este cu atât mai necesar în cazul turismului rural care cuprinde unitati mici si neexperimentate. Dezvoltarea initiala a turismului rural necesita adesea subventii publice si masuri fiscale de favorizare.
Turismul rural se poate dezvolta numai în masura în care turismul românesc privit in ansamblu îsi formeaza o puternica piata.În perioada actuala si tot mai mult în viitor nici o activitate economica nu mai poate fii gândita si rezolvata fara analiza prealabila a pietei, fara proiectarea unor strategii de lansare si comercializare a produselor respective.
În orice domeniu piata nu se creeaza de la sine si peste noapte. Cu deosebire în domeniul turismului piata se construieste prin actiuni complexe atât la nivelul fiecarui agent, cât si la nivelul economiei nationale, deoarece piata turistica prezinta o anumita specificitate: turismul, în calitate de client, urmareste nu doar achizitionarea si consumarea unor marfuri obisnuite, comune si generalizate la nivelul întregii populatii, ci propunerea unor satisfactii individuale potrivite cu pretentiile si mofturile sale, pe care le induc actiunile din cadrul acestui sector de activitate; locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu si cu locul de formare a cererii; oferta turistica este perceputa de solicitant sub forma unor imagini formate prin cumularea tuturor informatiilor receptate, direct si indirect, de fiecare potential turistic; sezonalitatea cererii si ofertei turistice marcheaza profund întreaga activitate a agentilor implicati în turism etc.
Toate acestea fac ca piata turistica sa aiba o mare încarcatura de factori de risc si sa necesite studii profunde de marketing si management. Turismul ramâne un domeniu de activitate pe cât de apropiat, pe atât de necunoscut. În plus, un timp se lucreaza sub pragul rentabilitatii.
Intensificarea turismului rural în România presupune definitivarea urgenta a cadrului organizatoric si legislativ[7]. În scopul informarii profesionale a celor ce vor sa se orienteze spre acest sector, în anul 1994 a luat fiinta Asociatia Nationala pentru Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), cu filiale în majoritatea judetelor tarii. S-au aprobat normele de clasificare a pensiunilor si fermelor agroturistice si au fost adoptate unele reglementari privind scutirea de impozite pentru agentii ce practica turismul rural.
Sunt însa necesare multe alte reglementari privind îmbunatatirea infrastructurii rurale, a cailor de acces si a drumurilor, asigurarea cu apa curenta a satelor respective, semnalizarea satelor turistice, editarea unor materiale promotionale privind turismul rural, etc.
Cuprinderea în sfera de activitate a turismului rural a întregului teritoriu national. În acest scop specialistii în domeniul turismului rural preconizeaza înfiintarea unor centre teritoriale (filiale) amplasate în urmatoarele zone: Maramures, Bucovina, Moldova Centrala, Vrancea, Delta Dunarii, Litoralul Marii Negre, Muntenia, Dealurile subcarpatice, Oltenia de sub Munte, Muntii Banatului, Crisana, Muntii Apuseni, Dealurile Transilvaniei, Culoarul Bran-Rucar.
Prin intermediul acestor centre se poate acorda gospodariilor taranesti asistenta tehnica si financiara din partea asociatiilor si organizatiilor de turism nationale si internationale, atât pentru derularea activitatii, cât si pentru extinderea formelor de cooperare în domeniul turismului rural.
Formarea profesionala pentru turismul rural, prin organizarea sistematica de cursuri si actîuni în teritoriu, grupate pe zone, de seminarii pentru pregatirea prestatorilor si touroperatorilor, a ghizilor si agentilor locali, etc.
În acelasi scop, este necesar sa se organizeze stagii de documentare si schimburi de experienta între centrele care dispun de rezultate deosebite în turismul rural si sa se stimuleze participarea la astfel de actiuni la nivel international.
Facilitarea colaborarii între organismele si organizatiile implicate în dezvoltarea turismului rural din România si organisme similare din celelalte tari europene cu turism rural traditional, prin sprijinirea asocierii la organismele internationale de profil, participarea la actîuni internationale si invitarea reprezentantilor organismelor internationale la actîunile organizate pe plan intern.
Actiunile promotionale trebuie sa sigure o imagine sugestiva a turismului rural românesc[8], atât sub aspectul potentialului turistic, cât si a caracteristicilor sociale, culturale, psihologice specifice poporului nostru.
În cadrul acestor actiuni este necesar sa fie evidentiat atributul de unicitate a unor componente, reflectate printr-un relief divers, într-un mediu natural nepoluat si neaglomerat si multitudinea elementelor de cultura – folclor, monumente, obiceiuri, traditii. Totodata, se impune sa se reflecte imaginea de multilateralitate a ofertei care poate sa satisfaca o gama vasta de preferinte si motivatii ale turistilor, de la categoriile cu venituri mici la cele cu venituri mari.
1.4.Turismul rural la nivel european
„Turismul verde” a sedus în special europenii, în mod deosebit locuitorii marilor aglomerari urbane, dar nu numai. Pentru aceasta tot mai multi dintre „actorii” lumii turismului încearca o dezvoltare cât mai orchestrata a echipamentelor si zonelor turistice cu mediul natural si socio-cultural al ariilor de receptie. Atât prestatorii cât si turistii încearca o armonizare a interesului pentru o vacanta excelenta cu dorinta de a îmbunatati impactul acesteia – din punct de vedere social, cultural si al protejarii, respectiv atenuarii efectului de degradare – asupra mediului înconjurator.
Aceste preocupari fac ca din ce în ce mai multi turisti – an de an mai numerosi – sa descopere vraja, romantismul, libertatea si facilitatea practicarii turismului în spatiul rural. În general acesti turisti doresc conditii de cazare si viata tipic rurale, un grad de confort decent, preparate culinare traditionale si specifice regiunii în care se afla, asteptând o diversificare în timp a ofertei.
