Publicat în

Caracteristica sistemului național de atragere a investițiilor. Acordul privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor

În societatea contemporană, modernizarea structurii economiei naționale este de neconceput fără existența unor programe de investiții bine alcătuite, deoarece investițiile reprezintă suportul material al creșterii economice. Numai pe baza calculelor, resursele materiale și umane disponibile pot fi orientate spre domeniile de eficiență maximă, spre acele ramuri care determină progresul economiei naționale în ansamblu. Atragerea investitorilor străini reprezintă un proces complicat pentru orice economie în dezvoltare, deoarece investițiile străine constituie una dintre cele mai sigure metode de stimulare a creșterii economice [90]. Actualmente, în contextul internațional, o importanță deosebită o deține orientarea strategică a investițiilor, care presupune că managerii trebuie să cunoască nu numai mediul socioeconomic actual, dar și pe cel viitor, să identifice cauzele care se află la baza schimbărilor.

În perioada de tranziție la economia de piață, pe care o trece republica noastră, investițiile constituie un rol destul de important în ceea ce privește redresarea economiei, deblocarea producerii de mărfuri, revitalizarea exporturilor, crearea locurilor noi de muncă ș.a. O economie slab dezvoltată necesită în perioada de tranziție alocări financiare externe [88]. Statul, care încearcă să depășească criza economică și mediul economico-social destul de dificil, depune eforturi de implementare a reformei de structură pentru a diversifica infrastructura de piață națională. În Republica Moldova există o atitudine contradictorie referitor la investițiile străine. Pe de o parte, investițiile străine sunt privite ca un pericol pentru siguranța economică a țării, pericol care rezultă din deschiderea economiei țării cu o competitivitate joasă, concurența neloială din partea producătorilor străini etc., care pot conduce spre acapararea pieței interne de către producătorii din străinătate. Pe de altă parte, este o tendință spre dereglementarea economiei, asigurarea intrării libere pe piața Moldovei, crearea unui sistem de facilități pentru activitatea capitalului străin. Ambele opinii au dreptul la existență și argumente obiective, unul dintre care este dependența directă dintre creșterea economică și investiții [81]. Considerăm că politica investițională a Republicii Moldova trebuie să fie orientată spre atragerea capitalului străin și a noilor tehnologii. Dar acest proces nu trebuie să decurgă spontan, ci trebuie controlat și reglementat de stat și, dacă este nevoie, într-un mod foarte riguros. Oferirea unui regim de facilități investitorilor străini în toate domeniile economiei este inoportun și periculos pentru siguranța acestei economii. Este necesară o politică investițională selectivă cu determinarea priorităților, a domeniilor „închise” și „deschise” pentru capitalul străin, dezvoltarea unor firme de participare a capitalului străin care ne-ar avantaja, în primul rând, să se pună accent pe investiții directe și să se participe la procesul de realizare a producției. Politica investițională trebuie să fie transparentă și cu un caracter previzibil. Investitorii, de fapt, precum și ceilalți participanți la viața economică, au nevoie de unele „condiții de joc” foarte clare și efective și de un „juriu” obiectiv din partea organelor de conducere la toate nivelele [63]. Putem evidenția două probleme esențiale, care au atribuție la sfera investițională a Republicii Moldova și care par să fie obstacolul principal în atragerea investițiilor străine. Prima și cea mai importantă este legislația. Politica fiscală, monetar- creditară și vamală sunt pilonii politicii investiționale. Nu există un sistem de garanții și asigurări pentru contracte de creditare, expertize ale proiectelor de creditare, ceea ce sporește riscul investițional la un grad foarte înalt. A doua problemă este reprezentată de barierele administrative sau, cu alte cuvinte, de birocrație. De asemenea, ar fi important instalarea unor bariere protecționiste pentru pătrunderea capitalului străin în sferele de însemnătate strategică din punctul de vedere al intereselor. O politică investițională eficientă are drept consecințe, cel puțin din punct de vedere teoretic, înregistrarea succeselor pentru principalii indicatori macroeconomici și sociali, nivelul produsului intern brut, activitatea eficientă a întreprinderilor de stat și private, evoluția procesului investițional, stabilizarea prețurilor și aprecierea monedei naționale, creșterea nivelului de trai al populației și a nivelului de ocupare a forței de muncă etc. Realitatea însă este că puțini din acești parametri au înregistrat rezultatele scontate. Dar în pofida obstacolelor, statul a întreprins măsuri constructive pentru promovarea politicii în domeniul investițional, drept dovadă servind fondarea Agenției Naționale pentru atragerea investițiilor. Rolul ei constă în promovarea capacităților investiționale ale Republicii Moldova, promovarea imaginii favorabile a Republicii Moldova pe plan internațional, oferirea de servicii preinvestiționale investitorilor străini, promovarea proiectelor investiționale, îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul investițiilor ș.a. In prezent, Agenția a fost încorporată în cadrul organizației MEPO (Moldova Export Promotion Organisation) și, începând cu 2002, își exercită activitatea într-o componență nouă. O politică națională de atragere a investițiilor ar fi și crearea de către guvern a zonelor economice libere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *